Deşi nu a pornit sub formă de leapşă, articolul lui Hapi m-a stârnit şi am hotărât să scriu şi eu despre crezul meu in viata, la diferite vârste.
5 ani- Credeam cu tărie în Moş Crăciun şi îmi doream să îl văd, să-i pot spune între patru ochi ce îmi doresc. Credeam că lipiciul Pelican de la raionul de papetarie te poate om_rî, lipindu-se de intestine, dar tot mai furam câte o linguriţă, pentru ca era dulce si imi parea gustos.
Credeam că tatăl meu este foarte rău, pentru că mă punea să am grijă de sora mea, care era mai mică, dar şi mult mai rea. Eram pedepsită pentru toate greşelile sau necazurile ei. :((
15 ani- Credeam că sunt foarte frumoasă şi că băiatul ce se va îndrăgosti de mine mă va iubi veşnic. Credeam că îi voi fi soţie bună, deşi nu ştiam exact ce înseamnă asta. Credeam că o femeie ajunsă la 30 de ani este deja bătrâna şi nimeni nu se mai uită la ea. Credeam că mi se va îngroşa vocea dacă încep să fumez. Am început cu ţigările Cişmigiu. Credeam că părinţii mei sunt cei mai buni.
25 ani- Credeam că sunt destul de puternică să-mi pot creşte singură copilul. Credeam că pot ieşi dintr-o căsnicie ratată fără să fiu afectată. Credeam că sunt încă frumoasă. Credeam că prieteniile din copilărie sunt cele mai trainice. Credeam că mama şi sora mea îmi sunt duşmani de moarte.
35 ani- Credeam că nu mă voi mai mărita niciodată. Credeam că nu voi mai cunoaşte fericirea. Credeam…
Voi ce credeaţi la 5, 15, 25, 35… ani? Care era crezul vostru in viata la diferite varste?
Crezul în viață evoluează pe măsură ce trecem prin diferite etape ale existenței noastre. La începutul vieții, în copilărie, crezul este adesea simplu și neclintit. Copiii cred în magie, în povești cu happy-end, în supereroi și într-o lume plină de posibilități nelimitate. Pentru ei, viața este o aventură plină de descoperiri și miracole.
Pe măsură ce creștem, în adolescență, crezul începe să se schimbe sub influența experiențelor și a presiunilor sociale. Tânăra generație poate să creadă în idealurile romantice, în justiție socială, în prietenie profundă și în propriile puteri de a schimba lumea. Este o perioadă în care crezul în sine începe să se contureze, iar ideile despre ceea ce înseamnă o viață bună și împlinită își fac loc în mintea lor.
La vârsta adultă, crezul în viață poate deveni mai pragmatic și rațional. Mulți oameni încep să creadă în importanța muncii asidue, în construirea unei familii, în contribuția la comunitate și în grijă pentru cei dragi. Valorile personale, precum integritatea, respectul și responsabilitatea, pot deveni fundamentele pe care își construiesc viața.
Pe măsură ce ajungem la vârste mai înaintate, crezul în viață poate să se schimbe din nou. Mulți oameni încep să aprecieze mai mult fiecare moment și să dea valoare relațiilor interpersonale. Poate apărea o conștientizare a fragilității vieții și a importanței găsirii unui sens mai profund în existență. Crezul într-o viață împlinită devine adesea ancorat în experiențele personale, înțelepciune și dorința de a lăsa o moștenire pozitivă.
În concluzie, crezul în viață evoluează în funcție de etapa în care ne aflăm. De la magia copilăriei, la idealurile adolescenței, pragmatismul adultului și înțelepciunea vârstei înaintate, crezul nostru reflectă parcursul nostru personal și modul în care percepem lumea din jur. Este o călătorie unică și fascinantă în care fiecare etapă adaugă nuanțe și profunzime înțelegerii noastre despre viață.
Cred ca nu are rost sa te superi pe viata, pentru ca in final ai reusit sa iesi cu capul sus. Viata si natura nu sunt rele, ci pur si simplu indiferente. Contam, ca persoane, in acest vast univers la fel de mult ca bataie de aripa a unui fluture in fata unui uragan. Insa asta inseamna mai mult decat ai putea sa crezi ;)
Daca trebuie, trebuie, o sa raspund si eu la micul chestionar :)
La 5 ani sapam dupa comori pe ulita si ma jucam Contra.
La 15 descopeream “le fleur de lys”.
La 25 sper sa fiu platit pentru ce fac.
La 35 o sa fiu redactor la revista mea.
Am aflat de proiectele tale si iti doresc mult succes!!!
De la 5 anisori erai pasionat de jocuri? :))
Nu ma supar pe viata, ci pe cei care mi-o intorc pe dos. :((
la 5 sa ma fac pilot de avioane cu reactie:)
la 15 sa ajung in SUA ,pe la sarbi ,trecand Dunarea!
la 25 sa ajung in Turul frantei:)
la 35 sa am afacerea mea!
cam ciudat,nu?
Nu mi se pare ciudat, ci doar cam mari ambitiile. ;)
Mai ales dorinta avuta la 5 ani. :))
5- nu credeam în Moş Crăciun, deoarece înţelesesem că e o simplă persoană cu barbă. Credeam în Dumnezeu şi mă rugăm înainte de culcare.
15-Viaţa mea se schimbase radical, activităţile zilnice, prieteni, colegi, bunici, verişori devinise tot mai greu să-i văd deoarece mă mutasem cu familia în afară(asta la vârsta de 12 ani). Începusem să ies în club cu prietenii, să fiu mai îndrăzneţ cu fetele. Lucruri normale, zic eu.
Şi m-aş opri aici, mai am destulă stradă de parcurs până să ajung la 25.
Am descris un pic pe larg “crezul meu”.
Cam devreme pentru cluburi. ;)
Probabil din cauza ca n-ai mai crezut in Mos Craciun. :))
Eu încă mă încăpățânez să cred în Moș Crăciun!
Credeam că părinţii mei sunt cei mai buni…
Încă mă încăpățânez să cred și că am șanse să ajung un artist plastic profesionist sau un ilustrator excepțional. Să râd, să plâng sau să…muncesc!? Cred!
O seară frumoasă! :)
Sa razi, pentru ca ai un talent deosebit. Mai ramane doar sa te faci cunoscuta. Apropo, ce faci pentru asta?
Mie mi-au destramat devreme visul despre mosul care aduce daruri copiilor cuminti. :((
la cinci ani credeam in povesti. atunci cand imi citea mami vreo poveste din carte in care personajul suferea, si eu sufeream si eram suparata. la 15 ani credeam in visul de a deveni dansatoare. mi-a placut si inca imi place foarte mult dansul. acum la 20 de ani, cred in viitor, in faptul ca o sa realizez ceva in viata. nu mai sunt vise si planuri, acum e doar realitatea.
Tu, Rozy, pari atat de firava si totusi esti atat de puternica!
La 5 ani credeam ca voi fi presedintele tarii
la 15 ani credeam ca Smiley va continua sa ma implore sa-l iau cu mine in spectacole
la 25 credeam ca voi deveni un inginer respectat
la 35 n-am ajuns, dar la 30 cred ca pot ajunge director de firma de constructii puternica
Si nu a venit ibraznicul de Smiley sa te implore? :((
Si eu cred ca vei ajunge mare director la firma aia. Bafta!!!
la 5 ani credeam ca tatal meu e un zeu.
la 15 ani credeam ca voi fi psiholog.
la 25 de ani credeam ca voi avea foarte repede un copil.
la 35 nu am ajuns, sper sa ajung cu bine, dar acum cred ca am viata inainte.
Si eu, la 41, cred ca am viata inainte. Cu atat mai mult tu, la nici 35. :-P
La 5 ani nu mai stiu ce credeam ca vreau de la viata dar pe la 10 ani toti ma bazaiau sa ma fac “doctor” si eu nu voiam.
La 15 ani credeam prea mult in prietenie, onoare, demnitate …
La 23 m-am casatorit si la 25 inca doream un copil si ma gandeam la cum o sa-l cresc, cum sa-l educ … eu aproape ca iesisem din calcule
La 35 credeam intr-un nou inceput, pe alte meleaguri …
Acum, la 32 de ani de casatorie, inca mai cred ca viata poate fi frumoasa.
Ce-mi place :))
Eu inca mai cred in prietenie, onoare, demnitate…
Este atat de frumos comentariul tau…
Multi ani inainte va doresc!!!
Eu nu pot răspunde decât la primele două întrebări și nu cred că mai are rost să dau vreun răspuns în cazul ăsta. Altceva mă roade. Știu că tu ții legătura cu Blix… Ce mai face el? Transmite-i că îi duc lipsa… :)
:)) Esti singura care ii duce lipsa, in afara de mine. :))
Nu prea am avut timp.
la 5 ani ma visam explorator. si eram. abia ma gaseau ai mei prin paduri si coclauri
la 15 ani ma visam fat frumos, si juram ca toate femeile trebe sa roiasca in jurul meu. aiurea…
la 25 de ani ma vedeam mare inginer. inginer sunt, dar deloc mare.
la 35 de ani? Daca ma tine Dumnezeu in viata, sper sa am propria mea afacere, si sa n-am grija zilei de maine
Exploratorii, acea specie de oameni care m-a atras mereu… :-P
Succes sa fie, sa curga banii!!!
5 ani- credeam in Mos Craciun si vroiam sa cresc mare
15 ani- cred in mine si nu vreau sa mai cresc :)) !
:)) Stai sa vezi pe la 35 cat iti vei dori sa nu fi crescut, sa nu ai griji. :))
La 5 ani – nu îmi amintesc.
la 15 ani – nu îmi amintesc.
la 25 – cred în viață cu toată ființa mea.
la 35 – încă nu am juns, dar în cel mai probabil caz voi crede în viață cu toată ființa mea!
:))
Si eu cred si IUBESC VIATA. :))
De multe chestii in care credeam eu la un moment dat s-a cam ales praful…
Nu stiu de ce, poate de aceea, nu stiu in ce sa mai cred…
Trec printr-o pasa proasta… nu trebuie sa raspunzi nimic la lipsa mea de orizont :)
Termina cu lamentarile, ca nu te ajuta. Si de chestiile in care credeam eu s-a ales praful, dar am invatat sa merg mai departe, plina de curaj. Nimic nu este fara rezolvare pe lumea asta. Asa este viata, cu bine si cu rau. Capul sus si curaj!!!
La 5 ani credeam in povesti precum mos craciun,mos ene..zana maseluta;)
La 15 ani-credeam ca tot ceea ce zboara se mananca:)))
si acum…..ceea ce inca nu am 25 ani:>:)) cred ca viata e frumoasa in functie de ceea ce alegi:P
Zana maseluta… nu am cunoscut-o. In schimb o adoram pe Violeta din povestea Contesei de Segur.
Viata este frumoasa oricum. Daca alegi ceva in viata inseamna ca iti place si atunci viata pare frumoasa.
Credeam, nu doream, am inteles corect, da? Si evident fiind la trecut trebuie sa fie chestii depasite, in care nu mai cred si s-au dovedit deja false. Astea-s:
1. La 5 ani credeam cu tarie in existenta piticilor de garantie (n.b. piticii de garantie sunt acei pitici care locuiesc in aparatele noi si au grija sa nu se strice. Cand garantia se termina sunt luati cu elicopterul si aparatul ramane in plata lui. Dintr-o poveste ruseasca moderna pentru copii :D) si desfaceam aparate ca sa prind unul si sa fie al meu.
2. La 15 ani credeam ca fetele sunt inamic de clasa si ma enervau teribil
3. La 25 de ani credeam ca slujba mea e cam plicticoasa si tot ce ma oprea sa o parasesc era salariul mare.
4. Nu stiu de 35 ce crezuri de-a dreptul desantate voi avea :D. Sunt ferm convins insa ca le voi avea! :))
Cat de frumoasa este povestea piticilor de garantie. Din pacate pentru aparatele rusesti, nu pare prea utila. :))
Stiu eu unul pe care il ai sigur: ca vei primi cetatenia pe care o doresti. ;)
De la 5 ani pana la varsta matusalemica pe care o am :
“Nu crede in minuni, bazeaza-te pe ele !”
Singura conditie este sa urmaresti atent minunile, pana la urma si zeii dorm cateodata. :D
Omul cat traieste, invata. Voi incerca sa ii pandesc, sa profit de somnul lor. ;)
Puternica femeie esti!!!
La 5 ani credeam ca voi ajunge prezentatoare, gen Andreea Marin, hi hi.
La 15 ani credeam ca nu mai exista iubire… si ca toti baietii sunt niste nesimtiti.
Acum, la 21 de ani cred la fel :)) si ma opresc aici. :)
Si eu cred ca sunt nesimtiti, dar ii plac asa, sunt sarea si piperul vietii unei femei. :))
Nu mi-a placut Andreea Marin niciodata, miorlaita si prefacuta. :-P
Un articol frumos.
La 5 ani? 8-> Vaai ce vremuri. Credeam numai în lucrurile pe care le făceam şi nu-mi păsa de greutăţi. Mă mai împiedicam, mai cădeam, mă ridicam şi plângeam, ma jucam si dormeam. Credeam că era cel mai rău lucru care mi se putea întâmpla.
Pe la 15 ani credeam că sunt fericit căutând fericirea. Abea după ce am gasit-o am fost fericit şi mi-am dat seama că înainte doar visam. 8->
Ceea ce la un moment dat ni se pare a fi fericire, dupa un timp devine o amintire frumoasa si atat.
am raspuns la happi la intrebarile astea deja, n-as sti ce sa spun altceva. ma bucur ca ceea ce credeai la 35 s-a dovedit neadevarat. numai bine iti doresc :)
Am vazut raspunsurile tale.
A venit pe neasteptate, mi-a schimbat viata si m-a facut fericita. Traiesc ca intr-un vis frumos.
Iti doresc sa ai parte si tu de cat mai multe bucurii.
hehe :) Ce mi-a placut articolul asta! Ia sa ma gandesc si eu sa il preiau pentru ca ar fi interesanta o retrospectiva:D
Astept cu nerabdare sa aflu mai multe despre tine.
Interesanta evolutia dorintelor tale !
Interesant este faptul ca uneori m-am inselat, ca viata mi-a adus o multime de surprize. :))
:)
Mi-ai adus aminte de lipiciul ala.Mirosea ciudat, nu tocmai apetisant dar sigur si eu am gustat din el :)
Cum de n-am vazut articolul pana acum? :))
Mă întrebam de ce nu ţi-am citit articolul din prima. Simplu: nu existam în blogosferă!
La 5 ani nu dormeam noaptea, în speranţa că o să-l văd pe Moş Nicolae. Foarte curios, nici până acum nu l-am văzut… Parol!
La 15 ani voiam să sărut o fată. N-am reuşit decât un an mai târziu. Nu pe ea, pe alta.
La 25 de ani credeam că o să fiu un inginer foarte bun. Am constatat că ce învăţasem în facultate nu era nici măcar baza pentru ceea ce ar fi trebuit să ştiu. Realitatea era alta, foarte departe de ceea ce asimilasem în şcoală.
La 35 de ani viaţa mi s-a modificat. Am devenit ziarist şi, în fine, făceam ceeea ce doream. Nu mai aflam veşti de la alţii, ci alţii de la mine.
Hmmm! Nu ştiu de ce mai scriu că sunt pe aproape de tine cu gândurile.Dar încerc:
La 5 ani credeam că raiul şi locul meu e în satul mămăiţei mele. Pentru totdeauna.Şi mai credeam că dacă voi şti să citesc voi stăpâni lumea. Nu-mi plăcea joaca.
La 15 ani nu mă vedeam frumoasă şi credeam că deja am început cu un pas greşit: nimerisem într-un liceu nepotrivit.
La 25 de ani, trecusem deja prin doua relaţii dezastruoase şi credeam că a fi arătos e un blestem nu o binecuvântare
La 35 de ani credeam că voi întâlni omul potrivit. A fost singurul moment în care am gândit aşa şi a funcţionat. L-am găsit la câteva luni după ce am împlinit 35 de ani. Tot atunci am aflat şi că e o binecuvântare să fii arătos. Mi-au trebuit vreo 10 ani pentu asta.