Îmi povestea mama când eram copil despre o farsă care le-a fost făcută bunicii mele şi prietenelor ei de către nenea Bică. Să o luăm băbeşte. Mama şi prietena ei, copile de 8-9 anişori,  se jucau prin curte, iar nenea Bică se plictisea uitându-se la jocul lor monoton. Cum era mereu pus pe şotii, i-a venit ideea de a-şi speria soţia care urma să se întoarcă de la biserică împreună cu vecinele şi prietenele ei de o viaţă.

Le-a chemat pe fete în casă şi împreună au înscenat moartea lui nenea Bică.

Au luat un scaun cu spătar, l-au lungit în pat, pe picioarele rămase în sus au pus o pereche de pantaloni şi o pereche de pantofi, pe spătar au pus o cămaşă încheiată la nasturi, au acoperit imperfecţiunile cu sacoul, iar în loc de cap au decis să folosească un puişor de pernă. Aici s-au ivit complicaţii, pentru că trebuia să semene cât de cât a faţă de om. Cum fetele erau eleve, au folosit acuarelele din dotare şi au schiţat o gură, ochii închişi, nasul şi sprâncenele. I-au ascuns colţurile, pentru a-i da forma ovală, i-au pus “mortului” în cap o pălărie de-a lui nenea Bică şi au început pregătirea decorului.

 

 

Au închis fereastra şi au acoperit-o cu o pătură, să nu intre lumina, într-un pahar de pe noptieră au pregătit o lumânare şi s-au pus pe aşteptat. Când s-au auzit paşi în curte, nenea Bică s-a ascuns după uşă, fetele au aprins lumânarea şi s-au aşezat cuminţi pe scăunelele de lângă pat.

De la o farsă nevinovată au fost la un pas de a face rost de un mort adevărat. Când a intrat în cameră tanti Lila, urmată de bunica mea şi de celelalte două prietene, s-au pornit ţipete, plânsete şi întrebări; o polifonie care şoca.

Tanti Lila a căzut moale pe un scaun, una dintre prietene plângea, cealaltă ţipa, iar bunica mea scutura uşor fetele, întrebând ce s-a întâmplat. Copiii nu s-au putut abţine prea mult şi bine au făcut. Le-au spus râzând adevărul înainte ca situaţia să scape de sub control. Întâmplare de acum 60 de ani.

Voi ce farse aţi făcut altora?