Cuvintele sunt ca niște ființe magice; uneori pot rămâne ascunse, neștiute și neauzite de nimeni, uitate într-un joben fermecat, alteori își pot schimba înfățișarea după bunul plac, iar alteori ne apar sub forma pe care noi ne imaginăm că ar trebui să o aibă. Oricum ar fi, cuvintele își găsesc în propriile rotunjimi puterea de a naște sensuri noi și de a înveli în glazură colorată murdăria umană. Însă tot ele, cuvintele, pot scoate la iveală frica, rușinea și gunoiul sufletesc. Mânuite de un păpușar bun, pot compune piese nemuritoare. Lăsate de capul lor, nesupravegheate, cuvintele își pot râde în barbă de fiecare om în parte, după cum ne dovedește realitatea.

Pentru anul 2014 mi-am ales cuvântul speranță. S-a ținut după mine 365 de zile, amăgindu-mă cu deșertăciuni, cu visuri irealizabile pentru acea vreme. Trebuie totuși să recunosc că nu m-am supărat. M-a silit să fiu permanent în alertă, pregătită pentru ceea ce urma să vină.

Anul 2015 a stat, cel puțin pe blog, sub semnul cuvântului fericire. Ar trebui să recitesc măcar jurnalele de femeie simplă din respectiva perioadă pentru a-mi aminti câte momente de fericire am avut. De fapt, trebuie doar să mă gândesc că 2015 mi l-a adus pe Bruno și atunci știu, cu siguranță, că fericirea m-a însoțit zi și noapte. Continuă să o facă.

Cuvântul anului 2016, deși neales în mod oficial, a fost dăruire. Doar cu timpul meu am fost zgârcită. L-am dăruit numai celor dragi, Pe de o parte m-am simțit mai singură, din cauză că am socializat prea puțin, iar pe de altă parte m-am simțit mai împlinită, căci momentele libere le-am împărțit cu familia, cu animăluțele mele și cu foarte puțini prieteni pe facebook.

2017 a fost anul schimbării. Când am ales cuvântul, nici prin cap nu mi-a trecut că îmi va da viața peste cap și mă va conduce în alt capăt de lume, la 3000 de kilometri de pământul unde m-am născut. Aici mă simt liniștită, ziua de mâine nu mă mai sperie la fel de tare și îndrăznesc, pentru prima dată după mulți ani, să sper nu că mă va vizita mai des fericirea, nu că mi se va dărui ceva, ci doar că voi avea parte de schimbări despre care să pot spune că sunt

Realizări – acesta este cuvântul pe care îl aleg pentru anul 2018. Am deja niște planuri de viitor. Nu știu câte dintre ele se vor împlini, dar știu că voi lupta și voi munci pentru a ajunge acolo unde îmi doresc: să îmi aduc pisicuțele în Scoția, să îmi cumpăr un aparat de fotografiat bun, să vizitez Turcia și Grecia, iar cu puțin noroc, să îmi pot aduce aici familia. Printre cele din categoria “visate cu ochii deschiși” voi nota aici o surioară pentru Bruno, vizitarea Scoției, o vacanță pe aceste meleaguri ploioase pentru nepoții lui Mihai și pentru soacra mea, o carte pe care să o scriu în limba engleză.