M-am hotărât într-o vară, pe când avea băiatul meu 4 sau 5 ani, să îl scap de hărmălaia din faţa blocului, la care avea oricum o mare contribuţie şi să îl împing spre jocuri mai elevate, sub supravegherea unui profesor.
L-am luat de mânuţă, mai mult fără voia lui şi l-am dus la Palatul Copiilor din Ploieşti, unde i-am arătat ce opţiuni de petrecere a timpului liber ar avea. I-am lăsat libertatea de a alege între pictură, dansuri populare, dansuri moderne, aeromodelism, învăţarea limbii engleze, şah, scrimă şi informatică. Spre surprinderea mea, copilul nu a ales nici informatică, nici engleză, nici scrimă, aşa cum mă aşteptam eu.
Topăind ca o broscuţă fericită, mi-a spus că el vrea să facă aeromodelism, să proiecteze aeromodele, pe care mai târziu să le lanseze din copaci, alături de prietenii de la bloc. Nu mi-a displăcut ideea lui. Profesorul de la cercul de aeromodelism ne-a devenit în scurt timp antipatic, când, cu toate insistenţele noastre, a refuzat să îl primească pe Ionuţ, motivând că este prea mic. Nici rugăminţile mele, nici plânsul copilului nu l-au impresionat. Avea un număr limitat de locuri, elevii lucrau mult cu trusa de traforaj, ceea ce însemna că avea nevoie de puţin mai multă forţă şi mai ales trebuia să fie mai mare de vârstă, pentru a înţelege bine fenomenul.
Ştiti cum arată un copil dezamăgit? Ştiţi ce înseamnă să îi arăţi unui copil de 4-5 ani o jucărie, să îl faci să şi-o dorească, apoi să îi spui că nu i-o poţi oferi? Mergea prin curtea Palatului cu capul în jos, cu lacrimile curgând tăcute, îşi târa picioruşele ca un om bătrân. L-am convins să încerce la pictură. A dat pe loc o probă, profesoara a fost mulţumită, aşa că am plecat de acolo cu o listă imensă. Abia aşteptam să îi cumpăr acuarele, pensule şi ce mai era notat pe foaie. Dar Ionuţ nu simţea nevoia să picteze.
Hai să încercăm la informatică. Toată lumea spune că este o chestie de viitor. Acolo, acelaşi necaz: este prea mic de vârstă, nu va înţelege nimic din ceea ce predăm. Copil temperamental, Ionuţ s-a zmucit din mâna mea şi s-a îndreptat spre ieşire, spunând că nu îi mai trebuie nimic.
Chiar atunci treceam prin dreptul clasei unde se făcea dans modern. Am rămas pironiţi în uşă, cu ochii la copiii care se mişcau cu graţie. Probabil greşeala a fost că m-am aplecat la urechea lui, întrebându-l cu rânjetul pe faţă dacă vrea să stea în ciorăpei, să danseze alături de atâtea fetiţe. NU, hotărât nu. El nu dansează cu fetiţe. Şi nu a dansat până acum vreo doi ani, când a început să iasă prin cluburi.
Am regretat mult timp că nu mi-am ţinut gura când a fost nevoie, că nu l-am dat la o scoala de dans pentru copii, măcar pentru o vară, să se acomodeze cu atmosfera, să îmi dau seama dacă avea vocaţie şi mai ales să petreacă mai mult timp jucând şi altceva în afară de fotbal şi pititea în praful din faţa blocului.
E bine sa-i deschizi optiuni pentru ca nu stii de unde sare iepurele 🙂
Cine stie ce dansator putea iesi din el 🙂
Si mie mi s’a zis la fel cand am fost…sa revin peste cativa ani, dar odata ce am plecat de acolo nici ca m’am mai intors:)) nici pana acum n’am mai trecut pe acolo :))
Eu tot aeromodelism, info, scrima as fi ales :D. In ordinea asta. Desen nici mort :D. Iar despre faptul ca n-a facut dansuri, mai bine! Chiar n-are nevoie sa fie gratios! 🙂
Ei, daca ar fi vrut cu adevarat sa danseze, la un moemnt dat incepea sa danseze si singur prin casa, (nu neaprat balet, ci si asa orice dans), probabil ca se si uita si la spectacole de dans la TV mai mult, adica undeva probabil ca simteai ca ii face placere sa se miste el in mod ritmic cumva, nu doar sa alerge de colo colo. Plus 4-5 ani e prea mic pt lectii de dans, chiar la incepatori, fara incurajare sustinuta de la parinti, si eu prezic ca precis ca s-ar fi plictisit si s-ar fi dat batut dupa numai 1-2 saptamani, chiar daca nu il descurajai tu si se ducea din curiozitate la cateva lectii, pt ca la 4-5 ani nu intelegi decat “militaria” si faptul ca vrea mama sa te duci la dans, nici nu ai inca sipritul competitiv necesar de un pic de mai tarziu de pe la 7 ani incolo, cam dupa cls a 1-a, cand poate folosi si asta ca o motivatie personala in plus pt facut un sport la nivel cat de cat mai organizat, ca totusi dansul, (chiar si baletul), e mai intai de toate, mai ales in fazele initiale de modelare de corp, un sport, abia mai incolo devine si arta, (desi, ma rog, la unii de geniu o fi si arta de la bun inceput, habar n-am)…adica una e desenul, alta e un instrument muzical, care asta poate fi inceput si mai devreme de 7 ani, ca e ceva care cere solicitare mai accentuata pe doar o parte mica din corp si mai mult pe creier, dar alta e dansul sau chiar tenisul, sau scrima, si astea sunt in general mai bine sa fie incepute pe la 7 ani. Unii fotbalisti profesionisti americani (de fotbal american asemanator cu rugby-ul) sunt recunoscuti ca au luat si lectii de dans serios, pt imbunatatire de flexibilitate si agilitate.
Dar a propos de dans, recomand un film despre un baiat caruia chiar ii placea sa danseze, Billy Elliot http://www.youtube.com/watch?v=JoiVEyCosEE
Eu regret ca ai mei nu au insistat cu inotul…Asa am ajuns sa nu fiu sigut de mine cand dau de apa…
Cred ca toti baieteii sunt fascinati de aeromodelism. 😀 Eu nu am mers decat la inot, desi mamei i-ar fi placut sa fac pian si balet. Regret tare mult ca nu am inceput tenisul de la o varsta frageda…
nu e lucru usor sa fii mic 🙂
[…] 2 – Vienela, cu 24 […]
La 4-5 ani poate ca era cam mic. Inteleg ca pe la vreo 7 ani n-ai mai incercat…
Sărmanul, ce dezamăgit a fost.
Putea să-i dea şi lui acolo o placă de lemn s-o pilească decât să frângă aripile copilului.
Ce pot sa spun de Ionut e, ca are personalitate de mic.
Imi place ca a avut fermitatea unui “barbat” ca el nu se pune sa danseze in “ciorapei” cum te-ai fi gandit si uite ca a ales jocuri si hobbyuri care il caracterizeaza, fotbalul, de pilda.
Activitatile extrascolare sunt binevenite si intr-adevar trebuie sa ii placa si copilului, sa aiba inclinatii artistice.
Pentru dezamagirea lui, nu ca te mustru, puteai sa revii peste cativa ani, la clubul de aeromodelism, cand ar fi implinit varsta. Cu siguranta, imi dau seama treburile casnice ale unei femei, plus jobul etc. ceva a facut sa nu mai revii la Palatul copiilor. Vreo actiune din ratiuni obiective. Si uite asa spre maturitate avem regretele din “fuga” anilor tineretii.
Bine ca este sanatos si normal si ca acum de ceva timp invita fetele la dans.
O sa te auzim ca ai dansat la nunta. 🙂
Numai bine
Singurul motiv pentru care nu ne-am mai intors la aeromodelism a fost incapatanarea lui. Nu a vrut sa mai auda de acel cerc.
Sper ca nunta sa nu fie prea curand, totusi. :))
O zi buna, Anca!
ooof, uite-așa le-am încercat noi pe toate pentru că nu găseam desen (în creion), nu pictură…și nu s-a lipit nimic spectaculos de ea.
Încă îi place să deseneze, nu să picteze.
Pentru ca ma trageai de ureche acum cateva zile :), ai contract cu ei de le-ai facut reclama ??
Era mai simplu sa-l refuze decat sa incerce sa-i explice pe intelesul lui ori informatica, ori aeromodelismul. Vad acum la Ziurel si Margelatu cat de aprigi la minte-s in ciuda varstei fragede.
Deh, lenea-i mare!…
Cred ca pe el ar trebui sa-l doara sufletul pentru ce nu a facut, caci e viata lui totusi, nu a ta. Dar cocuta mea are 2 ani si mai am muuuuult pana o sa am curajul sa o las din lesa materna.
:)) cred că durează o viață lesa asta, mai ales la fete
si pana la urma n-a facut nici o chestie extra, a ramas sa creasca in fata blocului?
A facut un an fotbal si un an sah. Dupa care a descoperit calculatorul. :))
Si eu tot aeromodelism as fi ales….minunat hobby!Si zau de nu as fi trancanit ca si tine , despre ciorapie si fetite de i se itea ideea de dans…parole!