Curajul de a cere ceea ce ni se cuvine
Avem curajul de a cere ceea ce ni se cuvine? Ajunsă la vârsta când alții știu absolut totul despre viață, îmi dau seama că eu nu știu nimic sigur. Încă nu m-am lămurit dacă e bine sau rău pentru mine că reușesc să mă pun mai mereu în locul altora, că le găsesc scuze pentru fapte mai mult sau mai puțin grave.
Nici nu mi se pare foarte important să aflu răspunsul, probabil pentru că mi-ar fi oricum greu să mă schimb. Sunt cea care sunt și gata. Trebuie totuși să spun întreg adevărul. Uneori nu vreau, de afurisită ce sunt, să mă pun în locul altora.
Mai ales dacă “altora” înseamnă vânzătoarele de la magazinul din colț. De asemenea, nu reușesc să înțeleg cum de ne mai primesc în magazin, după toate răbufnirile pe care le-am avut acolo de-a lungul timpului, eu și familia mea.
Am trimis băiatul să îmi cumpere un kilogram de roșii. La scurt timp, când mi s-a făcut foame, am descoperit că două dintre ele erau stricate. Cele mai mari, cântărind împreună aproape jumătate din kilogramul pentru care plătisem.
Un val de căldură m-a inundat brusc și toți nervii acumulați peste zi s-au revărsat în bucătărie, în vorbe nu tocmai ortodoxe. Mihai, văzând cât de tare m-am enervat, a luat cele două roșii în mână și a plecat la magazin.
Curajul de a cere ceea ce ni se cuvine chiar și când e vorba de lucruri mărunte
-Doamnă, a venit copilul mai devreme și a cumpărat un kilogram de roșii.
-Da.
-V-a dat toți banii?
-Da.
-Erau întregi?
-Da.
-Și dumneavoastră de ce i-ați dat, în schimb, roșii numai bune de aruncat la gunoi?
Când vânătă, când albă în obraz, vânzătoarea s-a oferit să îi dea banii înapoi. El a cerut alte roșii, căci nu obișnuim să mâncăm bani. L-am felicitat pentru reacție și i-am mulțumit pentru gustarea de după-amiază.
Aș vrea să te întreb, cititorule, cum ai fi procedat în locul nostru. Ai curajul de a cere ceea ce ți se cuvine? Te deranjezi să o faci, dacă e vorba despre un lucru atât de mărunt?
Dacă ai timp, poate vrei să citești și:
Un gest neașteptat de simplu și de firesc
13 adevăruri despre ceea ce contează în viaţă
Știai că fiecare om este un mic univers?
Un Atlas modern – poveste imaginară
Dezamăgiri care afectează sufletul
Jos pălăria pentru oamenii care merită
Mă deranjez s-o fac, dar nu întotdeauna, că nu se poate, aproape toţi au grijă să te tragă în piept cu câte ceva, oricât de mărunt. Probabil că aşa le creşte stima de sine. :P
Cel mai tare m-a enervat, anul trecut, un şmecheraş din piaţă. N-a vrut să-mi dea vinetele pe care le-am ales eu, a zis că alea sunt expuse doar “pentru reclamă”. I-am urat să-i rămână toată marfa pentru reclamă şi m-am dus să cumpăr de la altă tarabă.
Am patit si noi acum doi ani acelasi lucru cu ardeii capia, insa mahalagioaica detinatoare de taraba a turbat cand a auzit urarea si ne-a urmarit prin toata piata, amenintand vanzatorii ca isi dau foc la valiza daca ne vand ardei. Am fost nevoiti sa revenim a doua zi, dupa ce s-au linistit apele. :)))
E lumea plină de nebuni. :))
Şi, apropo de nebuni, mi-aduc aminte de o fază oarecum viceversa, ca să zic aşa. :) Cu mulţi ani în urmă (cred că înainte de ’89), am ajuns în piaţă împreună cu cumnată-mea, care a vrut să-şi cumpere un zarzavat de supă sau o legătură de nu mai ştiu ce. Şi s-a oprit la o babă, care nu mai ştiu cât cerea pe legătura aia, dar cumnată-mea voia să-i dea cu vreo 25 de bani mai puţin. Şi baba a zis că mai ieftin nu dă, şi a vrut să-i ia legătura din mână, şi cumnată-mea nu voia să-i dea drumul, şi-au tras amândouă vreo jumătate de minut de legătura cu pricina, şi-ncepuse lumea din jur să caşte gura, şi nu-mi aduc aminte cum s-a terminat, ţin minte doar că m-am tras binişor mai deoparte, să nu se prindă nimeni că sunt împreună cu nebuna. :))))))))))))
:)))))))
Eu nu pot uita ca am mers cu sora mea la piata in urma cu multi ani (bine, am mers de multe ori impreuna, insa acum ma refer la o anumita zi). Nu avea prea multi bani, asa ca i-a sarit mustarul cand vanzatoarea a intrebat-o daca vrea sa ii puna castraveti de 2 lei (putin peste o jumatate de kilogram). “Cucoana, nu auzi ca vreau doar o jumatate de kilogram?” Ca si tine, m-am dus putin mai departe, ca nebuna nu se mai oprea… :)))
:D
:))))))))))))))
Aş proceda de fiecare dată aşa, numai că sunt atent la cumpărături.
Baietii mei inca nu au invatat sa fie atenti. Cu niste ani in urma mi-a adus Mihai patrunjel in loc de leustean. :)))
eu am noroc ca exista niste aprozare (gen) la mine in zona si acolo imi aleg eu produsele bucata cu bucata. Urasc sa merg la piata pentru ca piata Rahova la mine este plina de bisnitari colorati care sar unul in apararea celuilalt daca indraznesti sa ii spui unuia ca ti-a pus jumatate de kilogram de cartofi stricati.
De obicei cumpar din piata 9nu prea mai merge sa spunem de la tarani) sau chiar din supermarket, dar pentru doua rosii aleg sa trec strada, sa iau de la magazinul din colt.
Daca este ceva comandat prin curier iau foc mereu. Sunt mama reclamatiilor si a certurilor. Cand ma duc eu la magazin nu iau nimic stricat si s-a dresat(educat) si sotul in acest sens.