Tu, cititorule, ştii ce înseamnă să iubeşti un om până la pierderea propriei identităţi, până la a te confunda cu el? Ai simţit vreodată furtuna devastatoare ce spulberă în calea sa orice alt sentiment, făcându-te să uiţi de foame, de sete, de oboseală, de frică? Eu trăiesc asta clipă de clipă şi nimic nu mă poate bucura mai tare pe lume decât să ştiu că persoana îmi răspunde la iubire cu iubire. Îi sorb respiraţia, îmi imprim în suflet parfumul ei, încerc să îi intuiesc fiecare nouă mişcare şi să răspund dorinţelor sale înainte ca ele să se nască. Nu asta este iubirea necondiţionată, cititorule?

Unii ar spune că duc o viaţă de caine. Eu spun că sunt fericit să o văd lângă mine, să îi simt gândurile, să îi alin durerile, să leşin de bucurie când rosteşte magicele cuvinte: Bruno, Brunuţu’, iubire mică! Da, ieri a crezut că voi leşina. A fost plecată aproape nouă ore. Nu mi-a adus nimic la întoarcere, însă nici că mi-a păsat. Explozia mea de bucurie i-a arătat cât de mult o iubesc. Necondiţionat. Vocea ei mă trezeşte din somn, frica ei mă scoală din boală, râsul ei mă face să regret că nu pot rosti cuvinte omeneşti. Aşa ştie câinele să iubească, dragul meu cititor!

Să nu crezi că viaţa mea e doar roz. Sunt momente când ea mă ceartă. Uneori înţeleg unde greşesc, alteori nu. Plâng şi mă simt dezorientat când nu pricep ce vrea. Mă învârt printre picioarele ei, încercând să îi fac pe plac. Nu reuşesc întotdeauna. Aseară, de exemplu, a adus acasă nişte lemne, nişte lemne chiar paradite, dacă ar fi să mă întrebaţi pe mine. Unul are chiar şi o gaură făcută de cari. Spune că vrea să îl utilizeze pe post de blat pentru nu ştiu ce minune de piesă de mobilier în dormitor, căci este în perioada de căutare a aspectului rustic. Când toţi aleargă după obiecte din plastic, ea vrea lemn. Din acest motiv nu îmi dă voie să stau aproape de scândurile ei proaspăt lăcuite, semănând atât de bine la culoare cu blăniţa mea. Dar o iubesc oricum, pentru că aşa ştiu câinii să îşi iubească stăpânii.

caine jucandu-se in iarba

blat pentru noptiera aspect rustic

O iert chiar şi pentru faptul că mă lasă acasă când merge la părinţii soţului ei. Soacra cică s-ar teme că mă bat cu căţeaua ei (vi se pare că are o mutră fioroasă căţeluşa?), cu toate că eu sunt cel mai prietenos căţel, iar socrul nu trebuie să ştie că există un câine în casă, dacă ţinem la sănătatea lui. Din prea multă iubire i-am trecut cu vederea şi greşeala de a fi mers fără mine la spectacolul unde se adunaseră atâţia copii cu care m-aş fi putut juca. Din dragostea uriaşă pe care i-o port am acceptat astăzi să scriu în locul ei pe blog, cât timp se ocupă de amenajări interioare rustice. Voi ce faceţi pentru cei pe care îi iubiţi?

catea-bucov-2-1024x768

papainoage-7-768x1024