Update: Câinele meu, ajuns la vârsta de doi ani și două luni (astăzi, 28 februarie 2017), dă dovadă de maturitate. A învățat să meargă la pas în lesă, după cum puteți vedea în videoclipul de mai jos. Cum l-am învățat? Cu recompense oferite ori de câte ori rămânea lângă mine și mergea frumos, la pas.
Viaţă de câine. Viaţa cu Bruno. Se împletesc fire invizibile până când nu mai ştiu exact cine are viaţă de câine şi cine crede că e uşoară viaţa cu Bruno. Unul dintre lucrurile pe care mi le-am dorit cu ardoare a fost să îmi pot plimba câinele la pas în lesă fără să fie nevoie de ţipete, ameninţări, nervi, mârâituri, smucituri, nervi, nervi, nervi… Cu cât mă străduiam mai tare, cu atât îmi ieşea mai prost. Pe muchia palmei stângi se văd urmele bătătorite lăsate de lesa cu care Bruno îmi “sugruma” carnea când trăgea să se elibereze sau să îmi îndrepte paşii încotro dorea măria-sa. E câinele meu bătut în cap sau greşesc undeva? mă întrebam cu disperare în glas, ori de câte ori începea să se smucească în lesă.
A fost nevoie să vină din Anglia Adi ca să învăţ o regulă simplă şi să îmi amintesc un lucru esenţial, fără de care un câine nu poate fi stăpânit. M-am lăsat atâtea luni fermecată de dragostea pentru câinele meu şi am neglijat importanţa educaţiei elementare. Cum să mă asculte câinele, oricât de mult m-ar iubi, dacă nu înţelege că eu sunt şefa, dacă îi permit să facă tot ce vrea şi râd în hohote când greşeşte? Adi m-a învăţat un truc simplu, care pune cu botul pe labe orice câine, oricât de fioros ar fi şi îl transformă într-un mieluţ blând, ascultător: lesa transformată în laţ.
Am renunţat la ham (a avut Bruno grijă să îl roadă), apoi am renunţat şi la zgardă. Acum îmi ghidez câinele doar din lesa făcută laţ în jurul gâtului. Nu îl sugrum, nu îi fac nici un rău. A fost nevoie de o singură zi în care să salt puţin mâna în timp ce încercam să îl strunesc din lesa foarte scurtă, iar el trăgea ca disperatul în toate direcţiile. Simţind cum laţul se strânge peste beregată, Bruno s-a potolit imediat şi mi-a arătat că ştie să meargă la pas de parcă ar fi luat lecţii de la cel mai bun dresor de câini din lume. Nu mai trebuie să mă îngraş pentru a stăpâni câinele şi a-l face să meargă la pas în lesă, nu trebuie să mă mai tem că mă va domina.
Dar… Exista un dar… Nimic nu ar fi fost posibil dacă nu îmi aminteam la timp un lucru elementar şi esenţial: oricât de mult îţi iubeşti câinele, trebuie să îi dai de înţeles că tu eşti şeful (haitei), că tu eşti cel care conduce “echipajul”. Cum se face acest lucru? Extrem de simplu: niciodată, dar niciodată nu permiţi câinelui să iasă primul din casă, în faţa ta. Stăpânul este cel care face primul pas în afara casei, el stabileşte încotro se va îndrepta “haita” şi tot el este cel care imprimă ritmul paşilor. Cum de a fost posibil să uit vreme de câteva luni acest aspect important, cum de i-am permis câinelui să îşi imagineze că este şeful haitei şi să mă conducă pe unde, când şi cum a vrut el?
Poate veţi râde, aşa cum au râs şi băieţii mei, dar trebuie să o spun. Văzând cum Bruno creştea cu un kilogram pe săptămână, ştiind că pe mine mă suflă vântul dacă bate mai tare, m-am temut că voi ajunge de râsul lumii când câinele mă va trage după el ca în desenele animate. M-am repezit să caut pe internet informaţii despre felul cum se dresează câinele pentru a merge la pas în lesă. Pe un site am găsit ceea ce am crezut atunci că e soluţia ideală. Ţinând puiul de câine în poziţia “şezi” îi arătam recompensa (bucăţica de carne sau bobiţa preferată), făceam un pas şi rosteam cuvântul “pas”.
Era important ca atenţia câinelui să fie îndreptată numai şi numai spre mine. Era important să măresc distanţa pas cu pas, dar să nu facem mai mult de 4 paşi pe lecţie în primele zile. Era important să îl recompensez ori de câte ori mă asculta. Era important să îmi vadă mâna în care ţineam recompensa. Era important să îl laud când mergea la pas în lesă. Toate aceste recomandări veneau de la un dresor cu experienţă. Locuind într-un cartier aglomerat, mi-am spus că aceste lecţii e bine să fie ţinute în casă, unde nimic nu îi distrage atenţia. M-am chinuit de câteva ori pe zi, vreme de câteva zile, în timp ce băieţii mei leşinau de râs văzându-mi strădaniile inutile.
Ori eu sunt un prost dresor, ori câinele meu e bătut în cap, ori dresorul era beat când a scris acele sfaturi. Mi-am recompensat câinele cu bunătăţuri doar pentru că a apărut în viaţa mea şi pentru că mă face fericită zi de zi, deşi pe afară am continuat să mă enervez când mă trăgea pe unde voia. De atunci au trecut două luni, timp în care Bruno a smucit lesa, s-a zbătut în ham, a muşcat aerul, a plâns, a făcut tot ce i-a stat în puteri pentru a nu merge la pas. Lesa transformată în laţ l-a dresat într-o singură zi fără pic de efort. Merci, Adi!
Primind lesa imediat după preluare, avea cinci săptămâni, Penelopa nu mi-a creat, niciodată, probleme.
Am mai avut si eu caini. Toti au mers frumos in lesa, desi nu m-am ocupat sa ii dresez ca la carte, ci i-am tratat ca pe niste buni prieteni. Bruno este foarte incapatanat si asta ne-a dat mereu batai de cap. :)
Stii, in primele zile mi-a lasat impresia ca stie si accepta sa mearga la pas in lesa. Apoi ceva s-a schimbat si m-am pomenit ca ma tragea dupa el ori de cate ori vedea o frunza luata de vant, o pisica, un alt caine, un fir de iarba… :)))
In acelasi timp , il intelegi pe Bruno ca voia si el sa se rasfete dupa viata de caine de pripas pe care o dusese. Si sa simta, in felul lui, ca ii pasa, pentru prima data, cuiva, de el. Pana la urma, e bine asa!
Cred ca asta m-a si facut sa fiu atat de toleranta cu el si cu nazdravaniile sale zilnice. :)))
Imi aminteste de Bobi, cainele boxer pe care l-am gasit slab si pricajit. :) Cand s-a facut de 30 de kg am fost singura care l-a putut struni, dar dupa ce l-am educat l-au putut plimba si ceilalti, fara probleme. Bobi – se vedea clar – nu fusese invatat in lesa, desi avea vreo doi ani cand l-am gasit. Aveam febra musculara la brate, dar cand era vant puternic era ideal: ma tineam de el. :)
Imi place catelul vostru de ciocolata! Sa-i spui ca si de data aceasta am scos si eu limba la el! :)
P.S. In poza are o atitudine de parca ar zice: “Cu ce-oi fi gresit?! :) Ziceti voi: am gresit undeva?!”
A fost greu pana cand ne-am prins cum sa il strunim, dar acum merge atat de frumos, incat l-as plimba intreaga zi. Doar cand iesim din casa se mai agita uneori, cand simte ca nu poate sa mai tina. :)
Sper totusi ca Bruno sa nu ajunga la 30 de kilograme, ca pe aici suntem adapostiti de vanturi. :)))
Hi, hi, i-am transmis mesajul si a scos iar limba, in semn de raspuns. :))) Te pupam!
M-ai făcut să-mi amintesc că mereu ne dorim să le dăm educație fetelor. Sau măcar lui Kory, că e mai tânără, a crescut de mică lângă noi și pare mult mai receptivă. Nu știu cum se face, dar mereu avem alte treburi de făcut… :(
Săptămână ușoară, Vienela!
Da, cred ca s-a intamplat si la noi cam acelasi lucru. Mereu suntem pe fuga, mereu grabiti, neatenti la detalii…
O saptamana minunata sa ai, Zina!
Eu am dresat-o pe Kyra asa cum am stiut si am simtit eu. Chiar nu am apelat la niciun ajutor, iar acum am o catelusal extraordinar de cuminte. La 7 ani pe care ii are pot spune ca e chiar matura :))
La fel am procedat si eu cu Bruno, ca si cu alti catei ce mi-au inveselit viata. De aceasta data am avut noroc cu prietenii care au venit in vacanta in tara. L-au pus la punct pe caposul asta mic. :)))
Unii spun ca indiferent daca il dresezi sau nu, cainele se linisteste la maturitate. Eu cred ca unii sunt incapatanati si chiar au nevoie de o mana forte.
Frumos scris, frumoasa povestirea, dar in video eu vad catelul cu zgarda de forta.. Din aceea cu tepi.. Deci din punct de vedere al dresajului.. Nu stiu ce sa zic.. Parca e o contradictie aici..
Da, ar trebui sa fac inca un update acestui articol. Am tras cu Bruno foarte mult timp si am incercat cam toate metodele posibile si imposibile pentru a-l face sa mearga la pas. Nimic nu a functionat pe termen lung, nici macar zgarda de forta, cu care se obisnuise si care nu il mai intimida. S-a potolit singur cand a atins maturitatea deplina. Acum am pentru el o zgarda obisnuita si o lesa retractabila de 8 metri, insa tot avem probleme (trage ca nebunul, latra, maraie, ridica blana…) cand intalnim masculi. In rest merge foarte frumos. Uite aici o poza recenta. https://www.facebook.com/photo.php?fbid=1755796947765387&set=a.626322717379488.1073741825.100000052952657&type=3&permPage=1