Sunt oameni care se tem îngrozitor de viaţa dezordonată, dusă de azi pe mâine, fără planuri şi fără limite, la fel cum sunt oameni care adoră să trăiască aşa. Nu vă voi pune să ghiciţi în care categorie ne încadrăm noi, căci o va face povestea de astăzi. Ne plimbam săptămâna trecută prin supermarket. Ca de obicei, lista pregătită rămăsese undeva pe birou, uitată. Tot ca de obicei, în coş aveam alimente care nu se potriveau între ele. O ofertă de nerefuzat ne-a făcut să înghesuim în coş două găleţi de vopsea lavabilă. Nu aveam în plan să zugrăvim casa. Planul s-a făcut singur, în mod spontan, de la un raion la altul. 

Mai greu pare să fie pasul de la gând la faptă. Întâi ne-a împiedicat programul prea încărcat al soţului meu. Când a reuşit să îşi ia două zile libere, întâmplarea a făcut să fiu eu aglomerată. Duminică am preferat să ieşim la plimbare. Luni se spune că nici iarba nu creşte. Nu-i adevărat. Noi am reuşim să ne decidem în ce culori vom zugrăvi, am cumpărat ce mai era de cumpărat, l-am dus pe Bruno să ne arate pe unde a mai crescut iarba. Marţi ar fi trebuit să fie ziua cea mare. M-am trezit odată cu prima rază de soare, mi-am hrănit animalele, mi-am făcut curaj şi am deschis blogul.

pui de caine in iarba

Este ora 11, 59. Eu încă mai simulez că scriu, copilul doarme neîntors, iar soţul a plecat să plătească o factură. Găleţile cu vopsea lavabilă aşteaptă pe holul de la intrare să fie băgate în seamă. Prin casă toate lucrurile sunt la locul lor, de parcă ne-am pregăti pentru primit musafiri, nu pentru zugrăvit. Câinele cere să fie scos afară, iar pisicile îmi fac semne să povestesc aventura de aseară. După cum observaţi, noi suntem plini de bunăvoinţă, însă mereu se iveşte ceva care să ne dea planurile peste cap, motiv pentru care alegem să trăim fără să mai facem planuri. :D