Soarele e în vârf de cer, privind spre lumea ce se repede să cumpere ba o ridiche, ba o ceapă verde, ba un buchet de flori. Cum ieşim din aglomeraţie, ne zâmbeşte cu toate fursecurile ea, cea mai cea cofetărie. Glandele salivare intră în alertă şi poruncesc: intraţi, intraţi, poftiţi la prăjituri! Poftim, sigur că poftim când le vedem. Lipsesc savarinele. Un spiriduş imaginar scoate limba la mine, ştiind că sunt pusă în dificultate maximă când nu găsesc “pâinea înmuiată în sirop şi mânjită cu frişcă”, după cum îi place băiatului meu să mă necăjească.
Printre amandine, ora 12, rulade, diplomaţi (sau diplomate?) şi ecleruri îl zăresc pe tatăl lor, profiterolul. Înalt, solid, bine înfipt pe locul său, îmbrăcat cu palton alb, purtând un fular roz-roşu-grena, cu o pălărie verde din kiwi aruncată moţ, în vârful capului. Profiterol! Iubitul meu, ce dor mi-a fost de tine! Ai mai crescut de când nu te-am văzut, îi spun în şoaptă, cu un deget pe geamul vitrinei – palidă mângâiere înainte de orgie. Costă nişte lei? Dau şi mai mult, dacă e nevoie, doar să ajung repede acasă cu dânsul.
Drumul înapoi pare o golgotă, deşi acum merg iute, cât pot de iute. Mă tem că soarele primăvăratic va topi îngheţata. Grăbesc pasul. Intru val-vârtej în casă. Cu paltonaşul încă pe umeri, scot pachetul din plasă. Desfac hârtia şi aduc la lumină maiestuosul profiterol. Maiestuos am spus? Îmi vine să mă frec la ochi, nedumerită. Profiterolul uriaş din vitrina cofetăriei s-a micşorat, a intrat la apă, s-a înjumătăţit. În pachetul meu stă trist şi prăpădit un profiterol mititel, poate cât o savarină. Mă uit la celelalte prăjituri cumpărate. Nici ele nu au avut o soartă mai bună. Sunt mici şi parcă urâte, deloc apetisante.
Tot cu paltonul pe umeri pun profiterolul într-o farfurie şi înfig în el linguriţa. Gust cu teamă, cu poftă, cu nerăbdare. E fad. Gogoşelele sunt uscate la exterior şi umplute cu o budincă oarecare la interior. Îngheţata nu e îngheţată, ci o frişcă banală. Profiterolul meu mai are, în afară de frişcă şi gogoşi, un sfert de felie de kiwi. Din frişcă nu vrea să mănânce nici măcar Miţi, pisica mea cea iubitoare de dulciuri.
Gândul mi se întoarce la mărimea prăjiturilor. Nu cumva geamul vitrinei este de fapt o lupă ce măreşte produsele?
..ce idee, nu m-as fi gandit, dar e posibil. De multe ori sunt dezamăgita de gustul prajiturilor incat, acum , doar boema cu frisca mai mananc. Asa imi impac dorul de amandina şi un strop de frisca. N-am mancat prajituri de la ziua mea, hmmm
Sigur asta au facut. Diferenta era uriasa. :D
Nu stiu care este boema, dar numele ti se potriveste… :) Sa stii ca nici noi nu mancam prea des… Tot cam la ziua ta am gustat ultima data o prajitura de cofetarie, cred. :)
Sa fi fost tineretea ? Cand eram la liceu (Doamne cat a trecut de-atunci !) mergeam saptamanal cu prietenii la o cofetarie din Targoviste si mancam cate un profiterol ! Ce bunatate ! Am mai trecut de cateva ori in ultimii 20 de ani pe acolo si am simtit aceeasi senzatie ca a dumnevoastra : ceva gogosele fade, o frisca banala si fara gust ! Da’ cui sa te plangi ?
Posibil sa fi fost si tineretea, insa inclin sa cred ca lipseste ceva din produsul numit profiterol. In primul rand un pic de suflet, cum spun gospodinele. Chiar asa, sa mi se para astazi mai sec decat cea mai amarata prajitura?
Ne plangem unul altuia pe aici, ca sa avem macar consolarea ca nu suntem singuri. :)
eu am tot cautat gustul de frisca de alta data. tatal meu cumpara si la kilogram, era ceva de vis. din fericire am gasit o cofetarie care face prajituri cu astfel de frisca dar… nu mereu. cumperi azi o prajitura si esti in extaz. a doua zi aceeasi prajitura e groaznica.
totusi la noi in oras sunt cateva cofetarii care fac prajituri absolut ireal de bune, cu ingrediente naturale (stiu din surse de interior) si chiar ne rasfatam des cu bunatatile lor.
imi pare rau de aventura ta. cred totusi ca vei gasi si la tine in oras cofetarii foarte bune.
Altadata frisca se facea din smantana batuta. Acum se foloseste cea vegetala, care e probabil doar praf de chimicale. :))
Sigur ca avem in Ploiesti si cofetarii unde totul e perfect, insa acum am nimerit intr-un loc unde “afara e vopsit gardul, inauntru leopardul”. :))))
Buna ziua,
Ma numesc Galatanu Marinica si va deranjez pentru doua minute cu rugamintea sa postati cateva randuri pe blogul d-voastra, despre copilasul meu, Nicolas Galatanu care sufera de ATROFIE MUSCULARA SPINALA TIP 2 si avem nevoie de suma de 33.000 de dolari pana la data de 20 aprilie 2015.Operatia de celule stem are loc in Thailanda la clinica BETTER BEING din Bangkok.Sigura speranta sunteti d-voastra si va multumesc pentru acordarea citiri mesajului meu.
Mai multe detalii le gasiti pe https://salveazaoinima.ro/campaigns/nicolas-galatanu/
Astept un raspuns de la d-voastra pe adresa de e-mail: cleopatra_m1@yahoo.com sau la nr de telefon 0754.764.595
:) Sunt mort după amandine. Mai ales după ălea micuţe pe care le poţi băga în gură dentr-o dată!
Hai la Ploiesti. Te duc eu la cofetaria unde amandina e cat nuca. :)))
Eu nu mai găsesec prăjituri ca pe vremuri. Parcă au toate același gust pregnant de cacao și prea mult zahăr, blaturi fade, le lipsește ceva sau e adăugat ceva care nu-și are locul acolo. Oricum, sunt și cofetării pe gustul meu, dar acolo e peste 10 lei o prăjitură! ;)
Mie imi plac in general prajiturile cu cacao, insa iti dau dreptate. Parca nimic nu mai are gustul de altadata…
Da, ii spuneam si eu sotului meu. Prefer sa cumpar mai rar, sa platesc mai mult, dar sa mananc o prajitura buna.
Cele mai bune prajituri sunt cele facute la mama acasa. Nimic nu se compara cu blatul pufos si bine insiropat cu acele creme dense, pline si spumoase care se topesc in gura, ca sa nu mai adaug acele topping-uri cu diferite aroma care asorteaza perfect prajiturile facute de ea. Yammy
Andreea, pot veni din cand in cand pe la tine? :))) Mama mea nu s-a priceput niciodata sa faca prajituri bune. Mie imi ies uneori, cand am timp si chef si le bibilesc… Cand nu, nici negresa nu e negresa… :))) https://vienela.ro/cum-s-a-nascut-prima-negresa-alba/
Ne putem astepta la orice. Stiai ca vitrinele magazinelor de mezeluri au lampi roz care lumineaza si toate par frumoase? Si cand le scoate afara nu mai sunt asa de rozalii :)
:O Nu stiam, desi era destul de simplu sa fac legatura. Mereu ma mir cand ajung acasa si deschid pachetele cu mezeluri. :))))
Ai dreptate.Gustul prăjiturilor de azi nu se compară cu ce mâncam în copilărie.Am mâncat profiterol după foarte mulți ani şi am fost foarte dezamăgită.Nu era nici pe departe ca cel pe care-l mâncam, când veneam de la liceu,la cofetăria de lângă Cinemascop(actual Patria).Sau amandinele şi prăjitura cartof de la cofetaria Violeta din Malu Roşu.Of! Mi-a venit apă în gură. :)
Ah, mi s-a facut pofta de prajituri! Iar! Si mi-e dor de prajiturile copilariei!