Sper… să înțeleg într-o zi de ce cu unii oameni sunt atât de bună încât îmi vine să le dau și perna de sub cap, iar cu alții nu aș cheltui nici măcar o clipire de ochi. Din ce motive unii îmi sunt antipatici din prima clipă, iar pe alții îi iubesc necondiționat? Astăzi (6 ianuarie 2016)…, de exemplu, i-am spus soțului meu că îl ador chiar și în nopțile când sforăie până mi se înfundă urechea dreaptă. Asta după ce l-am zguduit bine, să îl trezesc. La fel de drăguț, mi-a spus că e de bine. Ar fi fost mai grav dacă nu stăteam în casă… și nu aveam lângă mine un bărbat care să îmi susure la ureche până îmi alungă somnul.
Mă gândesc… la toate articolele pe care le-aș fi putut scrie dacă nu mă trezeam de la ora 4, 30. Oare v-am spus că postez atât de rar pe blog din cauză că toate ideile îmi vin în somn și dispar când mă ridic din pat? Să fie oare consecința faptului că sunt traumatizată psihic de pisicile mele… (în mod special Ursula), ființe dornice să zgârie și să muște din carotidă și din pleoapa tremurând a vis? Sau e de vină câinele meu…, întotdeauna atât de grijuliu, că la fiecare mișcare sau respirație precipitată se precipită și el peste mine, să mă miroasă și să mă lingă?
Cert este că în această dimineață, în vreme ce prin Ploieşti… oamenii se grăbeau spre locurile de muncă, eu mă uitam la o foaie goală, așteptând ca poveștile să se scrie singure, așa cum par a fi scrise și prin blogosferă… unele articole. Dar jur că am un lucru plănuit pentru săptămâna viitoare…: să găsesc metoda prin care pot fi înregistrate visele. Dacă, printr-un mare ghinion, nu dau de ea, jur să îi împing din pat pe cei care îmi tulbură somnul. Treaba aceasta mă duce cu gândul la un citat/proverb favorit… Cum poți răni un bărbat doar din cuvinte? Îi dai cu dicționarul în cap. (nu întrebați unde am găsit prostioara asta; nu îmi amintesc)
Jurnalul de femeie simplă (astăzi fila 86), în care scriam cândva săptămânal, e reactivat o dată pe lună, după cum observ. Aș avea multe de povestit, însă îmi țiuie o ureche și nu mă pot concentra. :D Dar să lăsăm pentru vremuri mai calde răutatea și să zâmbim fantomei ce mă însoțește zi și noapte. A fost surprinsă în ceea ce a devenit fotografia mea preferată… Dacă mai știți și alte metode prin care poți răni un bărbat care sforăie (fără să îl rănești efectiv), vă rog să mă anunțați cât mai repede.
PS: Mi-a fost dor de tine, iubitule! Uitasem cât de tare poți sforăi când ești obosit. :)))
Şi dacă dicţionarul este online???
:))))))) Uite ca la situatia asta inca nu s-a gandit autorul.
Cu sau fără sforăit, omul rămâne același. Pe de altă parte, își reamintesc faptul că bărbații sunt ființe sensibile, deci ușor de rănit… :)
Cred că e primul articol scris de tine pe care îl citesc în acest an, așa că îți urez la mulți ani și împlinirea tuturor dorințelor. Să fii iubită!
Sigur, ziua este acelasi om pe care il stiu, dar noaptea i se strecoara in gat un monstru care imi tulbura somnul. :)))
La multi ani, Cristian! :)
Drăguță filă de jurnal! Tot e bine că n-ai ajuns să fugi în altă cameră ca să scapi de sforăitul celui drag! :))
Să ai un an bun, cu sănătate și noroc, dragă Vienela!
A fugit el pana la urma, vazand ca il tot trezesc. :)))
Multumesc din suflet, Zina! Un an nou minunat sa ai!
Somniferele ajuta…in cazul tau. Ceva natural,antistres :D . Oricum ,stii ce se spune : Atunci cand nu poti dormi inseamna ca esti treaza in visul altuia . Probabil al sotului tau . :))
Mai degraba imi schimb programul. Dorm ziua si stau treaza noaptea, decat sa iau somnifere. :) Nu cred ca in visul lui. Mi s-a parut ca se certa cu niste sefi in vis. :)))