Skip to main content

Curăţenie generală. Se caută voluntari!

Câţi paşi am de făcut de la vorbă şi până la faptă? Uneori, un singur pas este suficient pentru a-mi transforma dorinţele în realitate, pentru a pune în practică ceea ce am gândit. Alteori, am nevoie să mi se aducă aminte că am vrut ceva, că am amânat până când aproape că am uitat. Erau zile în care îmi spuneam că nu am timp, dar şi zile în care ştiam că mi-aş putea rupe din timpul dedicat altor activităţi pentru a deveni parte activă din proiectul care îmi plăcuse atât de mult.

Nu am înţeles de ce numele proiectului este în limba engleză, dacă acţiunea se desfăşoară în România. Doar pentru că a început la alţii, iar noi am preluat ideea? Poate că ar fi fost chiar mai cunoscut, dacă mesajul ar fi fost transmis în limba română. Poate că mai sunt încă persoane care nu au auzit de Let’s do it, Romania, care nu ştiu ce este cu acest proiect. Poate că mai sunt persoane care au nevoie doar de un imbold pentru a participa activ la acţiunile organizate de către marea echipă Let’s do it, Romania.

Pentru toţi cei ce vor “o ţară ca afară”, pentru toţi cei care vor să trăiască într-o ţară curată, să îşi crească fii într-un mediu sănătos, acest proiect este exact ceea ce trebuie. Am acceptat fără rezerve să devin voluntar, să scriu şi să particip activ la campania de Curăţenie naţională, care anul acesta va avea loc în data de 28 septembrie. Până atunci, voluntarii vor mai avea mult de lucru cu atragerea partenerilor, cartografierea şi răspândirea mesajelor. Nu suntem singurii care vor o ţară curată. Peste 80 de alte ţări organizează anual o zi de curăţenie generală, în care oamenii să iasă pe teren şi să adune gunoaiele aruncate iresponsabil în natură.

Nu vreau să îi ascult pe cei care vor spune că nu sunt interesaţi să adune gunoaiele aruncate de alţii prin păduri, la marginea apelor sau pe câmpuri. Este ca şi cum aş spune că nu vreau să spăl vasele din chiuvetă, pe motiv că nu am mâncat eu din toate. Avem mult de muncă până când îi vom face pe cei din jurul nostru să înţeleagă că singura soluţie pentru a avea o ţară curată este să o păstrăm curată, să nu aruncăm pe unde ne vine chef gunoiul. Până atunci, mergem prin locurile frumoase ale ţării şi curăţăm mormanele de gunoaie lăsate de turişti şi de localnici deopotrivă.

Consider că trebuie să începem prin a ne învăţa copiii, prin a fi un exemplu pentru ei. Ce ar putea învăţa puii noştri dacă ne-ar vedea că lăsăm cutia de suc la rădăcina bradului, că aruncăm ambalajul de la ciocolată în apa lacului sau că ducem molozul rămas de la renovarea casei pe un câmp pustiu? Nimic bun, nu-i aşa? Dar dacă ne-ar vedea că ne implicăm activ, că luăm parte la curăţarea naturii, deşi nu noi am murdărit-o?

Nu cred că mă citesc prea mulţi ploieşteni, deşi mi-ar plăcea. În primul rând lor aş fi vrut să le fac o invitaţie. Judeţul Prahova are nevoie de voluntari care să duca vestea mai departe şi care să vină pe 28 septembrie la curăţenia organizată de echipa Let’s do it. Ţara are nevoie de voluntari! Nu se oferă nimic, dacă nimic înseamnă o viaţă sănătoasă, într-o ţară mai curată! Mi-aş dori ca cei ce mă citesc să dea vestea mai departe şi chiar să se implice în acest proiect!

 

Let's do it, Romania!

 

 

contact let's do it, Prahova

Comments
  • Radu July 31, 2013 at 6:06 am

    Felicitari pentru initiativa ! O sa ma implic si eu cat de curand !

    • Vienela July 31, 2013 at 6:14 am

      Multumesc mult, Radu! Sper sa se implice cat mai multi!

  • Adrian Manea July 31, 2013 at 6:29 am

    O iniţiativă frumoasă! Mi-ar plăcea ca pe 28 septembrie să particip undeva la munte, la această campania!

    • Vienela July 31, 2013 at 6:34 am

      O poti face fara probleme, Adrian. Fiecare judet al tarii se mobilizeaza pe 28 septembrie si sigur iti vor face loc in echipele care vor merge pe munte.

  • nespusdemult July 31, 2013 at 7:09 am

    Activitatea ar trebui organizata cel putin lunar. Mesajul e foarte puternic, iar latura educativa e esentiala.

    • Vienela July 31, 2013 at 7:13 am

      Crezi daca iti spun ca ieri au fost invitati 30 de bloggeri si vreo 20 de reprezentanti ai ziarelor online din Prahova la discutii si dintre toti, doar eu am ajuns acolo?

      • nespusdemult July 31, 2013 at 2:26 pm

        Am participat efectiv in ultimii ani. Se aduna cateva sute de oameni, poate mii, dispusi pentru o jumatate de zi la stransul gunoaielor. Nu am avut senzatia ca se poate face curat in tot judetul (Bacau), dar mediatizarea a fost foarte puternica si o anumita perioada cantitatile de gunoi au fost aruncate mai cu mila. Evenimentul fiind rarut, nu a ajuns si la cei care, in plina campanie, urmareau alt film, mai murdar.
        Asa ca repetitia e mama invataturii (pe langa “nevinovata” amenda, desigur).

  • Vladimir July 31, 2013 at 7:18 am

    Mult succes si rabdare :D. Mie mi se pare cam rar o data pe an, uita omul si nu se vad rezultatele decat o zi. Eu unul, as face ca la noi, mi-as aloca o tarla dintr-o zona comunitara din jurul casei si m-as ocupa saptamanal/lunar de ea. Gen reparat gardul cand se rupe din cand in cand, strans gunoiul. Facut regulat ia exact 30′.

    • Vienela July 31, 2013 at 7:25 am

      Este cam rar, dar ma tem ca daca s-ar organiza mai des nu ar veni prea multa lume. Pana acum se facea curatenie primavara, dar au inteles intr-un final ca este de preferat sa se faca in toamna, dupa ce turistii se retrag pe la casele lor. Da, ar fi si asta o solutie, sa aibi fiecare grija de un spatiu mic…

  • Ana-Maria July 31, 2013 at 7:22 am

    Excelenta initiativa!
    De fiecare data cand merg la iarba verde sau in natura ,cu riscul de a-mi lua suturi in dos si rasete cat cuprinde , eu adun si mizeria altora…asa fac intotdeauna.Daca nu am cos de gunoi , le pun in saci , deoparte si le iau cu mine , daca nu…le pun pe foc.Sau pur si simplu , daca nu am unde sa le arunc , le las depozitate , in saci legati .
    Nu ma laud cu asta , ci pur si simplu nu pot sta pe patura cu hartii si resturi de mancare la nas…ba uneori si pampersi utilizati….Peste tot este mizerie…chiar si unde nu te gandesti ca ai putea gasi mizeria…zicand ca nu este circulat pe acolo.

    • Vienela July 31, 2013 at 7:27 am

      Sa stii ca si noi procedam asa… Am fost anul trecut la Cheia, intr-o zona retrasa, pe unde trece doar ursul. Nici nu iti poti imagina cate gunoaie am gasit… 🙁 http://vienela.ro/minunati-va-de-blandetea-mea/ Poti crede ca pana si aici erau gunoaie?

      • Ana-Maria July 31, 2013 at 2:14 pm

        Da 🙁 Imi pot imagina , Vienela! 🙁
        Imi pot imagina gunoaie unde nici cu gandul nu am gandit ca pot exista! 🙁

  • psi July 31, 2013 at 7:47 am

    trebuie să vedem cine e responsabil la braşov. mulţam de reamintire! 🙂

    • Vienela July 31, 2013 at 7:48 am

      Cu mare placere! La sfarsit facem concurs, sa vedem care blogger a fost mai harnic. :))))

  • iLUX July 31, 2013 at 8:13 am

    Felicitari pt initiativa, Vienela. Let’s do it Romania este una din campaniile pe care le admir cel mai mult

    • Vienela July 31, 2013 at 8:19 am

      Multumesc mult! Poate ca ar fi bine daca le-ai spune si lor… 😉

  • aA July 31, 2013 at 8:52 am

    am mai citit de campania asta, stiu de unii care s-au organizat si la noi in oras…poate ma lipesc si eu anul acesta pe undeva 😉

    • Vienela July 31, 2013 at 8:59 am

      Sa te duci, Anca! Anul trecut stiu ca s-au implicat si Tomata si Nebu.

  • Dana Lalici July 31, 2013 at 9:24 am

    Foarte frumoasa intitiativa! Am intrat si eu pe pagina lor. Oare in Bucuresti o fi ceva???

    • Vienela July 31, 2013 at 9:30 am

      Sigur ca este si in Bucuresti! Anul trecut am inteles ca a fost nebunie. Foarte multi bucuresteni au iesit la curatenie.

  • Andreea D. July 31, 2013 at 10:04 am

    Si eu cred ca o astfel de actiune ar trebui realzata mai des si, poate, concomintent cu ea, si o campanie de informare din partea Guvernului referitor la impaqctul negativ al gunoielor aruncate la intamplare.
    E aiurea sa mergi pe carari batute de cativa oameni (vorbesc in special de cararile prin munti) care-s pline de PET-uri. E inadmisibil!
    Mi se pare ciudat ca nimeni nu primeste amenzi, desi, cica, legi ar exista.
    Anul acesta vreau si eu sa particip.

    • Vienela July 31, 2013 at 10:10 am

      Un inspector de la garda de mediu ne spunea ieri ca este foarte greu sa ii dai unui om amenda, tocmai pentru ca nu poti sta cu jandarmii in spatele fiecarui turist. Apoi, mai sunt si localnicii, care nu au unde sa isi arunce gunoaiele. Am lasat eu un link in text, dar nu stiu cati intra pe el http://doaronline.blogspot.ro/2013/07/gunoiul-din-curte.html. Este cel mai nou blog al meu… :)))
      Ar fi multe de facut, dar autoritatile nu au timp si chef de asa ceva. Au fost invitati ieri primarii din toata Prahova. Nici macar unul nu a venit…
      M-as bucura sa stiu ca participa cat mai multe persoane… 🙂

  • GCM July 31, 2013 at 10:51 am

    No, nu vrei sa auzi, dar vei citi: Nu sunt interesat sa strang gunoiul altora. Si acum ca ti-am atras atentia, sa trecem la lucruri serioase: Initiativa e laudabila si, pe langa infimele rezultate pe care le are practice (vorbim totusi de o tara sufocata de gunoaie) are un imens si binevenit impact la nivel de constientizare. Dar ar mai trebui ceva. Cevaul ala pe care il mentionezi tu in penultimul paragraf: educatia. Mi-ar placea sa vad implicate langa organizatorii Let’s do it, Romania si alte organizatii sau autoritati care isi desfasoara activitatea tocmai pe domeniul asta al educatiei.

    • Vladimir July 31, 2013 at 12:26 pm

      Pai nu-i gunioul altora, e tot al tau. Ca si strada sau trotuarul tot ale tale sunt, nu? :D. Nu-s proprietatea nimanui, ci a cetateanului si esti la fel de responsabil de starea lor pe cat este si primaria. Si nu e vorba doar de proprietate aici (ca asta e evident gresit inteleasa in estul europei) e vorba de un minim de urbanizare. Adica exact de educatia in chestiune. Si intr-un supermarket cand vezi un produs pe jos il ridici si-l pui la loc, nu-l calci in picioare. Chiar daca nu e produsul tau. E un minim de bun simt. Adica educatia aia de care se tot vorbeste aici, minimul de educatie, iti cere sa strangi gunoiul altuia. Asta, evident, daca vrei sa traiesti macar in vreo 30 de ani intr-o tara curata. Dar, desigur, asta nu e obligatoriu, trebuie si generatiile urmatoare sa aiba de ce sa plange. Chestia cu “daca statul nu face, nici eu nu fac” trebuie sa moara naibii o data. Ca statul si insitutiile lui nu-s tata si nici mama sa faca genul asta de educatie :). Statul pune un umar cel mult, avutul comunitatii e al comunitatii si comunitatea trebuie sa se implice.

      • GCM July 31, 2013 at 2:01 pm

        Pai despre asta vorbeam si eu. Dar nu vreau sa o aud de la tine. Sau nu doar de la tine. Vreau sa o aud de la noi toti, vreau sa o aud de la organizatiile care toaca finantari in numele acestor deziderate si vreau sa o aud de la autoritatile de resort. Eu sunt total de acord cu sanctiunile, dar o sanctiune doar de dragul pedepsei n-are nici o valoare. Degeaba iti taie militianu’ chitanta ca ai trecut pe rosu daca nu-ti reaminteste, de fiecare data, ca ai fi putut muri ca un fraier ori ai fi putut omori pe altii.

    • Vienela July 31, 2013 at 4:34 pm

      Cred ca trebuie inceput din scoli, asa cum le-am spus si reprezentantilor Lets do it zilele trecute, ba poate chiar din gradinite. Pentru unii adulti este probabil prea tarziu, dar copiii sunt foarte receptivi. La ei ne este speranta.

      • Vienela July 31, 2013 at 4:35 pm

        In anii trecuti s-au implicat foarte multi elevi de liceu, ceea ce ma face sa cred ca exista sperante.

  • Aliceee traveler July 31, 2013 at 11:08 am

    Imi place comentariul lui GCM! da, in primul rand e importanta educatia, cred ca ar trebui facute astfel de programe pilot prin scoli, pt ca in fiecare an sa se reduca nr deseurilor si nu sa ne afundam in ele ….
    Am sa ma interesez cand au loc la Cluj 🙂 MS

    • Vienela July 31, 2013 at 4:37 pm

      Alice, in toata tara se va intampla in aceeasi zi, pe 28 septembrie.
      Primii responsabili cu educatia sunt parintii. În cei 7 ani de acasa copilul trebuie sa invete ca nu se arunca gunoiul asa, pe unde ne vine chef.

  • silavaracald July 31, 2013 at 11:53 am

    Spor la treabă.
    Îmi pare rău, dar nu particip la aşa ceva din motive care ţin de igienă. În toate ţările strânsul gunoiului e făcut de specialişti dotaţi cu echipament de protecţie, doar la noi i-au dus pe copiii de grădiniţă, cu mâinile goale, să strângă gunoaiele din parc, unde au găsit prezervative şi seringi folosite… Credeţi-mă că acele trec şi prin mânuşile alea de protecţie.
    Consider că-mi fac datoria nelăsând gunoi în urma mea şi educându-mi copiii şi nepoţii în sensul ăsta. Şi aştept ca de salubritate să se ocupe cei pe care-i plătesc prin impozite şi taxe.
    Cred că ar fi mult mai eficient ca echipele astea de voluntari să facă muncă de prevenţie, anunţând organele de ordine ori de câte ori văd nesimţiţi de-ăştia care lasă mizerie în urma lor. Aplicarea legii e cea mai sigură metodă de a ne ţine ţara curată.
    Ca şi în medicină, trebuie tratată cauza, nu efectul.

    • Vienela July 31, 2013 at 4:41 pm

      Mel, specialistii despre care vorbesti sunt oameni ca si noi, echipati cu niste rahatele de manusi si bete. Daca ne educam copiii si nepotii, poate ca maine vom avea o tara mai curata, dar astazi trebuie sa punem umarul la treaba, sa le dam o mana de ajutor celor care nu reusesc sa faca fata… Stii ca langa blocul meu, la ghena de gunoi, dupa nici o ora de la trecerea masinii care ridica gunoiul, poti vedea mormane aruncate pe langa tomberoanele goale?
      Voi incerca sa am grija, sa nu nimeresc in vreun ac… :))))

      • silavaracald August 2, 2013 at 6:09 am

        E meseria lor, pentru care sunt instruiţi cum să şi-o facă, tot aşa cum a mea e să fiu medic. Şi la noi există riscul să ne infectăm, dar ştim cum să ne ferim de aşa ceva pentru că practicăm asta zilnic.
        Şi-apoi, cunosc şi mentalitatea românească. “Lasă că strâng proştii ăia după mine!”…
        În locul vostru, aş urmări să văd care sunt nesimţiţii ăia care aruncă gunoiul la întâmplare, i-aş publica la Avizierul blocului, iar dacă nu s-ar conforma, aş cere Asociaţiei de proprietari să-i atenţioneze. Dacă nici aşa nu îşi schimbă comportamentul, aş merge mai departe, cu probe. Te asigur că atunci când îi vor arde la buzunar îşi vor regândi strategia de “îngunoire” a vecinilor. Ştiu că prin asta poţi deveni antipatică unora, dar nici ei nu-ţi sunt simpatici acţionând aşa, deci sunteţi chit.
        Eu am făcut asta când stăteam la bloc şi găseam veşnic înfundat burlanul ăla de colectare a gunoiului cu fel de fel de resturi de materiale de construcţie. Am mers pe fir în sus şi am văzut de unde provin. Am făcut o poză, o simplă poză, şi am pus-o pe uşa bloculu, fără comentarii. Da, după aceea respectiva vecină nu mi-a mai vorbit, dar nici n-a mai aruncat acolo toate mizeriile.

  • Alexandra Ali July 31, 2013 at 12:58 pm

    Si eu am participat, anul trecut. Nu-mi venea sa-mi cred ochilor!!!!!

    Ce fel de gunoaie pot arunca oamenii prin paduri si locuri amenajate pentru picnicuri …. Chiar si in padurile cele mai dese: haine aruncate, pampersi uzati (da, da, nu e o gluma), cauciucuri, gunoaie menajere, de la constructii …. Dumnezeule mare!

    Ni se aratase o portiune, a noastra …. Terminaseram sacii, iar gunoaiele inca nu …. Mi s-a parut jalnic, dar macar au venit altii din urma pentru a ne ajuta sa terminam …. Per total, o actiune buna ….problema e ca se intampla o data pe an si nu in fiecare zi, in fiecare minut al zilei …. Atatea cosuri de gunoi care sunt goale si mucurile de tigari, gumele, ambalaje fel de fel stau frumos pe strada, in parcuri, in iarba verde…. Aici trebuie schimbata mentalitatea oamenilor, trebuie educati si apoi nu vom mai avea actiuni de acest fel ….ci targuri si festivaluri in aer liber si in curatenie!

    • Vienela July 31, 2013 at 4:47 pm

      Alexandra, spune-mi ca vei participa si anul acesta, mai ales ca ai vazut cu ochii tai cata nevoie are tara de oameni care sa nu se sperie usor, de oameni harnici, care vor sa traiasca in curatenie.
      Nu stiu cum poate fi schimbata mentalitatea unui om de 50 de ani, care toata viata si-a aruncat petul de bere in balta unde a pescuit. Poate ca niste amenzi usturatoare i-ar invata minte, dar cum faci sa ii prinzi asupra faptului? Pacat ca nu suntem destul de bogati pentru a putea face o baza de date nationala cu ADN-ul fiecaruia, sa ii prindem pe cei care isi lasa prezervativele si pampersii pe unde le vine pofta. :))))

  • Rudolph Aspirant July 31, 2013 at 2:27 pm

    Eu salut initiativa de a educa populatial rezidenta pe teritoriul Romaniei in limba de ff larga circulatie internationala engleza, recunoscand astfel ca Romania este o tara ospitaliera pt rezidenta permanenta a oamenilor de diverse etnii si culturi, care cu totii trebuie sa fie educati plus sa se simta raspunzatori de curatenia si starea mediului natural din tara unde ei rezida, chiar daca unii nu stiu sa citeasca sau sa comunice in lb romana sau, fiind imigranti sau refugiati recenti, sunt inca incepatori. deoarece nu toti cunosc insa chiar si lb engleza, de ex se stie ca relativ putini germani sau italieni sau chiar francezi cunosc lb engleza, nemaivorbind de etnicii ceva mai in varsta din RP Chineza sau Japonia. Eu doresc sa sprijin aceasta initiativa laudabila prin a traduce sloganul ei in mai multe limbi straine, astfel incat sa poata participa cat mai multi oameni, fara nici o discriminare, daca se intampla sa nu cunoasca lb engleza si sa nu inteleaga despre ce e vorba. Am sa revin…in momentul de fata am chiar dificultati in a determina cum sa traduc sloganul chiar si in lb romana, astfel incat sa sune incurajator mai degraba decat ridicol, insa am sa ma straduiesc. daca cineva are o sugestie buna despre cum s-ar putea traduce acest slogan in mod cat de cat util si potrivit in lb romana, eventual chiar folosind o alta expresie echivalenta, nu va sfiiti sa ziceti.

    • Vienela July 31, 2013 at 4:49 pm

      Rudolph, in tara noastra sunt multi care nu pricep bine limba romana. De obicei, tocmai ei sunt cei care lasa mizerii in natura. Cum crezi ca ar putea intelege un mesaj in alta limba?

      • Rudolph Aspirant July 31, 2013 at 9:37 pm

        Pana una alta nu am aflat cum se poate zice in lb romana la expresia de incurajare de mai sus, decat asa printr-o expresie echivalenta, care nu respecta totusi ff fidel intelesul expresiei in lb engleza, “Hai la treaba, Romania !”, pt ca expresia initiala reprezinta un indemn de a participa la o activitate impreuna, iar “Hai impreuna la treaba, Romania !”, suna cam aiurea, zau, am stat sa caut si pe alte limbi, pe turceste a iesit de pe Google translate din prima in loc de “let’s do it”, adica “hai sa facem asta impreuna a iesit ceva care inseamna “hai sa vorbim despre asta”…pe bune, asa a iesit punand “let’s do it” in Google translate, si pe urma cand am verificat inversul plus pe alte limbi, expresia respectiva in lb turca,
        “diyelim bunu” se traducea nu prin a face ceva, dar prin a vorbi despre ceva.

        • Vladimir August 1, 2013 at 8:59 pm

          “Mars la munca loaza!” suna mult mai neaos si mai in spiritul locului 😀

  • Cuvânta July 31, 2013 at 3:01 pm

    Chiar citeam azi un citat sociologic despre importanta prieteniilor pe care le legi atunci cand te oferi voluntar la astfel de actiuni. E un voluntariat cu multe beneficii, chiar mai importante decat cele materiale. Insa nici pe mine nu ma atrage ideea de a curata dupa nesimtiti. Dupa copii sau batrani, da. Dupa nesimtiti…

    • Vienela July 31, 2013 at 4:51 pm

      Mie imi place de mor ideea de a contribui la aceste actiuni!
      Nu uita ca si copiii lasa mizerie in urma lor, daca nu au parinti responsabili, care sa ii invete de mici…

    • Vladimir July 31, 2013 at 8:09 pm

      Mai, dupa mine sau frati-miu maica-mea o fi curatat cand eram bebelusi (si probabl si atunci a angajat pe cineva), dar dupa aia, de cand am iesit din bebelusie gata, faceam singuri. Si un infante e in stare sa-si duca farfuriile la chiuveta si sa le traga un burete ca doar n-are oase in burta. Sunt de acord cu Vienela, niciodata nu e prea devreme sa educi plodul sa fie responsabil.

  • Adriana July 31, 2013 at 3:26 pm

    Spuneai intr-un articol leapşă…că nu ai fost voluntar niciodată. Se pare că ai găsit o cle. Despre actiune nu zic nimic, mă deprimă….deşi e lăudabil…ştiu…

    • Vienela July 31, 2013 at 4:54 pm

      :))) Da, chiar imi doream sa iau parte in mod activ la ceva, ca de vorbe sunt satula… :)))
      Adriana, stiu ca tu deja faci ceva legat de asta, chiar daca la scara mica. O faci des si de bunavoie, iar asta conteaza cel mai mult. Nu l-am uitat pe Ioan, omul padurii.

  • Adriana July 31, 2013 at 3:27 pm

    Cale…..vroiam să zic…of…

  • mihaela pojogu July 31, 2013 at 6:10 pm

    Educatie, amenzi, participari, petitii, actiuni de pe toate fronturile sunt necesare. Daca Jandarmul/ofiterul sau cum s-o numi ar primi o cota parte din amenzile incasate ca in vanzari sa vezi ce si-ar misca fundul sa puna in aplicare legile. Doar cu bun simt si fara “militarie” intr-o forma sau alta nu se poate sa se ajunga la un nivel inalt de civilizatie.. din pacate.

  • javra July 31, 2013 at 10:40 pm

    Frumoasă inţiativă, Vienela! Nu ştiu cât de harnici sunt ploieştenii,
    dar în Bucureşti s-au strâns ceva oameni. Dacă în această acţiune
    s-ar implica mai mult edilii, probabil că succesul ar fi şi mai mare.

  • cotos August 1, 2013 at 5:56 am

    Abia astept sa inceapa 🙂 Noi vom fi iar pe baricade, ca sa demonstram tuturor ca daca vrei se poate.

  • vavaly August 1, 2013 at 10:30 am

    eu cred ca e valabil pentru toate orasele, padurile, apele , muntii si dealurile tarii. peste tot acelasi peisaj “de vis” (pardon, de cosmar). eu am participat impreuna cu copilul la o astfel de campanie si m am ingrozit cati saci s au putut scoate de pe o portiune destul de mica. e pacat ca nu se considera fiecare voluntar in momentul in care lasa mizeria in urma. e grea educatia asta, dom’le.

  • Rolling Ideas August 1, 2013 at 11:24 am

    E o iniţiativă foarte frumoasă şi treptat-treptat cred că se vor vedea roadele, respectiv deşteptarea nesimţiţilor.
    Cred că dacă ar fi fost tradus sloganul în româneşte – S-o facem, România! – ar fi sunt un pic … trivial. Mi se pare ok în engleză.

  • Zina August 1, 2013 at 3:20 pm

    O zi ?! Nici daca am strange gunoaiele altora in fiecare zi timp de un an nu am reusi sa le adunam pe toate. Autoritatile trebuie sa se implice mult mai mult, pentru ca aceasta actiune sa aiba niste rezultate vizibile. Trebuie inceput nu de la aplicarea amenzilor, ci de la amenajarea gropilor de gunoi, ecologice, desigur. Dupa ce oamenii au unde sa duca gunoiul, poti sa le aplici ameda, daca nu il duc. Desigur, nu vorbesc despre turistii care isi arunca, fiecare, gunoiul prin poieni si in ape, ori despre conducatorii auto care il arunca pe fereastra masinii. Aici da, aici lipsesc acei agenti ai politiei sanitare sau angajati ai primariilor sau… nu mai stiu cine, care sa aplice amenzi usturatoare. Ziua asta nu rezolva mare lucru, poate ar trebui organizate campanii ceva mai percutante pentru ochii si urechile oamenilor. Oricum, succes ! Eu am strans gunoaie de prin parcuri si de pe strazi impreuna cu elevii pana in ’89 si m-am jurat ca n-am sa mai adun niciodata dupa nesimtiti.

  • Radu August 4, 2013 at 8:30 am

    O zi? Da macar o zi ! Sa vedem macar amploarea fenomenului ! Am citit comentariile si pot sa spun, chiar de voi fi singur in acea zi ma voi duce sa curat ceva !

  • elly weiss August 11, 2013 at 7:59 am

    Adevarul e ca trebuie mult mai multe zile dar, in principal, educatie. Ce e mai grav e ca aceiasi oameni care pe aici arunca de toate peste tot, daca sunt dincolo (in afara tarii) nu mai arunca. Acolo le e frica s-o faca. Pe cand aici, daca nu li se intampla nimic…merge si-asa.
    As mai zice ceva despre hei-rupisme…dar mai bine nu 🙂

  • Firma de curatenie January 23, 2015 at 8:59 am

    Chiar era nevoie de un astfel de proiect avand in vedere ca, anual, cantitatea totala de deseuri generate la nivelul Romaniei este de 10,2 tone de persoana, peste dublul mediei UE.

  • zambestebucuresti.wordpress.com March 6, 2015 at 8:47 am

    O initiativa practica dar era mai bine daca ne-am invata sa nu mai lasam in urma noastra o multime de gunoaie… din pacate acest lucru este aproape imposibil de realizat. Noroc cu astfel de proiecte!

  • Post a comment

    Threaded commenting powered by interconnect/it code.