S-a întâmplat ca la începutul unei toamne, elevilor să li se ceară o compunere pe tema “Cum mi-am petrecut vacanţa de vară”. Nu contează ce au răspuns ceilalţi, daca au avut sau nu planuri de vacanta si daca le-au infaptuit. Ne putem imagina că au fost la ştrand, la bunici, în Grecia sau Bulgaria, că au stat în faţa blocului bătând mingea sau ascunşi în casă, cu o carte în mână. Un singur elev a reuşit să atragă atenţia profesoarei cu compunerea predată. Spunea acest băiat în lucrare “Cum mi-am petrecut eu vacanţa de vară nu este treaba nimănui. Este treaba mea personală, deoarece vara este timpul meu personal şi nu sunt obligat să raportez nimănui despre el. Trebuie să se respecte drepturile omului…”.

Citind acea compunere, mi-am amintit de calvarul prin care treceam şi eu în fiecare toamnă, atunci când eram întrebată cum mi-am petrecut vacanţa de vară şi mi-a părut rău o clipă că nu am îndrăznit niciodată să dau un asemenea răspuns. Nu aveam nimic notabil de povestit. Nu aveam bunici la ţară, deci erau excluse poveştile despre vaci, capre, oi, dealuri înverzite, gârle cu apă călduţă, peisaje de vis, livezi pline de rod sau munci obositoare. Nu plecam la mare niciodată, pentru că sora mea avea probleme de sănătate care nu îi permiteau expunerea la soare. Nu se putea merge peste hotare.

Eu eram copil al betoanelor, eram hoinarul care alerga cât era ziua de lungă pe asfaltul încins, eram copilul sprinţar, ce nu putea sta serios o clipă. Îi puteam povesti tovarăşei despre orice, dar nu despre vacanţa de vară. Amintiri aveam, zilele erau pline de evenimente, dar totul era atât de banal… Cui îi păsa că am căzut eu cu bicicleta, că am fost la ştrand şi am jucat volei, că vecina de la unu, pocăita, ne-a prins furând struguri din viţa care îi învelea balconul, că mi-am făcut insectar sau că am greblat iarba din spatele blocului? Nu puteam povesti nici despre faptul că fusesem noaptea la furat de lucernă de pe un câmp din apropiere, pentru că aveam un iepuraş în balcon, ce trebuia hrănit sănătos.

Chiar şi învelite în cuvinte şi expresii frumoase, compunerile mele despre vacanţa de vară rămâneau banale. Degeaba vorbeam eu despre soarele ca o bilă de foc, despre miresmele împrăştiate de florile multicolore, despre aerul curat şi răcoros din jurul copacilor, despre iarba mătăsoasă ce învelea gleznele, despre greierii ce concertau seară de seară, despre fluturii care zburdau din floare în floare, despre cerul senin ce mărginea orizontul, despre vrăbiuţele care mă deşteptau de cum se lumina de ziuă… Nu puteam închega o poveste amuzantă, interesantă, care să le ţină atenţia trează.

O singură dată s-a întâmplat să le stârnesc interesul. Am povestit cum mi-am murdărit picioarele cu un praf negru într-un lan de grâu, cum am rămas uimită de frumuseţea şi sensibilitatea florilor de mac, cum am cules tulpiniţe de grâu şi cum am transformat tocul uşilor în ceva nemaivăzut. Alături de tatăl meu, desfăceam tulpinile de grâu cu fierul de călcat, le tăiam în bucăţele de câţiva centimetri şi le lipeam pe pătrate de hârtie. Un pătrăţel cu tulpinile aşezate vertical, unul cu tulpinile dispuse orizontal… Lipite pe tocul uşilor, aceste pătrăţele îţi luau ochii…

Bio-Cosmetics.ro

Voi ce scriaţi în compunerile despre vacanţa de vară?

Cu acest articol particip la jocul Happy weekend, găzduit de Elly.  Să aveţi un week-end însorit, care să vă amintească de copilărie!