Situația în casa noastră este extrem de tensionată în ultima vreme, și asta pentru că băieții (soțul și copilul) au luat decizii foarte importante, care ne dau viețile peste cap și care mie îmi ridică tensiunea. Ca să ne prefacem că nu avem griji, alegem să glumim mult, să facem haz de fiecare situație și de fiecare întâmplare. Uneori ne iese, alteori nu, însă ne înveselim de câte ori încercăm. Pentru cei care nu mă urmăresc pe facebook (nici nu știți ce pierdeți!), voi spune pe scurt că îmi pleacă băieții în Anglia să testeze terenul, să lucreze și să trăiască o vreme acolo, să ia pulsul vieții și să vină cu vești bune (sperăm).

Eu voi rămâne acasă cu Bruno și cu cele patru pisici și voi trăi fiecare clipă sub tensiune, împărțită între grija pentru puiul care își ia prima dată zborul din cuib și cea pentru soțul mereu prea impulsiv, prea agitat, prea entuziast în fața noilor provocări. Am deja planul făcut: voi scrie, voi citi mult, îmi voi plimba câinele, mă voi juca alături de pisicuțe,

 voi încerca să păstrez casa cât mai curată, voi visa și voi face planuri de viitor în funcție de veștile pe care băieții mi le vor trimite.

Ciudat este că amândoi, în loc să privească spre multele provocări care îi așteaptă, se gândesc numai la mine, speriați de faptul că îmi va fi tare greu de una singură. Așa s-a ajuns la scurta, dar elocventa discuție pe care am dezvăluit-o zilele trecute pe facebook și pe care astăzi o așez pe blog, ca nu cumva să o pierd.

-Nu știu cum se va descurca mama fără noi. Tare mă tem că o găsim moartă de foame.

-Și frigiderul plin de cărți, a completat soțul.