Domnul scuipă departe guma de mestecat din gură, soarbe un strop de suc din pahar și desface un nou pachet, din care extrage o gumă pătrățoasă, cu aromă de pepene galben, de trandafir roz, de mură coaptă. Cu ochii în revistă, prinde guma între dinți și, cu o simplă răsucire, o aruncă în gura flămândă de senzații noi. De cum dă de căldură, guma se înmoaie, își răspândește aromele, își schimbă forma. Domnul mestecă neatent, din pură obișnuință. În gura lui, guma de mestecat formează văi și dealuri, ape și stânci, flori și copaci, oameni și animale. În adâncul lui, aromele gumei de mestecat se întretaie, se separă pentru a se uni în noi miresme, miresme ce îi învăluie dinții, și limba, și cerul gurii, și noul pământ format.

Mestecă, și mestecă, și cu fiecare răsucire văile și dealurile capătă alte forme, apele și stâncile luptă între ele pentru supremație, florile și copacii își varsă sămânța pe pământul gras, oamenii și animalele evoluează continuu, fără să își dea seama că sunt simple jucării într-o gură imensă. Domnul simte cum conturul din gumă de mestecat al unei clădiri înalte îl înțeapă în cerul gurii. Deranjat, prinde guma între degete și o studiază vreme de o clipă, cu soarele de septembrie bătându-i în ochi. Aha, sunt două clădiri identice, două gemene enervante rău! Bagă înapoi guma în gură, o strânge între măselele puternice și culcă gemenele la pământ.

Domnul plimbă guma de mestecat de la un dinte la altul, într-un joc inocent. Peisajele se schimbă, oamenii se schimbă și ei, gura este parcă tot mai aglomerată, spațiul tot mai restrâns, aroma tot mai slabă. Îmbrânceli, încăierări, înjurături… Firea urâtă a omului iese la iveală, spre disperarea Domnului ce nu își poate citi revista din cauza vacarmului. Nervos, împinge cu limba guma de mestecat, formând în afara gurii un balon, o sferă aparent perfectă, aparent ermetică, aparent aromată. Strânge cu dinții în spatele buzelor, separând pământul de sfera enervantă, din care răzbat până la el vorbe, vorbe, vorbe…

-Voi, cei ce nu vă puteți ține gura închisă, cei ce aveți în permanență ceva de povestit, de judecat, de lăudat, de arătat, veți rămâne pe veci izolați de restul lumii! Veți sta ascunși în sfera voastră aeriană, fără putința de a evada. Când voi deschide gura, veți putea vedea cum trăiesc ceilalți. Tot atunci vă vor vedea și ei. Unii vă vor invidia, alții vă vor disprețui. E numai treaba voastră acum, doar voi puteți decide cum vă gestionați blogo-sfera!