S-a gândit vreo clipă fondatorul facebook la faptul că atât de mulţi oameni de pe întreaga planetă îi vor fi recunoscători pentru strălucita idee de a ne uni pe toţi sub o aceeaşi umbrelă? M-am gândit eu vreodată că voi ajunge să îi mulţumesc public pentru tot ceea ce mi-a oferit prin intermediul acestei reţele? Pe facebook mi-am regăsit colegi, prieteni, rude. Pe facebook îmi distribui textele mai bune sau mai puţin bune pe care le scriu şi zilnic datorită lor cunosc oameni noi, frumoşi, prietenoşi. Tot facebook este cel care îmi face uneori surprize atât de plăcute încât nici nu am timp şi cuvinte pentru a le povesti. Iată cum se pleacă de pe facebook la Braşov:

Pe jumătate serioasă şi pe jumătate amuzată am postat într-o zi pe pagina de fb a blogului următorul mesaj: “M-am uitat la ele, m-am uitat pe card, iar la ele… Într-un final mi-am spus că aştept ziua când fanii mei vor pune mână de la mână şi îmi vor face cadou măcar una dintre aceste două serii de cărţi…”. Şi aici dădeam link spre Nemira, de unde Întoarcerea acasă şi Jocul lui Ender tot scoteau limba la mine. La nici o oră de la postarea statusului, am fost anunţată că “mă pot întoarce acasă împreună cu eroii lui Orson Scott Card”. Am sărit în sus de bucurie şi m-am grăbit să mă laud pe facebook.

intoarcerea acasa pachet nemira

După încă o oră, ieşind cu Bruno la plimbare, am dat peste un pui de pisică într-o grădină din apropiere. Mică, slabă, lipicioasă, torcăcioasă. Am pozat-o şi am întrebat pe facebook dacă îi oferă cineva o şansă la viaţă. Oamenii au dat like şi share anunţului meu, însă şansele păreau foarte mici. Nimeni nu cerea detalii despre pisilină. La ora 23 în aceeaşi seară Iulia mi-a spus că un prieten al ei doreşte pisicuţa. Ce emoţie, ce fericire! Şi ce spaimă dimineaţa, când pisilina părea să fi dispărut. Într-un final am găsit-o, am ţinut-o o jumătate de oră în casă, apoi am urcat într-un taxi şi am dus-o la viitorii stăpâni.

pisica-mica-slaba-lipicioasa-torcacioasa-1024x768

Acum vine partea cu adevărat interesantă. Sătul să mă vadă toată ziua pe facebook şi să mă tot audă vorbind despre fb, soţul meu a decretat în taxi, la întorcerea spre casă: plecăm la Braşov! Din senin, fără nici un plan prealabil, fără nimic. Eu eram în săndăluţe şi blugi. Am trecut pe acasă doar pentru a lua bani şi aparatul foto. Mihai a dat telefon pentru a-şi anunţa venirea, făcându-i pe prietenii noştri să îşi schimbe şi ei planurile în ultima clipă.

Ne-am întors de acolo la patru dimineaţa, gălăgioşi, veseli, epuizaţi. Deţinem informaţii preţioase despre oraşul Braşov: cetatea este de fapt Cetăţuie, câinii au dreaduri (habar nu am cum se scrie asta) şi probabil din acest motiv nu li se permite să se plimbe prin curtea bisericii, fanta se bea stând cu capul în jos, copiii nu răspund de părinţii pierduţi. Colac peste pupăză, există o cârciumă unde micii sunt cât farfuria, iar berea e rece şi amară! :)))

cetatuie-brasov-1024x768

caine-cu-dreaduri-ciobanesc-unguresc-komondor-768x1024

interzis-plimbatul-cainilor-1024x768

bea-fanta-cu-capul-in-jos-1024x768

copiii-nu-raspund-de-parintii-pierduti-1024x768

Poze cu cârciuma nu avem, căci am intrat acolo să ne distrăm, nu să fotografiem platourile şi halbele de Ciucaş. :-P