Sunt oameni care se tem îngrozitor de viaţa dezordonată, dusă de azi pe mâine, fără planuri şi fără limite, la fel cum sunt oameni care adoră să trăiască aşa. Nu vă voi pune să ghiciţi în care categorie ne încadrăm noi, căci o va face povestea de astăzi. Ne plimbam săptămâna trecută prin supermarket. Ca de obicei, lista pregătită rămăsese undeva pe birou, uitată. Tot ca de obicei, în coş aveam alimente care nu se potriveau între ele. O ofertă de nerefuzat ne-a făcut să înghesuim în coş două găleţi de vopsea lavabilă. Nu aveam în plan să zugrăvim casa. Planul s-a făcut singur, în mod spontan, de la un raion la altul.
Mai greu pare să fie pasul de la gând la faptă. Întâi ne-a împiedicat programul prea încărcat al soţului meu. Când a reuşit să îşi ia două zile libere, întâmplarea a făcut să fiu eu aglomerată. Duminică am preferat să ieşim la plimbare. Luni se spune că nici iarba nu creşte. Nu-i adevărat. Noi am reuşim să ne decidem în ce culori vom zugrăvi, am cumpărat ce mai era de cumpărat, l-am dus pe Bruno să ne arate pe unde a mai crescut iarba. Marţi ar fi trebuit să fie ziua cea mare. M-am trezit odată cu prima rază de soare, mi-am hrănit animalele, mi-am făcut curaj şi am deschis blogul.
Este ora 11, 59. Eu încă mai simulez că scriu, copilul doarme neîntors, iar soţul a plecat să plătească o factură. Găleţile cu vopsea lavabilă aşteaptă pe holul de la intrare să fie băgate în seamă. Prin casă toate lucrurile sunt la locul lor, de parcă ne-am pregăti pentru primit musafiri, nu pentru zugrăvit. Câinele cere să fie scos afară, iar pisicile îmi fac semne să povestesc aventura de aseară. După cum observaţi, noi suntem plini de bunăvoinţă, însă mereu se iveşte ceva care să ne dea planurile peste cap, motiv pentru care alegem să trăim fără să mai facem planuri. :D
E asa de frumos Bruno incat de cate ori il vad uit de ce am trecut pe ici-pe colo. :)
Am renuntat cu mult timp in urma la a mai face planuri, asa ca va inteleg alegerea. :)
Bun venit in club, Diana! Viata pare mai frumoasa cand nu esti constrand de diverse planuri. ;)
Cat despre Bruno, as spune ca mi-am luat caine frumos, dar greu de dresat. Nu reusesc sa il conving sa faca pipi numai afara, desi il scot de 6-8 ori pe zi.
Ce-s alea planuri? Sau cum se fac?
Dar să te duci să iei de mâncare şi să te întorci cu vopsea lavabilă, asta-i întradevăr o întâmplare ce merită pomenită! ;)
Hi, hi, vad ca suntem multi! :)
Adevarul este ca mereu facem asemenea alegeri. Plecam dupa una si ne intoarcem cu alta, asa cum i s-a intamplat si lui Mihai cand a plecat dupa fructe si s-a intors cu o pisicuta (Ursula). :)))))
Spuneai că planul s-a făcut spontan…aşa o să apară şi punerea în aplicare al acestuia.
Da, chiar asa a fost. Ieri, din senin, Mihai a decis ca a sosit momentul sa punem lavabilul pe pereti. A dat o mana, dupa care s-au ivit treburi mai importante, iar astazi urmeaza sa plecam, asa ca a doua mana o vom da maine sau luni. Ca la nebuni. )))
Gata cu mâinile? ;))
Ehe, a fost o adevarata aventura sa zugravim dormitorul, dar da, am terminat. De sufragerie inca nu ne incumetam sa ne apucam… :D
Bravooo! :D
:)
Şi eu care credeam că sunt unicat.Nu suport să fac planuri.Când mă întreabă mama mea:”ti-ai făcut planul cu ce faci azi?” mă abțin să nu explodez.I-am spus că urăsc sa fac planuri, că niciodată nu-mi ies,dar ea mă întreabă în fiecare dimineață.?? Speră să devin normală. ? Şi apropo de zugrăvit şi noi ne chinuim să facem acest pas.? Deci primul pas e să luăm lavabilul.poate dacă-l vedem ne apucăm de vopsit.?
Ha, ha, la fel ma intreba si mama cand traia…
Noi avem lavabilul pentru dormitor cumparat din toamna. Mutam galetile de colo, colo, dar nici unul nu se incumetata sa se apuce de treaba. :)))
Iti urez sa ai spor! :)