Ieşim seara în parc să îl distrăm pe Bruno, căţelul adolescent care se plictiseşte şi plânge dacă nu e băgat în seamă. Parcul gol-goluţ. Câinele se învârte după propria coadă, noi ne învârtim pe facebook. Logaţi pe contul meu, căci soţului îi place comunicarea reală, nu virtuală. Mai un like, mai un zâmbet, mai un share, timpul trece şi câinele cere acasă într-un final. Trece o altă bucată de timp până mâncăm, până vedem un film, până se luminează de ziuă. Revenim la treburile noastre. El pleacă la serviciu, eu intru pe facebook. Distribui un articol, dau un like, las un comentariu, primesc un mesaj. Dar ce mesaj!

cmf. bine. Da dc n vrei s vb. ai ceva interesant de spus? mie imi dai impresia ca iti e lene sa scrii. Imi place d tine. daca iti place blogul meu si vrei sa discutam pe marginea articolelor scrise acolo, bine. daca nu, ma vad nevoita sa inchid. nu sunt aici pentru a cauta barbati.

Închei aparenta conversaţie şi îmi văd de treabă. După vreo oră, în timp ce vorbeam cu sora mea pe chat-ul fb despre nişte poze, observ că îi scrisesem, mare şi clar: să mă sune Vienela când are timp. Am luat-o razna sau fb s-a dereglat de tot? Cum să îi spun surorii mele să mă sune Vienela, dacă eu sunt Vienela? Sora mea, şi ea nedumerită, îmi trimite câteva semne de întrebare. Abia atunci mi-am dat seama că nu e nimic defect. Pur şi simplu soţul meu intrase pe fb şi o ruga pe sora mea să îmi transmită acel mesaj.

Cum te poate urmări soţul pe facebook? Fix atât de simplu. Văzuse acel “imi place d tine” şi dorea să blochez porcul. :D Noroc că are un serviciu destul de solicitant şi prea puţin timp să citească bazaconiile de aici. Ghinionul face ca soţul meu să îmi citească zilnic blogul. :)))

Care credeţi că îi va fi reacţia când va vedea? Câştigatorul va primi un premiu virtual. :-P