Aș putea da vina pe dependența de calculator, însă adevărul este că aceste ultime zile înainte de plecare mi se par atât de lungi și de plictisitoare, încât nu știu cu ce să le ocup. Din acest motiv nu am strâns încă jucăriile, așa cum planificasem săptămâna trecută. Nu m-am putut concentra pe citit, nici cu Bruno în plimbări lungi nu am avut chef să ies. Nu am gătit nimic, dar măcar am dat cu aspiratorul. În rest, întinsă în pat, înconjurată de pisicuțe, având câinele tolănit la picioare, am ales să ascult povești citite în limba engleză.

Nu doar că am învățat cuvinte noi, ci am și descoperit o carte pe care vreau neapărat să pun mâna. Vă recomand și vouă să o căutați, dacă vreți să vă destindeți, să vă distrați într-o după-amiază plictisitoare. How to be an Alien, de George Mikes, este genul de carte care nu te poate lăsa indiferent. Pe alocuri am râs cu lacrimi, prin unele părți am rămas uimită, iar la final am regretat că s-a terminat atât de repede (am ascultat-o pe youtube). O voi reciti alături de Mihai, de cum vom avea o clipă liberă. 

Avem o mulțime de planuri, noi doi. Unele făcute la comun, altele doar visate de fiecare în parte în aceste luni în care am stat departe unul de celălalt. Aș vrea să vizităm locuri, să mergem la ocean, să tragem cu ochiul prin satele scoțienilor, să petrecem mai mult timp împreună. Toate astea vor fi posibile abia după ce visul lui Mihai se va realiza. Vrea neapărat să ne cumpărăm o mașină, căci tare e greu să depinzi de alții, mai ales dacă vrei să iei cu tine în plimbări și câinele ăsta agitat.

Despre toate astea am mai scris pe blog. Nu mă repet pentru că nu am ce altceva să scriu, ci pentru că mi s-a blocat mintea pe anumite lucruri. Stau prea mult timp singură în casă, cu gândul la ai mei, așteptând cu ochii în telefon să se facă dimineață și seară, să le pot auzi vocile, să aflu ce au mai făcut și cum se simt. Încă patru zile. Cele mai grele. Din fericire, și cele mai aglomerate. Poate că având de lucru voi trece mai ușor prin ele. La prânz chiar voi strânge jucăriile. Data viitoare mă veți “auzi” din Scoția. Vă pup!