Încrezătoare în mitul conform căruia părul tuns scurt se îndeseşte sau poate doar pentru a scăpa de grijile pe care alte femei le aveau, mama obişnuia să îmi ciuntească părul lună de lună, făcându-mă să arăt ca un băieţel cuminte. De multe ori de atunci m-am întrebat ce anume o împingea în baie, unde făcea pe frizeriţa cu mine, deşi după fiecare şedinţă de tuns eram la fel de caraghioasă.
Nici cal, nici măgar. Nici fată, dar nici băiat, ci un amestec hidos. Abia după ce am intrat în clasa a opta (sau la liceu?) m-a lăsat în pace. Pentru prima dată în viaţă nu le mai invidiam pe fete, aveam şi eu părul lung, îl simţeam cum flutura pe la urechi când alergam, mă simţeam frumoasă şi îmi pierdeam multe ore îngrijindu-l.
Era o iarnă grea, iar eu primisem de la un vecin o pereche de patine de gheaţă negre, noi-nouţe. Pe el îl interesa fotbalul, nu patinajul. Cui îi păsa că erau puţin cam mari şi îmi fugeau picioarele când într-o parte, când în alta în interiorul ghetei? Abia ieşită de la duş, fugeam afară, să tai gheaţa de pe străzile din cartier. În păr făceam mici ţurţuri. Prindeam viteză şi pletele îmi zburau în toate direcţiile.
Dacă simţeam că sunt privită, îmi luam o mutrişoară serioasă, mă făceam că nu am observat şi încercam să mă mişc graţios, aşa cum văzusem la fetele care participau la olimpiadele de patinaj artistic. Trăiam cu convingerea că toţi mă admiră, că sunt o mică vedetă.
Am retrăit în gând aceste momente săptămâna trecută, când am urmărit perechile participante la Campionatul European de patinaj artistic. Oare ce gândesc aceste fete în timp ce sunt învârtite, ţinute doar de o mână, întinse aproape la orizontală, cu părul atingând gheaţa? mă întrebam curioasă. Oare se gândesc la următoarea mişcare pe care trebuie să o facă sau la spectatorii care le privesc?
Oare şi lor le trec mii de gânduri prin cap în acele câteva secunde sau îşi eliberează mintea şi trupul, uitând unde se află? Oare se gândesc la arbitrii care le vor juriza, la partenerul care tocmai a greşit, la o paietă ce le înţeapă pielea sau la iubitul care le-a enervat cu o zi înainte?
Am tot auzit si pe la birou de patinajul artistic ca a inceput nu stiu ce campionat sincer nu ma intereseaza :), desi presupun ca este foarte greu de practicat si necesita foarte multe ore de antrenament.
plutirea aceea pe gheata?cum ai putea sa nu o admiri?
nu stiu la ce se gandesc,cred ca mai degraba nu gandesc, sunt prea concentrate sa fie perfecte in plutirea lor si asta cu zambetul pe buze…
in copilarie am facut pentru putin timp balet iar profesaora imi spunea “nu mai zambi ca nu esti la patinaj”(eu sunt mai zambareata de felul meu)…asta face diferenta intre cele doua arte care au in comun o munca acerba…baletul inseamna sobrietatepatinajul inseamna tinuta dar si zambet :)
stiu ca patinatorii se antreneaza in apa…
Ador patinajul artistic..Mi se pare arta ceea ce reusesc ei sa faca acolo..Insa este si destul de greu..
Şi mie îmi place să urmăresc campionatele de patinaj artistic şi chiar mă întrebam şi eu dacă lor nu le este teamă să facă anumite mişcări. Când îi văd pe unii ca greşesc şi pică în nas pe gheaţă parcă mă doare şi pe mine. Îmi imaginez că au ani în spate de exerciţiu şi muncă, dar cred că-ţi trebuie şi ceva curaj ca să faci asta.
daa, imi aduc si eu aminte, cand ma tundeau contra vointei mele
imi ziceau ca o sa imi creasca parul frumos, pe care d-abia asteptau sa mi-l ciunteasca
cu primii cinci centimetri, venind cu diverse argumente ca imi vine parul in ochi si nu o sa mai vad sa citesc si chiar o sa raman fara vedere :))
eram foarte multi copiii in scoli si cred ca se impunea ca regula de igiena :D
Daa, pårerea aia ca daca tunzi parul zero,creste mai des si mai frumos,si eu o auzeam destul de des :D.
Ce mi-ai amintit ca si eu aveam patine negre,uitasem,adica,mi-aminteam uneori de mine prin zapada,pe gheata,insa imaginea era cumva cu patine albe,cum am putut uita ca ele de fapt erau negre? Era o culoare mai rar intalnita.Ce-mi mai placeau!
La iubitul cu enervarea!!! :))
In locul covorului de aici ! :))
Daca cumva crezi ca link-ul e nepotrivit te rog sterge comentariul.
hahaha si pe mine ma tundeau bros…asa era la moda atunci…parca ziceai ca am un castron pe cap si tunsa in jurul lui:))
Cred ca nu se gandesc la nimic, sunt total absorbiti de miscari si de pozitia corpului, de executarea elementelor- pilot automat :)
cred ca se gandesc la toate lucrurile pe care le-ai enumerat…si cine mai stie la ce…
si pe mine ma tundeau…ca eram baietoi..nu ca nu as fi si acum :)))
sa mai zica cineva ca nu e incalzire globala! si eu tin minte ca patinam in fata blocului sau pe lacul din cartier. cite zile pe an si in ce ani mai poti face asta acum??
Multă vreme am fost şi eu tunsă băieţoi, cam până prin clasa a patra. O fi fost un curent la modă pe vremea aia :)
Eu cred că patinatoarele se gândesc doar la program, la mişcarea următoare care trebuie să le iasă perfect. Nu-ţi permit să lase gândurile să le cutreiere şi să le alunece patina pe alături.
Cred ca sunt mult prea concentrati incat reactia salii, greselile si emotiile cauzate de concurs se risipesc printre miile de ganduri despre miscarile urmatoare si atingerea perfectiunii.
In schimb, eu nu m-am urcat niciodata pe patine. E un vis pe care sper sa mi-l indeplinesc atunci cand voi capata suficient curaj.
Eram tunsă când îmi era lumea mai dragă, dar păr des n-am avut niciodată, așa că-i mit! Pe Enya mea n-am tuns-o niciodată, doar scurtat vârfurile, însă are un păr des și cu fir bun, rezistent. Eu nu mai cred în povestea cu tunsul, dar vârfurile trebuie aranjate. Campionii se gândesc, cred, numai la locul I, adică la mișcarea următoare. În schimb, pentru tine era o bucurie. Și pentru mine! ;)
Nu am avut niciodata parul lung.Motivele sunt mule si diverse,de aceea nu stiu cum e sa-ti fluture pletele.Referitor la patinatoare,cred ca sunt foarte emotionate si ma oftic cand mai cad,dar nu cred ca se bucura ca tine de moment.Poate,dupa ,daca ia o medalie.La gala cred ca simturile lor sunt inaltatoare.
Ha ! Ha ! Cum sa se gandeasca, ca SPORTIV aflat intr-o competitie autentica, trebuind sa dea dovada de cea mai inalta concentratie pe performanta respectiva, la “o paieta ce le inteapa pielea sau la iubitul care le-a enervat cu o zi înainte” ??!! La juriu si la spectatori s-au gandit deja de mult inainte nu numai ele dar si antrenorii si coregrafii lor, desigur, plus intregul comitet olimpic, plus toti cei care promoveaza acest sport ! Eu nu ma pricep prea bine la psihologie sportiva, si in nici un caz la cea legata de patinaj artistic, insa chiar si ca sportiv amator, stiu ca te stradui chiar sa iti cam golesti capul de ganduri atunci cand vrei sa te concentrezi la maxim inainte de a intra in vreo competitie. Stiu ca unii fac asta mai organizat, altii cf unor tehnici recomandate de altii, majoritatea celor care ajung la acest nivel probabil au ajuns la un nivel de expertiza care combina destul de bine si in mod destul de personalizat atat tendintele/inclinatiile lor naturale cat si recomanadarile specifice de la antrenor, plus experienta concursurilor dinainte. In cauzl unui sportiv de performanta experinta de a participa inn cat mai multe concursuri, chiar si nu unele de inalt nivel spectacular este FFFFFFF importanta, dar nu numai pt performanta, dar ajunge sa fie super-accentuat de importanta si pt el ca om, chiar daca desgur avea deja trasaturi de dinainte de a fi mai competitiv decat media.
Adica efectiv ma gandeam la Lance Armstrong, ca omul asta efectiv va fi la risc de deces real mult mai rapid decat ar fi necesar, mai ales stiind ce s-a mai comunicat despre istoria lui de probleme medicale anterioare, daca nu il bagi din nou la o competitie oarecare, si il fortezi la varst asta si in punctul asta sa se reorienteze total profesional. Si asa, chiar daca aceasta reorientare profesionala ar fi fost efectuata natural si obisnuit pt multi sportivi, (pt unii chiar la varste mult mai tinere), si nu fortat plus cu probleme de nivel ca nu mai vrea nimeni sa se asocieze cu el, ar fi fost ceva deosebit de dificil de suportat de un sportiv deosebit de inalt competitiv mai ales de genul lui, plus barbat, plus la varsta asta deosebit de ingrata pt el in acest moment.
Si mama avea o placere sadica sa ma tunda ea singurica cu mainile ei folosind cel mai probabil un ciob pentru ca oricat te-ai stradui n-ai putea avea ca rezultat un breton mai stramb decat al meu folosind o foarfeca. =))
Sincer nu m-am gandit niciodata ce le-ar putea trece prin cap sportivilor atunci cand isi fac treaba… Incerc sa-mi aduc aminte la ce ma gandeam eu in timpul meciurilor de handbal pe care le-am jucat, dar nu-mi amintesc decat ca eram foarte concentrata pe minge. Din cauza ca eram tare haotica si avida dupa minge, antrenorul ma pusese pivot. Unde era mingea eram si eu. Nu ma interesa cine se uita la mine, nu ma interesa ca acelasi antrenor urla la mine sa tin minte rutina, na prea ma interesa mai nimic inafara mingii si atunci cand o aveam, – poarta! :)) Probabil si patinatorii or fi la fel? Se concentreaza asupra lucrului ce li se pare cel mai important din sportul lor?… Poate rutina, miscarile, partenerul… :)
Eu zic ca e o modalitate perversa de umilire cu un pretext cat de cat usor de inghitit. Ca de pretext e pretext. Nu se indeasa. Eventual din contra. Cate radacini ai..atatea ai :D. Eu zic ca patinatorii sunt concentrati la executie. Un program de patinaj artistic este extrem de elaborat si exact. Aproape matematic. Se ia in considerare viteza, puterea de acceleratie, distanta si inaltimea saltului. Gresesti un parametru distrugi programul si arunci la gunoi ore de antrenament si zdroaba. Asa ca pentru ei nu e deloc poezie. Ca orice mestesug trebuie sa iti stea mintea la el. Altfel iese prost. La fel e in orice sport, inclusiv intr-unul din asta cu aparenta dinamica random cum e fotbalul sau handbalul. De fapt, nu e de fel asa.
O sa te miri, stiu. Imi place gimnastica, ma uit de cate ori este si am si timp. Insa patinajul si nimic legat de gheata sau zapada nu ma atrage :( Doar accidental sa vad vreodata putin patinaj.
Nu se gandesc decat sa nu greseasca si daca se poate sa castige. Cred ca nici durerile nu le mai simt… :)
imi place mult sa-i urmaresc pe patinatori, desi n-am pus niciodata piciorul in patine si nici nu stiu cum e sa aluneci… cine stie la ce se gandesc, poate crampeie de ganduri, imagini frante, oboseala si zambete indiferent daca le supara ceva :)
Aş vrea să pot răspunde la întrebare.
Pot spune ce SIMŢEAM EU, când ieşeam pe gheaţă…
Un singur lucru mă interesa: Cum sunt? Cum mă mişc? Ghicesc gheaţa?
Mă trezeam la un moment dat ca picvat din Lună, că am rămas aproape singur pe toată gheaţa scrijelită dureros de mii, zeci de mii de lame…
“Aoleu, mă rup ăia cu bătaia”. Dacă aveam noroc să mai fie gheaţă pe tot drumul, în 10 minute, ajungeam. Gâfâind, lac de transpiraţie…
“Bună dimineaţa” îmi zicea Tata. mama, se amuza de urechile mele, ca un rac fiert.
Mda. Am ştiut să-mi fac amintiri. Mulţam fain!