Cuvertura de pat 3D cade precum o cortină

Trei frunze de spanac de-un verde proaspăt, tocate cât se poate de mărunt, clocotesc de supărare deasupra focului viu. Se mişcă spasmodic, se ascund jenate în adâncuri, se ridică speriate la suprafaţă, apoi ţipă şi îşi trimit lacrimile spre înalt sub formă de abur, cu mesajul SOS (Save Our Souls). Îl va pricepe cineva sau gândul tuturor va fugi la un banal sos? Ce chin, ce jale, ce pârjol! Au fost smulse fără milă dintre lenjerii de pat proaspăt spălate de ploi văratice, înghesuite într-o oarecare pungă de plastic şi azvârlite într-un imens congelator, fără cuverturi de pat 3D, fără posibilitatea de a se încălzi sau a vedea ceva în jur.

S-au rugat la zeul-soare pentru un strop de lumină, la zeul dreptăţii cu un dram de speranţă, la zeul cuverturilor de pat pentru multă, multă căldură, căci tremurau bietele de frică şi de frig. Răspunsul a venit când nu îl mai aşteptau. Degete subţiri au smuls punga din congelator, o foarfecă bine ascuţită a tăiat-o, iar cele trei frunze de spanac s-au putut bucura din nou de lumină şi căldură. Cald. Tot mai cald. Mult prea cald. Dureros de cald. Regretau acum zilele geroase petrecute fără lenjerii pe pat şi fără lacrimi aburind spre tavan.

O rază de speranţă a venit sub forma unor fulgi de nea uriaşi. Băteau cu putere în geam, cerând să fie primiţi la căldură. Poate că ei vor reuşi să domolească văpaia mistuitoare a cazanului din iadul în care am fost aruncate, îşi spuneau în gând cele trei frunze de spanac. Degete subţiri se grăbesc să deschidă geamul. Lacrimile curcubeu plutesc spre cer, printre tecile de catalpa, dornice să se răcorească la mângâierea fulgilor de nea. Cele trei frunze de spanac rămân în iad, tot mai moi şi mai nefericite.

Strecurată sub cuvertura de pat primăvăratică, fiinţa cu degete subţiri urmăreşte baletul fulgilor de nea, admiră urcusul lin al lacrimilor de spanac şi îşi imaginează că zeii ce au fost invocaţi şi-au întors într-un final privirea spre cele trei frunze. Pentru ele nu mai este nimic de făcut, însă amintirea lor trebuie să dăinuie veşnic în memoria universului. Lacrimile lor aburite nu au nevoie de lenjerii de pat, de cuverturi primăvăratice, de căldură sau milă. Zeii au decis ca nepieritoare să le fie amintirea şi pururi numele lor, Constelaţia Spanaceeelor, să fie pomenit când se adună laolaltă noapte, catalpa, abur şi fulgi de nea.

Degete subţiri dansează pe tastatură, scriind voit banal un soi de epitaf:

“Mă ştiţi? Eu sunt aia care scrie pe blog în timp ce învârte în cratiţă. Tot când învârt în cratiţă fac şi astfel de poze.”

Cuvertura de pat 3D cade precum o cortină şi piesa ia sfârşit, lăsând în urmă un abur cu iz de legendă şi aspect de nebuloasă…

PS: Cu mii de mulţumiri Claudiei pentru ideea de Constelaţie a Spanaceeelor. :D