Cu toţii ştim câte ceva despre Al Doilea Război Mondial si despre lagărele de concentrare. Unii ştiu mai multe, alţii mai puţine, dar nu cred că există cineva care să nu stie nimic.

Pe mine m-a impresionat in copilărie cartea “Am fost medic la Auschwitz” de Dr Nyiszli Miklos, iar mai târziu “Fabrica morţii” scrisă de Ota Kraus si Erich Kulka.
      Din cand in cand revin asupra unei idei care mi-a venit prima dată citind despre lagărul de la Birkenau, despre crematorii. Haideţi să facem impreună un exerciţiu de imaginaţie, să ne cunoaştem mai bine. Nu vă cer să comentaţi, vă cer doar să fiţi sinceri cu voi inşivă.

      Un lagăr de concentrare nazist… Eşti acolo… E noapte… Iţi este frig si nu ai haine, eşti bolnav si nu ai medicamente, iţi este foame si nu ai mâncare. Auzi şoapte, afli planuri făcute de colegii de cameră.
      Închide ochii si imaginează-ţi scena, fără să te grăbeşti, imaginează-ţi contextul, imaginează-ţi detalii. 
      Cine eşti tu, în sinea ta? Cum procedezi?
      
      Încerci să adormi? Eşti genul “n-am văzut, n-am auzit, aşa nu voi avea probleme” ?


      Încerci să devi unul de-al lor, să faceţi planuri împreună, cu speranţa că vei scăpa de acolo sau că măcar moartea nu a fost în zadar?


      Dai informaţia mai departe pentru o pastilă, un pantalon, un colţ de pâine, în definitiv pentru supravieţuire?


      Bine-nţeles că este un simplu exerciţiu de imaginaţie si eu sunt conştientă că nu vom şti niciodată cu adevărat ce am fi făcut, pentru că nu putem conştientiza pe deplin ororile petrecute acolo.

      Dar să nu uităm că ele au existat si să avem grijă să nu se mai repete vreodată.