Skip to main content

Cum am fost catalogată

Avem tendinţa de a cataloga oamenii pe care îi cunoastem, de a-i defini printr-un singur cuvânt. Cel mai des folosit adjectiv la adresa mea de-a lungul timpului a fost “finuţă”. Primii care l-au utilizat au fost părinţii mei, care făceau comparaţii între mine şi sora mea, despre care spuneau că este “necioplită, butucănoasă”. Mi-a placut mereu sa port modele de rochii care sa evidentieze feminitatea, asa cum rochita din poza de mai jos, careia i-as asorta o geanta eleganta si pantofi cu toc inalt.

rochie-pe-langa-gat~-turcoaz-i23319-2

Reuşea în fiecare zi să spargă, să strice sau să rupă ceva prin casă. Făcea judo cu tatăl meu (care era-printre altele- instructor la o unitate militară). Probabil a regretat că a învăţat-o când s-a trezit că i-a rupt o coastă (a stat săracul o lună în concediu medical din cauza asta, timp in care noi am profitat de biletele deja cumparate si am petrecut o perioada la mare, sub soarele arzator, imbracate in costume de baie provocatoare). Probabil din acest motiv mama ii cumpara mereu rochite ieftine, caci stia cat de repede le poate distruge. Dar rochia din imaginea de mai jos, desi este extrem de ieftina (doar 29 de lei), mi-as dori sa o cumpar astazi pentru mine.

rochie-imprimeu-frunze-alb~verde-i238612-2

Prietenii de familie ai părinţilor mei spuneau că sunt “finuţă”. Nici unul n-a spus vreodată că sunt “deşteaptă” sau “harnică”, deşi mi-ar fi plăcut să aud asemenea laude. Toti m-au catalogat cam cu acelasi cuvant… Ce fel de rochii poarta o doamna finuta? Bineinteles ca o rochie cu decolteu in V, potrivita atat la birou, la o intalnire, cat si la o petrecere selecta. Ce poarta o doamna finuta pe sub rochie? Probabil o lenjerie intima incitanta.

rochie-cu-decolteu-in-v-~-bordo-m135-i235540-2

Nici măcar prietenii mei nu spuneau că sunt “calmă” sau “frumoasă”. În schimb toţi remarcau cât sunt de “finuţă”.

O fată îmbrăcată în blugi, nemachiată, cu ţigarea în mână şi înjurând ca un birjar atunci când era nervoasă poate fi considerată “finuţă”?

Voi ce catalogări aţi primit până acum? Consideraţi că vi s-au potrivit?

72 thoughts to “Cum am fost catalogată”

  1. Mi’a placut ultima parte:)) clar erai finuta in momentele alea;)) oricum ai primit aceasta “eticheta” per ansamblu nu numai datorita unui moment sau stari. …Eu am primit mai multe:)) nu stiu cate sunt adevarate si cate nu, dar asta e:))fiecare cu parerea lui

    1. Stiind ca m-au vazut in asemenea ipostaze(fumand sau injurand) inca ma intreb cum de li se pare ca sunt finuta. :))
      Mie mi se pare ca esti taioasa ca o lama de cutit in anumite momente. :-P

    1. Cand aveam 20 de ani unii spuneau ca sunt retrasa, desi vorbeam cu toata lumea, fara probleme. Acum, cand am devenit mai selectiva, toti spun ca am o fire prietenoasa. :))

  2. Ma amuzant ultima parte! :) Eu nu mi te vad finuta, eu te vad… amuzanta si dintr-o bucata!

    Cum am fost eu perceputa/catalogata? De cei care ma cunosc fata in fata: ” angelica, cuminte ” asta pentru ca de multe ori de fata cu cei carora le pot respect nu injur sau scot alte perle pe gura la nervi. Angelica nu mi-s, poate fata spune asta, cuminte… sa spunem ca sunt, comparativ cu alte tipe din ziua de astazi dar si din alte vremuri.

    Cei care ma cunosc doar online ma percept ca fiind o persoana energica, amuzanta si mai in varsta.. Chiar Catalin ieri, inainte de a-mi vedea pozele pe Fb mi-a spus ca ma vedea altfel. :)

    1. “Dintr-o bucata” m-a adus in stadiul de a avea doar o mana de prieteni. Prea putini au puterea de a accepta adevarul, asa cum il spun eu.
      Vreau sa te vad si eu, trimite-mi o cerere de prietenie pe FB, ca eu sunt blocata pentru inca 10 zile. Sas Vienela.
      Imi inchipui ca esti micuta de inaltime, bruneta si foarte, foarte activa. M-am mirat afland ca ai 28 de ani, te credeam mai mica. :-P

  3. Chiar si ultima parte poate demonstra ca esti finuta. Acum depinde cum o gandesti.
    Bai, mama imi zice nebuna de cand ma stiu, dar are niste argumente proaste. Deci nu. Oamenii, inainte sa ma cunoasca, ma considera o tipa cu nasul pe sus. Asta pentru ca nu mi plac oamenii noi si nu stau sa socializez, bla bla.
    Cei care ma cunosc, ma considera…sincera pana o dau in nesimtire. Adevarul e ca, daca vreau sa spun cuiva cat e de ratat, o sa i-o spun.

    1. Te-am intalnit la comentarii pe alte bloguri si mi-ai lasat aceeasi impresie- o increzuta. :))
      Citindu-ti blogul si vazandu-ti poza mi-am schimbat prima impresie. Ai o mutrisoara asa prietenoasa…

    1. Tu mi-ai facut cea mai mare surpriza, sunt cu gura cascata. Intru pe blogul tau de doua luni si nimic nu m-a facut sa-mi dau seama in toata perioada asta ca esti FATA. Puteam sa jur ca esti baiat, puteam sa bag mana in foc. :)) Probabil m-a indus in eroare cuvantul “inginer”. :))

  4. Să știi că am cunoscut tipe în blugi, cu țigara-n mână, nemachiate, înjurând ca un birjar, dar care erau finuțe. Nu cred că o fată/femeie catalogată drept ‘finuta’ trebuie să se afișeze într-un anumit fel. Cred că asta vine doar din interior. Și eu sunt perceput deseori altfel decât sunt așa că știu la ce mă refer. Nu că aș fi eu finuț :)))). Vreau să spun că gingășia și fragilitatea unei persoane, ca și trăsături de caracter, nu răzbat prin look-ul pe care-l adoptă.

    Eu sunt exagerat de des perceput drept bădăran, mitocan…într-un cuvânt -> animal. :D
    Și chestia amuzanta e că nu mă deranjează deloc. Pentru că prefer să plec de foarte jos și să încerc să schimb păreri. Cei/cele care au răbdare într-atât de mult încât să vrea să mă cunoască, încep să aibă foarte rapid surprize plăcute. Prefer să creez o impresie proastă pe care s-o schimb în bine, decât să creez așteptări prea mari la înălțimea cărora să nu mă ridic.

    Are dreptate ‘addicted’. Nu e DELOC așa cum mi-o imaginasem. Din punct de vedere fizic… Ea e aceeași pereche de mâini care tastează, și-mi exprimă aceleași sentimente pe care le simțisem inițial, numai că pachetul în care e înfășurat tot amalgamul ăsta de ‘păreri și impresii’ e total diferit față de cum o văzusem eu cu ochii minții.

    1. Care-s oamenii care te percep astfel?
      Eu din prima am simtit o sclipire, acum stiu si de unde vine, de la beculetul vesnic aprins.:D Imi plac comentariile pertinente, la subiect si inteligente.. asa ca ale tale. Unde mai pui si faptul ca esti aiurit si amuzant? E combinatia perfecta si personal, de astfel de persoane am nevoie atat in online cat si in offline. :)

      Cat despre imaginea ce ti-ai format-o despre al meu ambalaj tot e bine, ma vedeai ok, atata timp cat nu ma vedeai de 60 de ani, cheala si prostuta, e bine! :D

      1. Ok, deja avalanșa asta de complimente absolut măgulitoare (pentru care-ți mulțumesc sincer), m-au aruncat direct în “…decât să creez așteptări prea mari la înălțimea cărora să nu mă ridic”. M-am panicat și sper să nu încep s-o iau pe panta cealaltă. :D Probabil că tu ai fost un caz rarisim. Adică o femeie în prezența căreia să n-o dau în bară rău de tot de la început. Motiv pentru care nu pot decât să mă bucur.
        Cât despre tine, deja ești “enervantă”. Așa le etichetez eu pe femeile utopice. Adică atunci când întâlnesc o femeie deșteaptă, cu o inteligență sclipitoare, cu un simț al umorului foarte bine definit, plăcută în absolut toate sensurile cuvântului, pentru că apoi să constat că este și foarte frumoasă, deja o iau razna. Prefer, în sinea mea, să cred că femei de genul asta nu există. :) Motiv pentru care eu mi te imaginam ca având 35-48 de ani, simpatică spre frumușică, nicidecum foarte frumoasă spre “du-te naibii d’aici, de unde-ai apărut!? can i have your autograph”, înaltă și plinuță. Am avut un real șoc atunci când te-am văzut, așa că acum aș prefera să te transformi într-o scorpie, că să existe totuși o balanță reală caracter-frumusețe, conformă cu realtiatea din capul meu, unde nu există femei perfecte. :D

    2. Cat m-ai facut de curioasa in legatura cu addicted…
      Dinspre tine de la inceput mi-a venit un miros de mascul dispus la aproape orice pentru a cuceri o femeie. :)) Ai curaj sa ma contrazici? :-P
      Sa vina surprizele!!!

          1. Saru’mana vienela. Atâtea complimente nu numai mă motivează, ci mă și obligă. :)

            Ai spus la un moment dat: “Prietenii de familie ai părinţilor mei spuneau că sunt “finuţă”. Nici unul n-a spus vreodată că sunt “deşteaptă” sau “harnică”, deşi mi-ar fi plăcut să aud asemenea laude.”
            Nu sunt vreo autoritate în materie încât să am pretenția că dețin adevărul absolut, ci doar îmi dau cu părerea. Iar părerea mea sinceră este că ‘finuță’ înseamnă tot. Înseamnă harnică, deșteaptă, calmă, frumoasă și chiar mai mult decât atât. Dacă ai fost mereu catalogată drept ‘finuță’, cu siguranță s-a întâmplat pentru că ai întrunit toate celelalte calități. Dar te înțeleg. E ca în cazul iubirii. Dacă știi că cineva te iubește și îți și demonstrează, iar tu simți asta cu fiecare celulă a ta, ești fericită. Dar la un moment dat simți nevoia s-o și auzi…măcar pentru plăcerea melodică a cuvântului în sine.

        1. Iti raspund aici, pentru ca am depasit norma de comentarii care ne-a fost alocata.
          Probabil la 12 ani eram si frumoasa si devreme-acasa. :))
          Dar as fi vrut sa aud asta, ma saturasem de “finuta” aia.

  5. In primul rand, felicitari de casa noua, scumpa. Sper sa ma mut si eu curand. Iar. O fata in blugi poate fi considerata finuta, asa cum una cu parul scurt poate fi considerata feminina.

  6. Eram catalogata ca desteapta, deprimata, complicata, boema, visatoare :D
    Eu ma bucuram de orice caracterizare, intrucat de obicei lumea nu ma baga in seama.
    A, uitasem de plictisitoare si mult prea sincera.

  7. Cand eram mica, eram de-o bataie cu baietii, de aia ma faceau “karatista” :))

    Acum sunt catalogata drept o fata foarte timida, descurcareata ( mai ales dupa ce unii oameni afla ca lucrez de la o varsta destul de frageda atat prin tara cat si prin strainatate), haioasa, mai ales in grupul de prieteni si o fire foarte sensibila:)

  8. Tembel, hiperactiv si prea inalt. Si da, eu zic ca bietii oameni au dreptate. Pe de alta parte carui adult ii mai pasa (dar sa-i pese sincer) de cum este perceput de catre alti?? Eu zic ca interesul pentru parerea altora ca si socializarea excesiva sunt semne de infantilism. Orice uman are o parere subiectiva formata pe baza a ce alege sa vada despre o persoana. Prin urmare chiar nu prea conteaza :).

    1. Cand nu ne mai pasa de parerea celor din jur cred ca devenim nepoliticosi in cel mai fericit caz(iar tu nu pari niciodata altfel decat foarte atent cu oamenii cu care interactionezi).
      Cred ca esti foarte inteligent si un sot model. :-P

      1. Nu sunt de acord ca devenim nepoliticosi daca nu ne pasa de parerea celor din jur. Eu sunt politicos fiindca asa vreau eu, asa ma simt eu bine. Putin imi pasa care este parerea sau gradul de politete al celor din jur privitor la asta. Daca mi-ar fi pasat as fi copiat stilul verbal al altora. Am ureche muzicale, prind limbile foarte usor, as putea, de exemplu, scrie si eu “sms style” si sa vorbesc cu femeile intre 9 si 99 la per-tu de la primul schimb de replici. Tocmai fiindca nu-mi pasa, ma port cum ma simt eu bine. Eu zic ca de la o anumita varsta reglajul comportamentului nu mai trebuie sa fie dependent de altii. Mai mult, cred ca nu e deloc bine sa tinem seama de imaginea noastra in ochii altora fiindca respectivii n-au de unde sa ne cunoasca si majoritatea nici nu-si bat capul sa analizeze si rationeze ceea ce vad. Ai mai mari sanse sa te lovesti de o idee preconceputa despre tine (cum vi se intampla) decat de una realmente utila si educativa. Sigur exista mici exceptii (de care-mi pasa si mie) si anume sotia care m-a luat cand aveam amandoi 18 si efectiv am crescut impreuna. Sau mama care s-a dat cu mine toata copilaria (desi parerea nevestei sigur e mai pertinenta si ma stie cel mai bine).

      1. Hahahaha! Sunt mandru! Ma simt flatat! E PRIMA data cand cineva ma catalogheaza mai in varsta decat sunt. Trebuie sa-i arat si doamnei mele, o sa rada pana ameteste. Te pomenesti ca am parut matur :D. Pleznesc de mandrie!
        De fapt cred ca stiu de ce am parut asa. Eu am avut o educatie foarte clasica in familie, asadar poate parea vetusta in Romania. In plus, in romana, mi-e comod sa folosesc arhaisme fiindca au origine slava.
        Cat priveste “sot model” ma cam indoiesc :D. Ma straduiesc nu zic nu, dar cred ca doamna mea ar avea de comentat referitor la asta :)). Am hibe serioase, asa ca incerc sa compensez.

        1. Stiu motivul pentru care folosesti arhaisme, doar te citesc de ceva vreme, deci nu asta m-a pacalit. Poate “educatia clasica din familie”, poate altceva, nu stiu… Inclin sa cred ca m-ai pacalit prin faptul ca ai intotdeauna raspunsuri clare, pertinente, stii exact ce vrei, dai dovada de maturitate… :))

  9. Mie in real life cand eram la scoala primara mi s-a spus ca sunt “cuminte”, la sc generala am fost anuntat de o colega de sex feminin ff inteligenta si atletica asa la corp gen amazoana scandinava, ca “am o mutra care cere sa fie pocnita”, la liceu am reusit sa evit cat am putut ca sa fiu remarcat de cineva, desi in cadrul unor petreceri colegiale s-a spus asa in general in directia mea, “pai cu cine sa stai de vorba, cu asta ?”, sau “aoleu, iar vine asta pe aicea”.

    Ulterior in campul muncii am fost apreciat ca fiind necompetitiv, deci bun de ignorat de toata lumea, fara nici un epitet.

    Mai recent, in campul muncii in mediu corporatist, mi s-a spus, de la nivel de feed-back de la serviciul de Cadre/Personal/Resurse Umane ca se vede, in mod oarecum surprinzator, dat fiind ca provin din estul Europei, ca nu ma prea pricep sa fiu “team-player” si am tendinte posibil nerecomandabile de a “face opinie separata” si de a fi prea “individualist” (in opozitie cu “colectivist” presupun, insa actiunea se petrece intr-o corporatie situata geografic europeean, nu in RP Chineza sau RPD Coreeana, deci inca mai am ceva nelamuriri re folosirea termenilor corecti).

    De cand scriu pe bloguri, in mediul virtual in lb romana, mi s-a spus “nesimtit” si “Spammer”, desi unii, probabil mai politicosi, sau mai milosi la suflet, si care au remarcat acelasi lucru, ca nu sunt de loc competitiv sau agresiv, ci cel mult plicticos, au opinat ca reusesc sa ii mai distrez din cand in cand, insa ar fi cazul sa invat sa scriu comentarii mai scurte si mai on-topic.

    De vreo 2 ori, pt sustinere de moral, parintii mei personali mi-au spus efectiv din senin ca am fost si raman “un copil exceptional” de nivel ca ei nu si-ar fi dorit niciodata sa aibe un alt fel de copil, (ceea ce, ca om cat de cat adult oarecum mai putin naiv decat cand aveam 8 ani, m-a facut imediat sa-mi dau seama ca exact de asta se framantau de fapt, “ce om fi facut rau de ne-a pedepsit soarta cu un copil ca asta”, si probabil ca s-au simtit vinovati in sufletul lor de s-au simtit obligati sa ma anunte verbal asa explicit si apasat-accentuat hodoronc-tronc ca de fapt NU e asa.)

    1. Cat esti de amuzant astazi! :))
      Pe tine te-am ghicit cel mai usor, cunosc genul de baiat care nu se incadreaza niciunde si pe care il evita colegii pana cand il fac sa se izoleze complet. E greu pentru un parinte sa accepte anumite lucruri,sa uite ce a visat 20 de ani pentru copilul lui, sa treaca peste bariera impusa de societate.

  10. P.S. Cand a fost sa fi reusit eu sa fi luat Bacalaureatul, (acum vreo 12 ani, deci pe vremea cand procentul de reusita la acest examen era mult mai mare decat cel de acum), am luat, in mod previzibil, o nota mai mare la matematica decat la lb romana, dasei totusi de trecere amandoua, iar primul profesor care mi-a iesit in cale sa ma felicite ca am reusit sa trec si eu, a fost tocmai cel de lb romana, un om efectiv exceptional de competent si totodata si bland si de ingaduitor, care mereu comenta ceva ajutator pe tezele tuturor, de ex “bravo, dar ai uitat sa pui virgulele necesare”, sau “un comentariu interesant, insa ar fi fost util de mentionat ca era vorba de o poezie, nu de un roman”, insa care efectiv cand era vorba de compunerile mele NU scria niciodata NIMIC, si mi-l imaginam cum ramanea probabil siderat, fara cuvinte…si acest profesor caruia i-am spus triumfator ca “am luat Bac-ul !”, s-a uitat lung la mine si a rostit expresia, “pai cu creierul tau…”, dupa care nu a mai zis nimic si a oftat ! Si nici acum nu imi dau seama daca o fi fost un compliment, o felicitare, sau ce o fi vrut sa zica cu asta !

    1. :)) Asta e cea mai buna!!!
      Pai cu felul in care te lungesti la scris(cuvinte prea putin uzitate, treceri de la un subiect la altul, explicatii bine documentate) in nauceai cu siguranta pe bietul om, invatat cu comentariile colegilor tai. :))

  11. Am fost catalogat in fel si chip, de la plus la minus.
    Interesant este ca parerile care chiar conteaza, sunt ale oamenilor care nu se reped sa ma catalogheze cu una, cu doua.

  12. Ce pot sa spun: de cand ma stiu, toata lumea imi spunea ca am fost si ca inca sunt “cuminte”. Cand eram bebe, cica nu plangeam, nu stricam jucarii si ascultam enorm de mama; pe tata il cam trageam de par, dar treaca mearga! In comparatie cu fratele meu, am fost un fel de Ceausescu, fata de Basescu. Ehh, politica asta; ce face ea din om…

    PS: Imi place blogul tau; tocmai ai mai castigat un cititor fidel si un nou link intr-un blogroll! Acum, te rog, nu ma deranja, sunt ocupat cu citirea articolelor tale! Servus!

      1. Da-mi voie sa iti multumesc pentru apreciere!
        Din cate imi spun multi dintre cei ce ma cunosc, sunt un adolescent cuminte; cat de cat. Pe langa faptul ca incapatanarea si aroganta imi modifica zilnic modul de a fi, pot spune ca sunt cuminte. Hei, nici acum nu stric jucarii! :))

  13. Eu m-am catalogat singura ca o fiinta deosebita :)) (perfer sa ma considere lumea narcisisita decat trista si deprimata), iar lume aimi spune ca sunt “de treaba”, sau “scumpa” (la vedere, probabil)

    1. In afara de cei ce sufera de depresii grave cred ca toti avem o doza mai mare sau mai mica de narcisism. Si chiar suntem deosebiti, nu? :))
      Daca spune lumea inseamna ca asa este. :-P

  14. In general fetele in blugi, cu tigara in coltul gurii (de preferinta Carpati) si injurand in acelasi timp (hai sa nu jignim birjarii), sunt catalogate drept finute. Mai ales daca nu s-au dat cu ruj, rimel si fond de ten :)

  15. M-am amuzat putin citind atatea “catalogari”.
    Avem aceasta tendinta noi, oamenii. O aveam si eu candva, acum nu prea, decat in cazuri exceptionale.
    Despre mine? Oamenii care ma cunosc superficial au impresia ca sunt cam dura ceea ce nu e adevarat. Par distanta desi sunt o persoana calda, careia insa nu-i place sa i se intre cu picioarele in intimitate. Sunt prea sincera, am un umor frate cu autoironia, sunt usor cinica… Cine ma cunoaste stie ca sunt o buna prietena. Ca mi se spune si ca-s desteapta…mi-e jena sa spun…ar parea ca ma laud ;) :)))

      1. Nu prea. Decat daca ceva in caracterul omului ma izbeste flagrant. Adica daca e ceva negativ, foarte deranjant. Nu ma grabesc sa cataloghez pe cineva dupa prima impresie niciodata. Daca sunt intrebata totusi ce parere am despre…ca se mai intampla si de-astea…raspund oarecum mai voalat si in general ceva “de bine”, chiar daca am niste rezerve. S-ar putea ca fapte ulterioare sa schimbe acea parere superficiala, de aceea ma feresc. Fac asta pentru ca mi s-au intamplat unele chestii. Adica persoane care mi s-au parut relativ OK, au demonstrat, imediat ce mi-au castigat increderea, ca nu mi-o meritau…

Leave a Reply