De când eram doar prieteni, eu şi soţul meu ne-am format un obicei, un fel de ritual de pensionari plictisiţi. În serile în care nu avem treabă şi nu suntem foarte obosiţi, ne cumpărăm suc sau apă minerală, el alune sărate, eu fursecuri cu stafide şi ieşim la plimbare pe străzile Ploieştiului.
Dacă plecăm devreme de acasă, ne place să ajungem până în centrul oraşului, cum am făcut şi în seara când a mers Aditza cu noi, să ne bucurăm de lumini şi să ne săturăm de vorbit (oricum nu prea reuşim). După ce îi povestesc ce am mai citit pe bloguri, după ce încheiem de bârfit de discutat despre tot ce am mai aflat, începe jocul.
Apartamentele de la parter, luminate şi neprotejate de jaluzele sunt o sursă inepuizabilă de discuţii. De la felul în care unii îşi zugrăvesc şi mobilează casa, până la a ne imagina ce fel de oameni sunt, ce vârstă au, câţi copii şi în ce domeniu lucrează.
Cred că soţul meu este mai realist şi se apropie mai mult de adevăr, dar asta nu mă împiedică să debitez în continuare tot felul de idei năstruşnice, care îl fac să se prăpădească de râs. Îmi imaginez discuţiile pe care oamenii le poartă, hainele cu care ies pe stradă, mâncarea pe care o mănâncă şi cărţile pe care le citesc.
Voi cum mai staţi cu imaginaţia? Mi-aţi putea spune ce reprezintă o anumită fotografie? Haideţi să ne jucăm. Eu vă arăt gardul unei curţi, iar voi îmi spuneţi ce credeţi că se ascunde dincolo de ea- locuitorii din cartierul Malu Roşu sunt rugaţi să se abţină.
Gata, mi-a pierit cheful de scris. Am deschis geamul şi m-am trezit cu o durere de măsea care nu vrea să cedeze, deşi i-am dat şi pastiluţe. Sper să mă lase până mâine, pentru că mă aşteaptă la Brebu, la Festivalul toamnei, zeci de sortimente de dulceaţă ce abia aşteaptă să fie degustate. Dacă nu, îi voi da Anei şi porţia mea.
Vă las cu o imagine care vorbeşte despre mine. La ora asta sunt ca o salcie plângătoare: verde la faţă din cauza durerii.
Dupa gardul ala frumos de fier forjat imi imaginez un conac boieresc restaurat in care se tin petreceri dansante iar doamnele poarta rochii de epoca, iar domnii fracuri si monoclu.
On, sper sa te lase durerea de masea si sa te distrezi la Festivalul Toamnei :)
Eu nu cred :)) … si-ar rupe tocurile, nu vad nimic pavaj pe jos sau macar o alee decenta din beton :D … vad doar ceva piatra compactata … oarecum! :))
Dupa gardul ala frumos de fier forjat, asa ar trebui sa fie. In realitate, este gardul unei biserici din cartierul in care locuiesc, facut probabil cu banii enoriasilor.
Inca ma mai doare, dar rezist eroic. Multumesc. ;)
Uite cine se gandeste la problemele femeiesti. :))
mhh … daca stam sa analizam detaliile, ar fi dificil de spus. De ce zic asta, pentru ca din cate am vazut eu ar putea fi vorba de o vila, daca am ochit bine, langa acest gard se afla un bloc sau tot o casa, daca este o vila trebuie sa fie a unui om cu bani, acel tip de gard nu este foarte ieftin, fierul forjat e scump si asta stim cu totii, plus … ca acolo vad si banci … ceea ce ar insemna ca vecinul cu pricina este un impatimit al parcurilor, ceea ce nu cred, amenajarea ar fi cu totul altfel, deci nu e vila. La cum arata curtea si faptul ca la intrare se afla si salcia de care ziceai … ar putea fi un parc, intr-un parc sunt banci, nu? Si gardul s-ar potrivi, dar totusi, intre blocuri? E posibil. O alta varianta cred ca ar fi … gradina/curtea unei cladiri a statutului si zic asta cu gandul la o posta din amintirile mele, care seamana cat de cat cu ceea ce vad. Altceva … nu stiu … dupa gard ar mai putea fi si una din casele tiganilor, cu gard mare si impunator si cu o curte nu foarte aranjata .. in care ar incapea si doua, trei banci … doar is gratis in parc, nu? Si mai vad acolo si o constructie de lemn cu ceva fier, forjat ori ba. Daca ar fi parc as inchina spre foisor, daca ar fi vila, tot spre un foisor, dar nu ar fi inchis :D … deci, ce este? :)))
Am spus in primul comentariu, iti spun si tie aici. Este gardul bisericii, bancile sunt pentru cei care vor sa asculte slujba la aer curat, iar constructia care se vede este intr-adevar un foisor. Si biserica este tot de lemn, o voi poza odata. ;)
Iti multumesc pentru incercarea de a descoperi cine se ascunde in spatele gardului. :))
Da pai eu ti-am zis ca gandesc mult :))))) si cateodata debitez si mai mult. Sincer la o biserica nu m-am gandit, chiar nu-mi trecu` prin cap :D … ah! Data viitoare ghicesc, cred! :))) Mai vrem!
Oo biserica :)
Nu mi-am dat seama ca ma va trada foisorul care se vede in spate. :))
Cimitir!
Ai fost pe aproape. :))
Cred ca e o casa de oameni, daca tot se pune problema…
Prin Olanda cred ca v-ar place sa va plimbati. Nu au perdele la geamuri si stau prin casa în tinute… de oras.
Ceva nu-i în regula…
Asta crezi tu ca nu e în regula! De obicei oamenii în varsat traiesc asa fara perdele si de obicei pe la sate vezi asta! Vienela am sa pun o data niste fotografii pe blog cu un astfel de cartier sa îmi spui daca nu o sa îti placa!
Nici pe departe. Este casa Domnului. :))
Bine ca nu stau in tinuta de plaja. :))
Minnie, abia astept sa vad ce se poate distinge intr-o casa olandeza, de la poarta. :))
Eu stau prost cu imaginația, așa că am mărit imaginea și am căscat ochii la detalii, poate pică vreun indiciu. Io zic că e o Biserică. De lemn. Așa e?
Da. Dar nu biserica se vede, ci foisorul construit langa. ;)
Din fericire stau bine cu imaginatia… pentru ca nu ma plictisesc niciodata si mereu incerc sa gasesc ceva inedit in jur.
Dar nu ai facut nici o incercare de a raspunde intrebarii mele. :-P
Cea cu poarta? I-a sa vedem: Eu zic ca in spatele ei se ascund clipe de relaxare, pare un parc sau ceva… si pe mine ma relaxeaza enorm sa stau pe o banca,privesc lumea..
Cred ca este o casa de batrani! Eu sunt asa mai visatore si mi-ar place sa cred ca batranii traiesc asa frumos!
Si mie mi-ar fi placut sa fie o casa pentru batrani. Si sa fie lucizi, sa se poata bucura de ea.
eu zic sa lasi durerea de masea deoparte si sa gusti din dulceata Oanei. Merita sa induri putina durere, numai sa iti potolesti poftele culinare.
Daca imi trece pana cand ajung la standul Oanei, cu siguranta nu ratez o cazia si gust (un borcan intreg). :))
Cred ca e un parculet..iar iti doresc sa disparadurerea de masea. Nimic nu e mai dureros
Curtea bisericii este aproape ca un parculet si este langa un parculet.
Nu a disparut de tot, dar acum este suportabila. Multumesc.
abia astept sa mergem maine! :D Mi-a mai trecut si mie azi putin raceala, simt ca cedeaza usor, usor. Cat despre dulceata…I do have the sweet tooth asa ca n-o sa refuz deloc portia ta :))
M-am trezit de la ora trei. M-am visat mancand dulceata. :))
Bine ca esti mai bine, chiar ma temeam sa nu renunti la ideea de a merge.
Poate ne da Oana portie dubla. :))
Sinceră să fiu eu stau destul de bine cu imaginația. Lucru confirmat de toți cei din jurul meu…:)
Iar dacă tot e să o lăsăm liberă….ce văd eu în poza ta? Un loc unde oamenii merg pentru a se vedea pe ei. Odată intrați pe porțile mari de fier, își lasă sufletul, personalitatea să îi părăsească, și se privesc din exterior de pe băncuțele galbene..
Imi place mult. Nu te-ai laudat degeaba, cand ai spus ca ai imaginatie. “…oamenii merg pentru a se vedea pe ei”.
Adina, eu evit pe cat este posibil sa ma inregistrez pe mii de siteuri. Nu pot comenta la tine. De ce nu setezi optiunile obisnuite?
Mai sa fie!
Si nu au forjat nici o cruce pe gardul ala?
Nu-mi vine sa cred!
Mie mereu fierul forjat mi-a adus aminte de cimitir. Ce imaginatie optimista de weekend am :)
Cred ca bantuie un virus de nevralgii de masele.Si eu am avut ieri o nevralgie de ziceai ca mi-a bagat cineva maxilarul in priza.Asa imi trebuie daca am mancat inghetata…Eu cred ca tu iti pui sotul sa se uite la ferestrele de la parter ca sa nu poata sa intoarca capul dupa gacici pe strada :))
imi place obiceiul vostru, imi creeaza impresia ca sunteti un cuplu minunat sau satisfacator minunat ,daca mi se permite aterizarea in realism. cat despre provocarea ta, prefer sa ma abtin. in acest caz, ca si in numeroase alte cazuri, sunt aproape total lipsit de imaginatie.
Un conac al vreunui fost boier… de pe vremea cand erau printi, printese, cavaleri si domenite.
Fara sa vad raspunsurile ma gandisem ca e vreo institutie, undeva unde e de stat, de asteptat, daca acolo sunt banci. Sau poate vreun parculet ingradit cu gard… Nu eram foarte departe…
Stiam ca nu e casa cuiva pentru ca stalpii gardului sunt cam dusi in partea de sus… Un particular cu bani nu ar fi lasat sa se intample asta ;) Si n-avea banci in curte. Clar!
Trebuia să ne mai ţii in suspans cu raspunsul. Eu chiar mă gândeam la o vilă, ceva :)