Cum să memorezi poeziile fără efort
Îmi spunea copilul, când era foarte mic, că nu poate reține poeziile, oricât de ușoare ar fi ele. Nu aveam pic de experiență. Eu nu eram de profesie pedagog. Nu citeam cărți din care aș fi putut învăța cum se crește și educă un copil. Învățasem multe poezii, dar nu știam nimic despre cum să memorezi poeziile fără efort. Prin cap mi-a trecut să pun copilul să vizualizeze imaginile în gând, pe măsură ce aude versurile poeziei.
Vizualizează imaginile descrise în poezie ca să memorezi ușor
De exemplu, la Cățeluș cu părul creț, el trebuia să vadă cu ochii minții:
-cățelușul, blana lui creață (albă, neagră, cu pete, cum îi plăcea lui), probabil un canish ori un bichon
-să vadă câinele cum se furișează la coteț, privind speriat în stânga și în dreapta
-apoi să observe în imaginație cum câinele fură rața (aici avea libertatea de a-și imagina o rață grasă sau slabă, albă sau orice altă culoare ar fi fost potrivită), cum rața se zbate, încercând să scape și cum penele îi zboară în toate direcțiile
-să își imagineze că aude vocea câinelui care se jură că nu fură, un lătrat subțirel, ca al puilor de câine
-la final, să vadă cum câinele este prins cu rața în gură și cum se bucură cel care poate dovedi că a avut dreptate când a spus că acel cățeluș cu părul creț fură rața din coteț.
Încearcă să vezi, vers cu vers, poezia, ca să o poți memora
Copilul a înțeles ideea mea și a procedat întocmai, fapt care a schimbat imediat situația. Niciodată de atunci nu a mai avut probleme cu memorarea poeziilor, căci putea vedea, vers cu vers, tot ce imaginase poetul.
Mai târziu, când a plecat la școală, tare s-a mai distrat încercând să memoreze poezia lui Arghezi, O furnică. Întâmplarea făcea ca mama mea să aibă în curte un vișin sub care ne plăcea să stăm vara, la umbră.
La rădăcina lui era un mușuroi de furnici obraznice, care ni se tot urcau pe picioare. I-a fost extrem de ușor să memoreze poezia, tocmai pentru că, în afară de imaginație, aici lucra și realitatea înconjurătoare, iar el putea vizualiza din amintiri fiecare vers în parte.
Cum vor învăța generațiile viitoare poeziile?
Nu știu de unde, astăzi mi-a trecut prin cap o idee aparent nebunească. Oare cum vor învăța generațiile viitoare poezia lui Eminescu, Pe lângă plopii fără soț? Ce va fi în capul elevilor când vor încerca să vadă cu ochii minții versurile
“La geamul tău ce strălucea,
Privii atât de des…”?
Își vor da seama că la vremea când Eminescu a scris această poezie nu existau termopane sau o vor memora cu imaginea unei tâmplării albe, de aluminiu, în minte? Oare geamul pe care îl vor vedea viitorii elevi în imaginație va fi simplu sau tip oglindă? :)
Mi-ar plăcea să aflu dacă vouă v-a fost ușor în copilărie să memorați poezii
Și mi-ar fi de folos să aflu prin ce metode reușeați să țineți minte puzderia de versuri cu care încercau profesorii să vă umple capul.
Mi-ar plăcea să îmi spuneți dacă astăzi, adulți fiind, când încercați să vedeți cu ochii minții versurile unei poezii scrise cu mult timp în urmă, vedeți scene venite din trecut sau asociați totul cu prezentul.
Aveți vreun sfat pentru cei care vor să afle Cum să memorezi poeziile fără efort?
Am pregătit și un videoclip în care explic cum să memorezi poeziile fără efort. Veți vedea cât de ușoară este memorarea unei poezii. Tu veți descoperi cum înveți repede o poezie grea. Veți înțelege de ce nu puteați memora poezii.
pe mine m ai trimis cu amintirea la Singur pe lume.
eu numai stiu cum invatam poezii dar cred ca sigur tot imaginatia mi o foloseam desi nu m a invatat nimeni.
AI facut legaturi geniale. Ma inclin.
Poeziile mi le amintesc cu imaginile cu care le-am asociat atunci, în ciuda anilor care au trecut. Poate că acum pricep mai mult din ele, dar fondul rămâne același.
Eu aveam ceea ce se spune memorie vizuala… vizualizam pagina… fiecare strofa in parte… iar fiul meu, desi are doar trei ani, invata usor poezioare pur si simplu mimand fiecare cuvant in timp ce il spune…
Si eu ma foloseam cam de aceleasi trucuri atunci cand eram nevoit sa invat o poezie pentru la scoala. Eu insa, aveam memorie fotografica, “fotografiam” pagina si atunci cand nu mai imi aminteam un vers incercam sa vizualizez pagina respectiva ca pe o fotografie.
Si eu la fel, imi imaginam fiecare peisaj, obiect, animalut din poezie, altfel nu puteam sa retin nimic. Cred ca asa procedeaza majoritatea. Se mai invata si cantand-o (poezia), cantecele se retin mai usor.
Să ştii că ai intuit o metodă foarte bună de a învăţa ceva pe de rost. Un individ care putea memora o mulţime de substantive fără legătură între ele şi le putea reda de la cap la coadă şi de la coadă cap, fără greşeală, spunea că exact aşa memora: făcea o poveste în care fiecare cuvânt avea locul lui logic într-un anumit loc, între alte cuvinte.
Hai c-am ajuns şi eu pe-aici. :)
Nu ştiu cum învăţam/învăţ versuri – adică mi-au intrat întotdeauna în cap aproape de la sine. Înainte de a învăţa să citesc, ştiam “Luceafărul” lui Eminescu pe dinafară – fără să mă fi obligat cineva să-l învăţ. Şi nici nu mai ştiu de câte ori am cerut să-mi fie citit în acest scop. Mi s-a povestit doar că prima dată am auzit poezia la radio, că am ciulit urechile ce am auzit începutul (“A fost odată ca-n poveşti” – îmi plăceau la nebunie poveştile) şi am ascultat-o până la sfârşit cu sfinţenie, după care am exclamat: “Ce poveste frumoasă, mămico!” Şi mai ţin minte că o dată am uitat un vers şi m-am dus cu cartea la bunica s-o întreb: “Ce scrie aici, aici, pe undeva…?”
Iar pentru bac eu una am învăţat pe dinafară toate poeziile – ca să pot da citate. :) Şi la oral mi-a căzut Sadoveanu! Am crezut c-o să leşin pe loc de ciudă! Dar am avut totuşi destulă inspiraţie şi destul noroc ca să scot nota maximă.