Skip to main content

Cum sa memorezi poeziile

Imi spunea copilul, cand era foarte mic, ca nu poate retine poeziile, oricat de usoare ar fi ele. Nu aveam pic de experienta, nu eram pedagog, nu citeam carti din care as fi putut invata cum se creste si educa un copil sau despre cum ar putea cineva sa memoreze poeziile. Prin cap mi-a trecut sa il pun sa vizualizeze imaginile in gand, pe masura ce aude versurile poeziei. De exemplu, la Catelus cu parul cret, el trebuia sa vada cu ochii mintii catelusul, blana lui creata (alba, neagra, cu pete, cum ii placea lui), sa-l vada cum se furiseaza la cotet, cum fura rata (aici avea liberatea de a-si imagina o rata grasa sau slaba, alba sau orice alta culoare ar fi fost potrivita) si tot asa.

A inteles ideea mea si a procedat intocmai, fapt care a schimbat imediat situatia. Niciodata de atunci nu a mai avut probleme cu memorarea poeziilor, caci putea vedea, vers cu vers, tot ce imaginase poetul. Mai tarziu, a plecat la scoala si tare s-a mai distrat incercand sa memoreze poezia lui Arghezi, O furnica. Intamplarea facea ca mama mea sa aiba in curte un visin sub care ne placea sa stam vara, la umbra. La radacina lui era un musuroi de furnici obraznice, care ni se tot urcau pe picioare. I-a fost extrem de usor sa memoreze poezia, tocmai pentru ca, in afara de imaginatie, aici lucra si realitatea inconjuratoare, iar el putea vizualiza din amintiri fiecare vers in parte.

Nu stiu de unde, astazi mi-a trecut prin cap o idee aparent nebuneasca. Oare cum vor invata generatiile viitoare poezia lui Eminescu, Pe langa plopii fara sot? Ce va fi in capul elevilor cand vor incerca sa vada cu ochii mintii versurile “La geamul tau ce stralucea, Privii atat de des…”? Isi vor da seama ca la vremea cand Eminescu a scris aceasta poezie nu existau termopane sau o vor memora cu imaginea unei tamplarii albe, de aluminiu, in minte? Oare geamul pe care il vor vedea viitorii elevi in imaginatie va fi simplu sau tip oglinda? 🙂

Mi-ar placea sa aflu daca voua v-a fost usor in copilarie sa memorati poezii, mi-ar placea sa aflu prin ce metode reuseati sa tineti minte puzderia de versuri cu care incercau profesorii sa va umple capul, mi-ar placea sa imi spuneti daca astazi, adulti fiind, cand incercati sa vedeti cu ochii mintii versurile unei poezii scrise cu mult timp in urma, vedeti scene venite din trecut sau asociati totul cu prezentul.

Comments
  • vavaly July 23, 2014 at 9:18 pm

    pe mine m ai trimis cu amintirea la Singur pe lume.
    eu numai stiu cum invatam poezii dar cred ca sigur tot imaginatia mi o foloseam desi nu m a invatat nimeni.

  • Dana Lalici July 24, 2014 at 5:27 am

    AI facut legaturi geniale. Ma inclin.

  • Silavaracald July 24, 2014 at 8:29 am

    Poeziile mi le amintesc cu imaginile cu care le-am asociat atunci, în ciuda anilor care au trecut. Poate că acum pricep mai mult din ele, dar fondul rămâne același.

  • Adriana July 24, 2014 at 8:48 am

    Eu aveam ceea ce se spune memorie vizuala… vizualizam pagina… fiecare strofa in parte… iar fiul meu, desi are doar trei ani, invata usor poezioare pur si simplu mimand fiecare cuvant in timp ce il spune…

  • Daniel July 24, 2014 at 9:03 am

    Si eu ma foloseam cam de aceleasi trucuri atunci cand eram nevoit sa invat o poezie pentru la scoala. Eu insa, aveam memorie fotografica, “fotografiam” pagina si atunci cand nu mai imi aminteam un vers incercam sa vizualizez pagina respectiva ca pe o fotografie.

  • Alexandra July 24, 2014 at 1:39 pm

    Si eu la fel, imi imaginam fiecare peisaj, obiect, animalut din poezie, altfel nu puteam sa retin nimic. Cred ca asa procedeaza majoritatea. Se mai invata si cantand-o (poezia), cantecele se retin mai usor.

  • Javra July 28, 2014 at 8:55 pm

    Să ştii că ai intuit o metodă foarte bună de a învăţa ceva pe de rost. Un individ care putea memora o mulţime de substantive fără legătură între ele şi le putea reda de la cap la coadă şi de la coadă cap, fără greşeală, spunea că exact aşa memora: făcea o poveste în care fiecare cuvânt avea locul lui logic într-un anumit loc, între alte cuvinte.

  • Vero June 24, 2016 at 6:45 am

    Hai c-am ajuns şi eu pe-aici. 🙂
    Nu ştiu cum învăţam/învăţ versuri – adică mi-au intrat întotdeauna în cap aproape de la sine. Înainte de a învăţa să citesc, ştiam “Luceafărul” lui Eminescu pe dinafară – fără să mă fi obligat cineva să-l învăţ. Şi nici nu mai ştiu de câte ori am cerut să-mi fie citit în acest scop. Mi s-a povestit doar că prima dată am auzit poezia la radio, că am ciulit urechile ce am auzit începutul (“A fost odată ca-n poveşti” – îmi plăceau la nebunie poveştile) şi am ascultat-o până la sfârşit cu sfinţenie, după care am exclamat: “Ce poveste frumoasă, mămico!” Şi mai ţin minte că o dată am uitat un vers şi m-am dus cu cartea la bunica s-o întreb: “Ce scrie aici, aici, pe undeva…?”
    Iar pentru bac eu una am învăţat pe dinafară toate poeziile – ca să pot da citate. 🙂 Şi la oral mi-a căzut Sadoveanu! Am crezut c-o să leşin pe loc de ciudă! Dar am avut totuşi destulă inspiraţie şi destul noroc ca să scot nota maximă.

  • Post a comment

    Threaded commenting powered by interconnect/it code.