Era liniște deplină în casă. Cățeii dormeau, eu scriam, Mihai era la serviciu. Din senin, vecinul a început să urle. Câinii au venit imediat lângă mine, îngroziți.
Deși omul țipa atât de tare, nu puteam înțelege ce spune, în afară de un fuck repetat obsesiv. Mi-am imaginat că se ceartă cu nevasta. Țipetele s-au întețit. Am crezut că a primit vreo veste îngrozitoare, gen că i-a murit un părinte.
Urletele se auzeau tot mai tare, însoțite de niște bubuituri care zgâlțâiau casa. În sinea mea, mi-am spus că poate fi o singură explicație – cineva îl castrează pe vecinul așa, pe viu, fără anestezie.
Nici un bărbat nu ar avea alt motiv să urle în asemenea hal.
Tocmai atunci m-a sunat Mihai și m-a întrebat dacă a țipat vecinul. Uimită și înjurând cu sete, i-am răspuns afirmativ.
Știa, căci mulți alți scoțienii țipau pe străzi. Nu știu care echipă de fotbal (mi s-a spus ca jucau cei de la Rangers) băgase gol și asta îi făcea să se poarte de parcă îi castra cineva.
***
M-am trezit gata obosita, cu picioarele amortite. Atat Mihai, cat si Onix, considerasera ca se doarme perfect pe mine, ca pe o perna moale. M-am tras intr-un colt de pat si am incercat sa mai adorm, dar nu s-a putut, caci in somn au venit dupa mine.
M-am enervat si le-am facut poze, sa am dovezi ca nu imi lasa niciodata loc. Nu vi le pot arata, pentru ca Mihai era extrem de sumar imbracat. In fine, am coborat din pat bombanind:
-Bruno, urca tu peste ei, puiule, si arata-le ce inseamna sa doarma un monstru greu pe picioarele obosite.
Dupa un minut, mi-a trimis Mihai poza asta.
***
Am sarbatorit 1 Mai prin munca… pana la un moment dat, cand s-a enervat Mihai si a decis ca e momentul sa ne relaxam. Am urcat cainii in masina si am fost intr-un loc special, unde visam de mult sa ajungem. Mi-a placut atat de mult, incat (surprinzator chiar si pentru mine) nu am facut nici macar o poza, nu am filmat nimic, nu mi-am adus aminte ca exista telefoane, calculatoare, facebook, youtube, blog etc.
Ne-am intors acasa cand Bruno si Onix aveau limbile atarnand pana la genunchi si toti patru abia ne mai miscam din cauza febrei musculare. Desi rupti de oboseala, atat noi, cat si cateii am fost superfericiti.
Daca vreodata v-ati gandit sa le faceti un cadou puilor mei si nu ati stiu cum, iata momentul potrivit.
Am activat functia de membri pe canalul de youtube. Acolo am decis sa nu mai postez videoclipuri cu Onix si Bruno decat pentru urmaritorii fideli, care vor intr-adevar sa se bucure de noutati si sa ii admire in toata splendoarea lor.
Multumirile pe care Bruno si Onix le vor oferi vor fi personalizate pentru fiecare dintre voi in parte.
Va pupam si va multumim pentru toata sustinerea voastra din trecut, prezent si viitor!