Ți-am intrat în casă și am admirat ordinea desăvârșită care domnea în toate încăperile. Am remarcat aromele care se strecurau din bucătărie și florile care zâmbeau de la fereastră. Am vrut să-ți intru în suflet, convinsă că acolo ascunzi tot ce ai mai frumos. L-am găsit gol și rece! Cărțile pe care spuneai că le-ai citit nu lăsaseră nici o urmă. Se vedeau niște zgârieturi vechi, dar am convingerea că erau de la suferință, nu de la învătătură.
Poate că sunt totuși prea răutăcioasă. Zgârieturile erau făcute de pana dragostei pe care ai lăsat-o să intre în inima ce fusese cândva simțitoare. Te rănise și te transformase. Acum erai doar o statuie frumoasă de fildeș, neînsuflețită de vreun Pygmalion. Cineva se ocupase de a ta modelare, însă o făcuse superficial, doar atingând unele porțiuni și lăsând suprafețe întinse neexploatate. Roata olarului tău se învârtise haotic și se oprise brusc, înainte de a finaliza opera, lăsând rănile necusute.
Venisem spre tine cu mâna întinsă a prietenie, cu sufletul curat, fără să știu că voi găsi un sloi, fără să știu că din rănile nevindecate curgea venin. Când am înțeles că sprijinului pe care ți-l ofeream îi răspundeai cu malițiozitate, am uitat de aromele din bucătărie și de florile care îmi plăcuseră și mi-am fixat privirea pe golul din tine. Dacă ai înțeles sau nu ce încerca privirea mea să spună, puțin îmi pasă acum, când steaua ta stă să apuie, iar a mea urcă încet pe cer, strigând prin ceață: “Dacă nu mai sunt pe-aici, pesemne c-oi fi pe Marte!” alături de poeta noastră dragă.
Am trecut prin chinurile facerii încercând să pun textul peste poză… Merci, Vladen! Merci, Sonia! Merci, Cătălina!
Spre alte planete din duzină vă vor purta prietenii mei, dacă intrați la psipsina și cercetați tabelul.
:) Zâmbesc. Amândouă am scris despre câte un of. Cât despre ajutor… oricând cu drag.
Vienela, nu am să te laud. Nu, nu! Dar ce nouă jucărie ţi-ai găsit! Şi ce ciudă mi-e că eu nu voi şti aşa ceva niciodată, la cât de atehnică sunt. Dar…hai, dacă pleci pe Marte să mă iei şi pe mine, că …dacă nu…voi lua frimiturile alea de stele de la Cuvânta pe care le-a lăsat ca in poveste să nu rătăcească drumul şi tot te găsesc. Pentru că tare-mi place ce poveste ai ticluit!
La mine-i dezordine, da?! :) Sau îi fi intrat taman în alea cinci minute de după curățenia generală? … Mnoh…
I feel guilty. I’m not, am I?
Se spune că învăţătura de (te) minte, face casă(pe pământ) bună cu înţelepciunea de după. Care înţelepciune, seamănă(pe urmă culegi, cu legi)cu ţigareta de după. Căreia îi cade scrumu’ şi se alege prafu’…dacă n-ai mai fi, nu s-ar mai povesti!
Că eşti! Asta nu s-ar mai povesti!…ca să fie clar! ;)
Marte parca e un pic mai rosie ! Sper sa nu confund ! :)
Cum scriam si Cuvantei : foarte interesanta treaba asta cu scrisul de cuvinte date… :)
citisem şi la sonia. :( unlike! unlike pentru că trebuie să trecem iar şi iar prin astfel de poveşti. eu îi spun botezul virtualului… şi cred că avem cu toţii o listă mai mare sau mai mică de oameni care şi-au arătat adevărata măsură…
vin şi eu pe marte, mă iei?
Am sa-mi iau aripile de rezerva si-am sa sbor sa stam la un pahar de vorba pe luna…
si daca-ti place dam drumul muzicii asteia spre pamant :
Ce sa faci pe Marte in toiul verii? Du-te si tu la Saturn sau Neptun…:)
Se spune ca, atunci cand medicul diagnosticheaza o boala mai grea are un fel de barem: daca pacientul are un anumit numar din simptomele bolii, probabil ca o are. Daca sunt mai putine, nu se stie.
Am numarat semnele care mi se potrivesc: ordinea din casa, aromele din bucatarie, florile din fereastra, cartile citite… E drept ca se potrivescfoarte multora dintre cititoarele blogului. Ce nu mi se potriveste, e sufletul rece, dar pot eu sa stiu cum ma vad altii ?…
Poate ai sa spui ca e fictiune, ca doar ai asezat niste cuvinte date intr-o poveste oarecare, dar daca pun in legatura textul asta cu ceea ce ziceai azi pe Facebook, e limpede ca cineva te plictiseste sau te irita si mi-ar placea sa stiu ca nu sunt eu aceea ! Ori sa stiu ca sunt, ca sa nu mai revin si sa te deranjez inutil.
Weekend placut !
Spune-mi ca glumesti, Zina! Spune-mi ca nu te-ai gandit vreo clipa cu adevarat ca as scrie despre tine!
:) M[ bucur ca m-ai luat asa de tare !
Ce sa fac, prea se potriveau primele indicii, trebuia sa intreb !
Doamne! Este ceva in neregula cu textul meu, desi nici o clipa nu mi-am dorit sa se intample asta. Ce as fi putut avea eu cu tine, Zina? :)
Acest text l-am inceput fara sa am nici o idee in cap, in afara de aceea ca trebuie sa integrez cuvintele date undeva. Pe la jumatatea textului mi-am amintit de o prietena din copilarie, care mi-a sfasiat inima cu ceva timp in urma, pentru si despre care am scris aici. Parca i s-ar fi potrivit…
Am incheiat aceasta postare gandindu-ma la acea fata. Textul meu nu are nici o legatura cu cineva din online.
hohoho, urmeaza clipe interesante pe blogosfera! :D Acum, citind mai cu atentie, imi dau seama ca textul e ca dintr-o scrisoare din aia din secolul XV :D. Plin de intelesuri…! Urmaresc cu interes si daca se sparge buba pe undeva, voiesc si eu link!!
P.S: Ma simt ca atunci cand eram mic si ma uitam la doamnele din familie si cruciadele lor :D
scuze… comentariul de mai sus este din greseala, vroiam sa iti spun ca te invit la un mic concurs pe blogul meu :)
Uneori e bine să ne desprindem…
Personal mi se pare că e chinuitoare obligaţia de a introduce într-un text anumite cuvinte.
Urmarea nu poate fi decât un text sub standardele mele. De aceea n-aş participa la o astfel de provocare. Dar cui îi place acest pat al lui Procust lingvistic…
Mai e o provocare pe care n-am înţeles-o, cu obligaţia de a introduce nişte cuvinte inventate, inexistente în limba română. Aici, cel puţin se înţelege despre ce e vorba, dar acolo trebuie neapărat introdusă o explicaţie pentru aşa-zisele cuvinte care nu se găsesc în DEX, dar folosite pentru a obţine nu ştiu ce performanţă literară sau/şi lingvistică.
Nu, hotărât, astfel de “jocuri” nu sunt pentru mine. Înţeleg să fie vorba de rebusuri, integrame, rebo-uri şi alte jocuri lingvistice, dar aşa ceva nu-i pe gustul meu. Înainte de 1989 existau nişte concursuri la nivel naţional, prin care trebuia să compui un careu introducând cât mai multe cuvinte tematice, date într-o listă. Nici acel concurs nu m-a atras, cu toate că sunt compunător de careuri şi integrame. Se pare că îmi repugnă obligaţiile de orice fel.
Serios? Compui careuri? Sincere felicitari! Am un prieten care compune, dar niciodata nu a participat la vreun concurs. O face doar pentru placerea lui. :)
Nu este chinuitor sa scrii avand cuvinte impuse, ba chiar din contra! Dupa cum ii spuneam Adrianei putin mai devreme (in particular), simt ca participarea la Duzina de cuvinte ma ajuta sa evoluez, sa prind curaj, sa ma joc si altfel cu cuvintele. Nu imi iese mereu cum imi doresc, nu voi ajunge niciodata la nivelul la care sunt unii participanti, dar incerc si asta ma binedispune.
Deşi sunt impuse cuvintele, ideea e că ele trebuiesc integrate. Tocmai de aceea are farmec jocul.
În ce priveşte “cuvintele” inexistente, ele, de fapt, sunt compuse din alte două cuvinte şi îţi recomand să cauţi şi printre poeţii noştri(mari) jucători cu astfel de necuvinte păsăreşti.
Dacă ar fi să las ceva în urma mea(în afară de cele lumeşti), aş lăsa un cuvânt inventat de mine. Dar, fireşte, un pragmatic mi-ar zice să-mi număr banii din portofel şi să nu mai ard poetica. :)
Doame, tare trebuie sa fie greu pentru unii sa viseze! Jocul cuvintelor este permanent prezent in viata noastra chiar daca spunem cu nu este asa! Este greu sa scrii cu cateva cuvinte impuse? Cuvinte frumoase adevarate sau inventate carora esti tu chemat sa le dai o viata efemera, dar nu este greu sa folosesti in limbajul de zi cu zi, acele cuvinte foarte putine, pe care doar mintea stramba a unora ii duce sa le foloseasca din doua-trei vorbe? Si nu ii obliga nimeni sa le spuna dar unii o fac, cu o perseverenta demna de o cauza mai buna! Jocul cuvintelor lor este mai bun, mai creator? Deloc chinuitor? Doar pentru urechile si sufletul meu este chinuitor?
Vienela, dupa ce dai o raita pe Marte revino printre noi, dupa flori, carti si suflete adevarate!
Ranile respective se vindeca in timp…Persoana avea nevoie de timp si intelegere poate. Zic si eu, asa, dupa cum e textul :)
M-a amuzat ca uneori textele pot fi luate drept ceea ce nu sunt. Dar m-a si ingrijorat. Am patit-o si eu ;)