Cum sa nu ii iubesti?

Am spus intotdeauna ca imi iubesc cainii ca pe copiii mei, insa in acelasi timp stiu si raman constienta ca sunt animale imprevizibile. Dar asta doar pentru ca noi, oamenii, nu ne pricepem de fiecare data sa le citim mesajele pe care cainii ni le transmit prin toate mijloacele pe care le au. De fapt, nu ei sunt imprevizibili, ci noi prea inceti in a asculta si a intelege ce vor sa ne transmita. Ba se poate intampla sa ii intelegem, dar sa nu putem reactiona cu viteza cu care o fac ei. Tocmai din acest motiv nu le ofer libertate deplina atunci cand exista riscul ca ei sa reactioneze nepotrivit dupa standardele umane/standardele societatii.

Dar cainii sunt, in acelasi timp, fiinte surprinzatoare, fiinte care stiu sa iti arate in sute de feluri ca le pasa de tine, ca te inteleg, ca te iubesc si ca te vor proteja pana la capat. Atat Bruno, cat si Onix, ne-au dovedit inca o data ca sunt uimitori si ca sunt trup si suflet pentru noi. Sotul meu nu s-a simtit prea bine zilele astea. A zacut cu febra mare la pat. S-a chinuit si ne-a chinuit cateva zile. Cum au reactionat cainii?

In clipa cand Mihai a ajuns acasa si s-a trantit in pat, cainii au fost la un pas de a se lua la bataie, lucru extrem de rar la ei. De ce? Pentru ca fiecare dintre ei voia sa fie cat mai aproape de Mihai si sa il protejeze de raul care il epuiza si pe care ei, cumva, il simteau. In tot timpul cat a zacut in pat, cainii au fost nedezlipiti de el. Au plecat din pat numai cat sa bea apa, sa ciuguleasca cateva boabe sau sa iasa cu mine in curte sa isi faca treburile. L-au lins, s-au lipit de el, i-au ascultat respiratia si au dat innebuniti din codite de cate ori l-au simtit ca se trezeste.

Cum sa nu ii iubesti? Cum sa nu ii consideri parte din familie? Cum sa nu faci tot ce iti sta in putere pentru a le oferi cea mai frumoasa viata?

Salutari de la cele mai frumoase papadii din lume!