Ți se spune ades că totu-i trecător în viață, că timpul le rezolvă pe toate, însă nimeni nu îți spune care este prețul pe care trebuie să îl plătești. Nimeni nu te avertizează că vei întâlni în viață dureri și pete care nu trec, oricât te-ai strădui să te scuturi de ele, oricât detergent vei folosi pentru a le spăla. Sunt amintiri care ți se lipesc dureros de piele, de gând, de suflet și nu se dau duse. Sunt regrete care te readuc la realitate atunci când încerci să te minți că totul merge bine, că ai făcut tot ce era de făcut.

Te ascunzi de ele, te ascunzi de lume, te ascunzi de tine. Nu ai cui să îți plângi durerea și părerile de rău tardive, nu ai pe umărul cui să îți plângi soarta. Ești condamnat să treci prin viață singur, deși simți la fiecare pas răsuflarea caldă a celor ce te însoțesc, a celor care au același drum, a celor care calcă același pământ și respiră același aer. Întotdeauna ești singur cu gândurile tale, multe dintre ele de neîmpărtășit celorlalți. Le alungi, le ascunzi sub alte gânduri, frivole, sperând că vor muri sufocate. Dar nu mor.

Ți s-a băgat de mic în cap că unele lucruri le poți face doar după ce mai crești puțin, iar tu ți le doreai atât de mult, încât omorai puțin câte puțin copilul din tine, făcându-l să crească și să își piardă puritatea. Ți s-a băgat în cap mai târziu că anumite lucruri le poți cunoaște doar după ce devii adult și-atunci ai făcut în așa fel încât să transformi repede adolescentul din tine în adult. L-ai ucis cu sălbăticie, fără pic de milă, crezând că așa vei fi mai înțelept.

Adult fiind, ți s-a băgat în cap că ceea ce ai căutat mereu și nu ai găsit apare când nu te aștepți. Și ai rămas tăcut în colțul tău, omorând în fiecare zi câte puțin din tine, uitând să îți vorbești frumos, să te alinți și să te iubești. Încă aștepți cu răbdare acel ceva fără nume sau chip, prefăcându-te că ești ocupat să trăiești… Nu îți dai seama că cele mai importante trăiri sunt cele ce se petrec în tine, în mintea ta. Nu înțelegi că nu trebuie să străbați la pas întreg pământul pentru a-l vedea. Nu înțelegi că nu poți iubi lumea, dacă nu te iubești pe tine.

Acum nu îți dorești decât să pui la cale o nouă crimă. Vrei să omori bătrânul pe care îl zărești la orizont, bătrânul fără speranțe care vei fi. Nu știi că el e singurul pe care nu-l poți omorî. Pe el doar moartea cea haină, cu coasa ascuțită, îl doboară. Tu nu mai ai putere. Ți-a fost luată după ce ai omorât cu premeditare copilul din tine, adolescentul și adultul din tine, după ce ai omorât inocența și speranța. Ai fost declarat iresponsabil și ți s-au luat toate drepturile de care ai dispus cândva, dar pe care nu te-ai priceput să le folosești.