Muzica și dansul nu au nevoie de traduceri. Ele trezesc în om aceleași sentimente, indiferent pe ce continent s-ar auzi muzica, indiferent că dansul e țopăit cu capul în jos și-un petic legat la brâu, ca la
africani, sau că e alunecat pe podele lucioase, elegant, în săli bogat ornate. Nici mâncarea, nici desenul, nu au nevoie de traduceri. De scot la iveală crutoane, toți știu că e hrană pentru trup. De aduc la lumină creioane, toți înțeleg că-i hrană pentru minte și suflet.

Alături de mine dansează niște mine… de creioane colorate, formând în vârtejul lor curcubeu după curcubeu, modificând nuanțele clasice, solicitând dreptul la liberă exprimare. Întind brațele, îmi iau avânt și intru în miezul acestui balet vaporos, încercând să prind de mijloc un portocaliu abia format, să mă las desenată de scurtele lui atingeri. Face o piruetă, îmi lasă pe piele o dungă vie și îmi întoarce spatele.

Vin, pe rând, alte și alte creioane, îmbrăcate în rochițe lemnoase, atent lucrate și minunat colorate. Fiecare dintre ele îmi creionează în piele un cerc, un punct, o linie, un semn oarecare, de aducere aminte. Este iubire în aceste gesturi, este dăruirea lor supremă, căci fiecare atingere le face mai mici, le duce spre moarte. Eu nu mă pot sacrifica pentru ele. Sunt om, și omului nu-i este permis sacrificiul absolut pentru niște creioane, fie ele și colorate.

Ronțăi la crutoane pe furiș, să am energie, să pot dansa la nesfârșit baletul bogat în nuanțări, cât creionul va fi creion. Din umbră apare o rochie galbenă, purtând o pălărie roz și o centură metalică. Cine să înțeleagă ce culoare reprezintă, ce mină ascunde sub bor? Abia când îmi atinge pielea pricep. Este un grafit dur, ce lasă-n carne urme negre-cenușii. Acaparează dansul, ne strică petrecerea, smulge voalul ce ne adăpostea. Cu el nu este de glumit!

Dansul grafitului este sălbatic, întretăiat, rece. Ne vorbește despre litere. Începe cu A, prima și poate cea mai importantă, căci ea compune cuvinte bune, cuvinte rele, cuvinte. Grafitul se rotește mai repede în dansul neîmblânzit. În urmă-i, rămâne cuvântul NOE. Ne vorbește despre o arcă, despre dansurile în pereche, despre salvări miraculoase și despre diversitate. La final, vrea să ne arate un TRUC. Dansul amețitor ne învăluie în complexitatea lui, ne vrăjește și ne aruncă în haos.

Grafitul, minuscul de acum, cade într-un nor de praf, răpus de propriul balet. Când colbul se așterne cuminte pe ringul de dans, putem vedea că moartea nu i-a fost în zadar. Creionul negru ne-a gravat în piele două cuvinte, aparent fără legătură între ele, cuvinte născute din haos, unite în dans sălbatic, într-o noapte de neuitat. A scris CREIOANE, apoi a amestecat litera A cu NOE și TRUC, formând o nouă temă de joacă psi-lunească, numită scurt CRUTOANE și CREIOANE.