Alegea cu grijă boabele de fasole uscată, le împingea într-o parte pe cele stricate şi le arunca în castron pe cele bune, în timp ce fetiţa i se juca printre  picioare, prea mică pentru a fi pusă la treabă, prea mare pentru a fi lăsată în pătuţ. Nimeni nu ştie cum s-a întâmplat, dar ne putem imagina. Bunica mea a scăpat o boabă de fasole pe jos, iar mama, care umbla de-a buşilea pe sub masă, a pus mâna pe ea. Îmi pot imagina cum s-a jucat cu acea bobiţă, cum a pus limba pe ea, încercând să îi afle gustul, înainte de a se hotărî să o bage în nas.

Nu a spus nimănui de boaba pe care nu reuşea să o scoată, boabă  care îşi găsise locaşul perfect într-una dintre nări. În căldura şi umezeala de acolo, bobiţa de fasole s-a dezvoltat frumos şi a încolţit. Abia când firul verde a început să crească şi să îi gâdile nasul, în drumul lui spre lumină, mama s-a plâns că are ceva în nas. A fost nevoie de intervenţia medicului pentru a elibera nara de bobiţa buclucaşă.

Nu degeaba toţi doctorii avertizează că trebuie să ferim copiii de obiecte mici, de jucării care pot fi dezasamblate uşor, măcar până pe la vârsta de 3 ani. Şi atunci, ce îi poţi oferi copilului de ziua lui, când are doar doi anişori, pentru a-i face o bucurie?

Fiind primul nepot, mama mea a avut multă răbdare cu Ionuţ şi mereu a încercat să îl surprindă, să îi facă daruri deosebite. În ziua în care băiatul meu a împlinit doi ani, mama mi-a adus o casetă, pe care m-a rugat să o pornesc în timp ce ea stătea ascunsă în hol, nevăzută de copil.

Casetofonul a pornit şi în cameră s-a auzit vocea mamei mele, care citea clar, cu intonaţie, povestea Punguţei cu doi bani. Ionuţ, auzind vocea, a început să strige bucuros că a venit mamane (cum îi place lui să îi spună). Nu o vedea şi asta îl debusola puţin. Se uita de la unul la celălalt, neînţelegând unde este mamane, de unde vine vocea ei.

După agitaţia din primele clipe, povestea a început să îl atragă, iar el a uitat de tot. Stătea pe un scăunel, cu ochii la casetofon şi asculta vocea mamei mele, care îl făcea să râdă de cate ori spunea:

“Cucurigu, boieri mari, daţi punguţa cu doi bani!”

Văzând ce succes a avut cu această casetă, mama s-a mai înregistrat pe câteva, iar Ionuţ a ascultat cu aceeaşi plăcere, până pe la 5 ani, Albă-ca -zăpada, Cenuşăreasa, Fata babei şi fata moşului şi multe altele.