Ți-am intrat în casă și am admirat ordinea desăvârșită care domnea în toate încăperile. Am remarcat aromele care se strecurau din bucătărie și florile care zâmbeau de la fereastră. Am vrut să-ți intru în suflet, convinsă că acolo ascunzi tot ce ai mai frumos. L-am găsit gol și rece! Cărțile pe care spuneai că le-ai citit nu lăsaseră nici o urmă. Se vedeau niște zgârieturi vechi, dar am convingerea că erau de la suferință, nu de la învătătură.

Poate că sunt totuși prea răutăcioasă. Zgârieturile erau făcute de pana dragostei pe care ai lăsat-o să intre în inima ce fusese cândva simțitoare. Te rănise și te transformase. Acum erai doar o statuie frumoasă de fildeș, neînsuflețită de vreun Pygmalion. Cineva se ocupase de a ta modelare, însă o făcuse superficial, doar atingând unele porțiuni și lăsând suprafețe întinse neexploatate. Roata olarului tău se învârtise haotic și se oprise brusc, înainte de a finaliza opera, lăsând rănile necusute.

Venisem spre tine cu mâna întinsă a prietenie, cu sufletul curat, fără să știu că voi găsi un sloi, fără să știu că din rănile nevindecate curgea venin. Când am înțeles că sprijinului pe care ți-l ofeream îi răspundeai cu malițiozitate, am uitat de aromele din bucătărie și de florile care îmi plăcuseră și mi-am fixat privirea pe golul din tine. Dacă ai înțeles sau nu ce încerca privirea mea să spună, puțin îmi pasă acum, când steaua ta stă să apuie, iar a mea urcă încet pe cer, strigând prin ceață: “Dacă nu mai sunt pe-aici, pesemne c-oi fi pe Marte!” alături de poeta noastră dragă.

pamantul2

Am trecut prin chinurile facerii încercând să pun textul peste poză… Merci, Vladen! Merci, Sonia! Merci, Cătălina!

Spre alte planete din duzină vă vor purta prietenii mei, dacă intrați la psipsina și cercetați tabelul.