Cum să scrii un roman de succes – sfaturi utile
Povestea de mai jos a fost scrisă în anul 2015. Astăzi, 26 iulie 2020, fac doar mici modificări ca să vă ofer câteva idei, căci tot mai mulți sunt cei care caută pe internet sfaturi. Toți încep cu “Vreau să scriu o carte”. Iată Cum să scrii un roman de succes – sfaturi utile.
Sfaturi utile pentru cei care vor să scrie o carte de succes
Ca să poți scrie o carte, trebuie în primul rând să citești foarte mult. Din cărțile altora poți învăța tehnici de scriere a unui roman, poți învăța care sunt etapele scrierii unei cărți și poți găsi noi idei care să te ajute să îți limpezești propriile gânduri.
Mai mult decât orice, trebuie să stăpânești limba în care vei scrie cartea. Dacă nu ai un bagaj impresionant de cuvinte la îndemână sau dacă faci greșeli gramaticale banale, cartea nu va avea niciodată succes.
Pentru ca o carte sa aibă succes, trebuie ca ideile din ea să fie unice sau, dacă nu, măcar scrise într-un mod unic.
Evită cuvintele pretențioase, pe care doar câțiva cititori le pot înțelege. Fă povestea să curgă natural. Până când îți găsești stilul, imaginează-ți că vorbești cu un prieten bun, că lui îi povestești întâmplările din roman.
Concentrează-te mai mult pe acțiune și mai puțin pe descrieri plictisitoare.
Scrie cât poți de des. Pentru cartea pe care vrei să o scoți la lumină sau doar de amorul artei, scrie. E cel mai la îndemână mod prin care îți poți limpezi și fructifica ideile, îți poți găsi propriul stil și îți poți îmbunătăți felul în care te exprimi.
Nu te gândi la viitorii cititori, ci concentrează-te pe poveste, cu tot ce înseamnă ea: personaje, acțiuni, învățăminte etc.
Fă-ți un blog. E modul cel mai rapid prin care poți descoperi dacă poți scrie susținut și mai ales dacă oamenilor le place stilul tău, dacă îi poți captiva, dacă îi poți păstra în poveste.
Și un ultim sfat, la fel de important: ai încredere în tine! Poți face absolut orice dorești, dacă te ambiționezi și lupți pentru visul tău. Poți chiar și să scrii o carte, dacă asta vrei!
Cum să (nu) scrii un roman de succes – sfaturi utile pe care le poți extrage din greșelile mele preadolescentine
M-am aşezat la birou, am făcut ordine printre dulciurile, fructele, creioanele, cărţile, caietele şi hârtiile împrăştiate de-a valma. Mi-am pregătit ustensilele de scris potrivite, adică stiloul cu peniţă de aur adus de unchiul din America, agenda cu copertă de piele maro primită cadou de la mama şi bomboanele învelite în cacao, amestec dulce-amărui ce îmi dădea o stare de bine potrivită noului meu proiect.
Într-un fals acces de dărnicie i-am oferit surorii mele patinele cu rotile şi un leu cu care să îşi cumpere îngheţată Polar. Era cel mai simplu mod de a scăpa de prezenţa ei, care m-ar fi inhibat.
Simţeam în mine un freamăt de nerăbdare. Pornea din cap, cobora în stomac, se plimba pe vene şi se întorcea acolo unde cresc ideile, speranţele şi fricile omului. Aveam 12-14 ani şi tocmai mă pregăteam să scriu un roman. Urma să fie o capodoperă, să facă lumea literară să vuiască, să îngălbenească de invidie toate feţele scriitorilor contemporani. Ba chiar şi pe cele ale urmaşilor cu nume de Balzaci, Emineşti, Twaini, Dumasi, Grimmi.
Romanul meu ar fi reușit să trezească în critici bucuria de a fi întâlnit, în sfârşit, romanul perfect. Ar fi reușit să îmi aducă o timpurie celebritate şi să mă îmbogăţească peste noapte, astfel încât părinţii mei să fie mândri de mine şi să poată sta acasă cu noi, să nu mai meargă la serviciu.
DE AICI POȚI CUMPĂRA CĂRȚI IEFTINE ȘI BUNE, DIN CARE SĂ ÎNVEȚI CUM SĂ SCRII UN ROMAN DE SUCCES
Am început să scriu. Stiloul aluneca pe foaie aşa cum alunecau roțile patinelor cu care în acea clipă se plimba sora mea. M-am ridicat, m-am uitat pe geam, am văzut că era în faţa blocului, m-am întors la birou. Romanul meu era despre un grup de şase adolescenţi (de ce oare am ales acest şase?). Ar trebui să le găsesc nume, nu? mi-am spus în gând.
Ştiţi cât de grea poate fi această căutare, când în blocul unde locuieşti sunt peste 60 de copii şi tu nu vrei să foloseşti numele lor, ca nu cumva, atunci când vei fi celebră, să se laude că au avut vreo contribuţie la succesul tău? După aproape o oră am reuşit să găsesc cele şase nume.
Acţiunea minunatului meu roman începea la un ştrand. Încercam să scriu despre apa călduţă a bazinului şi brusc mi s-a făcut sete. Am fugit în bucătărie, am băut apă, m-am întors la birou. Adolescenţii râdeau mult, se prăjeau fără să îşi dea seama în soarele verii, se bălăceau în apă. Mi-a venit ideea de a-mi pune personajele să joace cărţi pe porunci.
În aceeaşi clipă, m-am ridicat de la birou pentru a vedea ce copii sunt pe afară, pentru un tabinet sau un joc de remi. Doi, trei, cinci, zece copii în faţa blocului. M-am încălţat şi am fugit la joacă. Un roman de succes nu se scrie într-o zi, nu?
Fragmentul de început al romanului meu de succes a fost un fiasco
Seara, la masă, mi-am amintit. Am fugit în dormitor și am prins din zbor agenda. M-am întors la bucătărie să le citesc părinţilor fragmentul de început al romanului meu. Cu patos, cu intonaţia potrivită, cu respiraţia parcă sufocată de căldura năucitoare de la ştrand. Ai mei se uitau la mine cu un zâmbet forţat pe chip.
Când am terminat de citit, îmi ardeau obrajii de emoţie şi nerăbdare. Aşteptam părerile lor, speram să îi văd aplaudând, sărind de pe scaune, lăudându-mă, gonindu-mă în dormitor, să mai scriu. În bucătărie s-a lăsat o tăcere suspectă. Sora mea a spus că e drăguţ, mama mi-a atras atenţia asupra unui verb scris greşit, iar tata m-a întrebat dacă am temele terminate, de îmi pierd vremea cu aşa ceva.
Cartea mea de o pagină şi câteva rânduri părea să fie un eşec. Am abandonat-o definitiv, cu oarece păreri de rău pentru încă un vis destrămat. Dacă dorești să scrii un roman de succes, evită să procedezi ca mine. :D
Oh,eu am scris odata poezioare gen sceneta,am pus la cale o mica piesa de teatru cu frate-miu… Oare n-or trece cei mai multi copii prin faza asta ? :)))) (ca si ai mei ne-au dat cateva reprezentatii deja,dar acu nu ii mai intereseaza,au ipad-uri…Noi n-aveam,trebuia sa ne ocupam mintea cu ceva :D)
Le mai ai, Irina? Tu ai un stil de a scrie asa simpatic, vesel… :)
Da, uneori am impresia ca evolutia asta e de fapt o involutie. Dar cine suntem noi, sa ne impotrivim progresului? Nu putem handicapa copiii lasandu-i in secolul 19, nu?
Nu le mai am,as fi vrut…Dar revad scena in minte de parca a fost ieri.Stiu si cu ce eram imbracata.Pacat ca nu mai stiu ce spuneam :D
Stiu ce spui… Am si eu astfel de amintiri-senzatii. :)))
Și povestirile pot fi un prim pas către un roman. Haha, m-a distrat foarte tare textul tău. Nu îmi aduc aminte să fi încercat să scriu cărți în copilărie dar știu ce greu îmi e uneori acum să nasc un short-story:))
Citeam ieri pe facebook ca o persoana din lista mea a scris o carte in 9 (noua) zile. Ce diferenta fata de vremurile cand scriitorii munceau o viata la un roman, pentru a-l arata lumii in forma perfecta…
Ha, ha, am si eu zile in care mi se pare greu si sa scriu in jurnalul saptamanal – ce am facut, cu ce sunt imbracata, ce muzica ascult… :)))
Asta mi-a amintit de vremea cand aveam 16 ani si ma visam si eu o mare scriitoare. Am scris chiar si un roman de dragoste pentru ca eram indragostita lulea de baiatul rebel din clasa de vizavi. Am pastrat caietul un timp, dar acum nu-l mai gasesc nicaieri. Pesemne ca a fost inlocuit de agenda cu cheltuieli zilnice.
Ha, ha, buna asta cu agenda de cheltuieli zilnice. :)))
Pe la 16-17 ani scriam zeci de poezii in fiecare saptamana. Habar nu am unde au disparut caietele alea. Mi-ar fi placut sa le recitesc… :)))
Sa stii ca si eu am multe chestii scrise, dar nu mi-am facut curaj niciodata sa le public. Pupici, si un week-end minunat!
Poate ca ar trebui sa incerci… Macar fragmente, pe blog, sa vezi reactia oamenilor…
Weekend placut sa ai!
Îţi urez succes, Vienela, dar cred că, dacă vrei cumpărători care să dea 9,99 dolari, trebuie să scrii în engleză.
Românii pot cumpăra cu bani mai puțini o carte întreagă :)
Asa mi-au spus si baietii mei… Le-am raspuns ca voi lasa pretul acesta vreme de 1-2 saptamani. Daca in acest timp vand macar un exemplar, ma las de blogging si ma apuc de publicat pe scribd. :)))))))))))
Nu stapanesc atat de bine engleza, Vero… :(
Chiar sunt curioasă dac-o să vinzi ceva :)
Oricum, eu mărturisesc că nu dau banii ăştia ca să citesc câteva pagini decât dacă sunt sigură că-n paginile alea găsesc secretul nemuririi, sau măcar al câştigării marelui premiu la loterie. :))))))) Deşi recunosc că asemenea secrete ar merita CEVA mai mulţi bani :))))))))))))
Recunosc cinstit ca nici eu nu as plati atatia bani pentru cateva pagini… Dar sa ramana secretul nostru… :D
Se pare că şi pe mine m-a încercat acelaşi talent, într-o perioadă similară. Era ceva roman cu adolescenţi. Ea era Alina, frumoasă, deşteaptă, deosebită ce tocmai se mutase recent într-un oraş de munte. Se plimba pe stradă când o vede el – capitanul echipei de hochei, mândru, arătos şi misterios. Tocmai mă gândeam cum să îi fac să se cunoască… când am făcut şi eu o pauză că doar trebuie să laşi textul să se sedimenteze, să poţi veni cu o privire clară asupra lui. Când peste câteva luni am revenit cu privirea clară am zis că e o prostie romantică ce n-ar avea niciodată succes. Acum am văzut că sunt cărţi scrise la normă, parcă trase la indigo al căror farmec este tocmai “prostia romantică”. Eu n-am avut curajul s-o citesc alor mei. Dar pregătirea pentru scris mi-este foarte familiară :))
Ce zambet mare mi-ai adus pe chip, Roxana! :)))
Ai idee cate astfel de carti am citit in ultimii ani, de cand am blog? Unii raman adolescenti intreaga viata… :)))
Cumva, am senzatia ca tu ai putea scrie fara probleme o carte… De fapt, oricate carti ai dori…
:) Sunt cel puţin cinci încercări de tipul ăsta de care îmi amintesc. Dar pot fi mândru, la toate am trecut de 20 de pagini. Iar în liceu am fost invitat să citesc începutul meu de roman în cenaclul literar. Dar m-am încurcat cu o fată şi am lipsit. Culmea, încă mai am caietul cu acele încercări. ;)
Tu erai un romantic, Radu. Si te invidiez pentru faptul ca ai reusit sa pastrezi caietul cu incercari… :)
:) nu face decât să-mi aducă aminte cât de multă vreme a trecut. dar ştii ceva? nu îmi pare rău, chiar deloc.
Nici nu ar avea de ce, zic eu… ;)
Trebuie sa ai talent pentru a expune trairile si sentimentele asa cum trebuie pe foi de hartie care sa ajunga la sufletul omului, sa ii incerce mereu imaginatia si sa il determine sa nu lase cartea din mana.
Sunt destul de putini cei care pot… Ei raman in literatura clasica, sunt cititi chiar si peste un secol cu aceeasi placere…
Am citit povestile tale de pe Scribid. Piatra Arsa si Prin ploaia de vara merita dezvoltate. Nu te grabi, scrie-le pe indelete. Merita.
Multumesc frumos! Este pentru prima data cand cineva vine sa imi spuna ca a citit povestile de pe scribd, cu toate ca au fost citite de mii de ori. :)