Un dialog între un copil şi croitoraşul cel viteaz probabil ar suna cam aşa:
“-Croitoraşule viteaz, mă poţi ajuta cu un sfat care să mă scape din încurcătură? Am stat aseară până târziu la joacă şi am uitat să îmi fac tema la limba română. Ce să îi spun doamnei?
-Copile, să nu minţi niciodată. Dacă îţi este teamă de pedeapsă, poţi ocoli adevărul… Spune-i doamnei că în timp ce te pregăteai să îţi faci tema ţi-a trecut prin cap să scrii cândva o piesă de teatru pe subiectul respectiv. Apoi provoacă discuţii pe subiectul teatru, ca să îi îndepărtezi gândurile de la tema pentru acasă.
-Bună idee, croitoraşule! Dar când mama mă va întreba de ce nu mi-am făcut curăţenie în cameră, ce să îi spun?
-Mamei tale i-ai putea spune că tocmai te pregăteai să faci curat când ai zărit pe birou un titlu de carte foarte interesant. Lectura te-a captivat şi timpul a trecut pe nesimţite…
-Te admir, croitoraşule viteaz! De unde îţi vin ţie toate aceste idei?
-Dragul meu, am fost şi eu copil cândva, şi mi-a fost lene să îmi fac temele sau ordine prin cameră. Am căutat scuze, fără să ştiu că din cauza lor voi rămâne întreaga viaţă un biet croitoraş…”
Urmând exemplul dat de Mihaela, îmi vine astăzi să mulțumesc regizorului ce mi-a dat acest rol pe scena vieții. El a știut cât de bine mi se va potrivi. A făcut ca eu să mă nasc într-o epocă modernă, în care informația ajunge rapid oriunde îmi doresc. Lucrurile s-au aranjat de minune, fără prea mult efort din partea mea.
În alt timp, în altă poveste, m-ați fi recunoscut după brâul pe care ar fi fost brodate câteva cuvinte: ”Șapte dintr-o lovitură!”. Croitorașul cel viteaz, acel personaj ce a știut cum să ocolească vorbele clare, lăsând mulțimile să creadă orice ar fi vrut, acel personaj ce a știut să-ntoarcă întâmplările în favoarea sa, cu ușurință, încredere și seninătate, aș fi fost chiar eu.
Cred în vitejia mea, deși văd clar că cele șapte, moarte dintr-o lovitură aplicată de mâna mea, sunt numai biete muște, atrase de magiunul dulce. Regizore, te-aș strânge-n brațe și ți-aș mulțumi că m-ai adus la viață după ce povestea s-a terminat! Nu trebuie să plec în lume pentru a mă lăuda cu brâul meu. Pot avea lumea la picioare azi, când internetul duce vestea până departe, într-o clipită.
Iluzorie, dar pură bucurie, îmi învăluie mintea, irupând năvalnic din suflet dornic de atenție și apreciere. E bucuria născută din mirarea ochilor ce îmi citesc cuvintele brodate peste brâu, din laudele ce mi le aduc aceia care îndrăznesc a vorbi unui viteaz ca mine, din speranța aproape deșartă de a deveni, din croitoraș, al lumii împărat.
Peste felia mea de pâine cu magiun să nu se-așeze nimeni și nimic, căci șapte dobor dintr-o lovitură!
Gând din cuvântul bucurie, cu care mă prezint astăzi la Irealia, sperând că toți îmi vor vedea brâul, mă face să vă întreb: voi ce personaj ați fi fost, dacă v-ați fi născut în lumea poveștilor?
Lancelot, dar dacă mai stau pe gânduri îmi mai vin în minte cel puţin o duzină de personaje! :)
Mi-ar fi placut sa ne spui si despre celelalte personaje care ti-au venit in minte… Curiozitatea asta… :)
Vreo Cosânzeană uitată într-un castel tre` să fi fost ca personaj de poveste. :)
Dacă-i pură, trebuie să atârne de-un dram de realitate, nu poate fi doar iluzorie bucuria ta. Ar fi și păcat. ;)
Cu siguranta, ti se potriveste bine Cosanzeana… :)
Bucuria la care m-am gandit vine din realitatea zilelor si activitatilor noastre, dar este si iluzorie, in acelasi timp… Cel putin asa o vad zilele astea…
Măi, eu aș vrea să fiu zmeu. Să o răpesc pe fata împăratului și să o duc la mine în castel. Știu că o să vină chitrosul ăla de Făt Frumos să o elibereze și s-o ia înapoi dar el are un amărât de cal, drumul până la castelul zmeului e lung așa că până ajunge el să vină să-și ia fata înapoi taman bine mă satur și eu, zmeul adicătelea, de fițele și fandoselille ei. Așa că io dau bucuros, fără luptă, s-o ia el și s-o țină până la „adânci bătrâneți”.
Ce-mi plac mie barbatii practici, care stiu exact ce vor si care nu se impiedica in romantisme inutile… :D
Mi-a scăpat un „io” fără cratimă. Sorrrryyyy…
Daca vrei, pot repara greseala si apoi sterge acest comentariu.
Uratel croitorasul din ilustratie. In cartile de povesti arata ca un baietandru abia trecut de varsta adolescentei, inca inocent, destul de puternic insa ca sa doboare sapte dintr-o lovitura.
Intr-adevar, urat l-au mai facut. Dar mi-a placut braul si am tinut neaparat sa il pun pe blog…
Eu imi apar saracia si felia cu magiun cum ar veni, ma gandeam azi cand mi-am vazut numele in articol ce ma mai intimida matalei in tinerete :)
Ha, ha… Daca tot suntem la ora dezvaluirilor, hai sa iti spun si eu una: ti-ai schimbat mult stilul, aproape ca nu te-am recunoscut cand am reinceput sa te citesc. In bine s-a schimbat, vreau sa spun, in foarte bine…
Bravo, Croitorasule! Asa sa faci! :)
Personajul care cred ca mi s-ar potrivi nu stiu cat e de poveste dar… m-am gandit la Cănuță om sucit… :)
:)) Canuta este deja luat de catre baiatul meu. Inca de cand era mic l-am poreclit asa… :)
mi-am dorit, am visat si chiar mi-am imaginat atunci cand citeam 1001 de nopti ca sunt Sherezada :)
Draga mea Pandhora, doar tie iti este rezervata Seherezada, cu povestile ei fascinante… Imi este atat de usor sa te asociez cu ea…
Primul meu gând: soldățelul de plumb. Nu mă întreba de ce :D
Ah, bietul, cat mi-a fost de drag, si cat am tremurat pentru el…
În lumea basmelor, Greuceanu a fost mare sculă. În lumea reală, Ponta e altă sculă.
Eu nu mă pot compara…
:D Ah, cum ai putut alatura viteazului Greuceanu un asemenea personaj din realitatea atat de dura si de murdara?
Isolda cu siguranta sau poate Penelopa…desi tot pe prima o prefer.
Ah, de ce nu ma mira absolut deloc alegerile tale?