Skip to main content

Covrigii din cozile câinilor maidanezi

Ţara se pregăteşte de noi alegeri. Războaiele sunt furibunde, fiecare îşi acuză contracandidaţii de nereguli, spre amuzamentul sau iritarea omului de rând,  care nu se mai aşteaptă la nimic bun.

Luni am primit şi primul pacheţel cu mită electorală, aproape fără explicaţii. Mi-au ciocănit la uşă seara, pe la ora 20, mi-au întins un obiect albastru, băgat în folie. Nu înţelegeam ce este şi mai ales de la cine, că doar nu aşteptam nici un colet, mi-au spus numele unui om politic de vază din Ploieşti şi au plecat.

Rup folia protectoare şi găsesc un troller de piaţă. Mă uit rapid pe hârtiile primite odată cu imensa plasă şi văd că sunt din partea ARD (Alianţa România Dreaptă). Îi spuneam ieri lui sf bacterie că numele ales mi se pare tare neinspirat. Unde îmi fuge gândul văzând acele iniţiale, ARD? La faptul că iar vor să ne ardă, normal. Nici măcar trollerul nu îmi aduce gânduri mai bune. Avem plasă (nu, hai să îi spunem sacoşă), dar ce băgăm în ea?

Dacă eram copil, aş fi băgat jucăriile, să nu mă mai certe mama că le ţin împrăştiate prin casă. Dacă eram foarte bătrână, în troller copiii mei ar fi găsit lucrurile necesare la înmormântare. Cum nu sunt nici una, nici alta, cred că îl voi păstra împăturit, în aşteptarea unor vremuri mai bune.

Am şi o dilemă. Să stau în casă, aşteptând cadourile de la ceilalţi sau să ies pe stradă, poate acolo se împart covrigii din cozile câinilor maidanezi, de care Ploieştiul este plin?

Oare ei nu înţeleg că oamenii vor vota fără să ţină cont de aceste cadouri, că îi vor alege după alte criterii?

 

27 thoughts to “Covrigii din cozile câinilor maidanezi”

  1. Data viitoare fa asa: deschide usa sprijinindu-te greu de ea si cu o fata de martir in suferinta. Las-o sa-ti intinda pachetul si sa termine poezica electorala. Apoi, dupa ce iei ciurucul (atingand-o bine pe maini), spune-i cat de ragusit, incet (DAR CLAR!) si terminat poti: “dhhhoamna-draga, am TBC, si thhaaare bine imi prinde orice, numai sa nu va fi imbolnavit si pe dumneavoastra ca doctoru’ mi-a zis sa stau numai in casa ca-s tare contagioasa!”. Si vezi ce se intampla.. :D

    P.S: evident poti incerca si cu pojar, scarlatina, encefalita, orice, doar sa sune bine. Merge si la barbati (n.b nu trebuie sa ai bube, nimeni nu se va apropia suficient sa te verifice :P).
    P.S2: am incercat-o pe la 19 ani cu un popa ortodox roman de bloc din Cotroceni. A mers…ca un vis!

    1. :)) Trollerul e bun, probabil isi vor ascunde viitorii mei nepoti jucariile in el. Dar ideea ta este buna, merge aplicata cand vine nenea ala sa stropeasca prin casa. Mereu ma simt prost ca nu ii deschid usa. :))

    1. :)) Da, mi s-a dus vestea in toata tara. Sa vezi cum vor curge ofertele de acum incolo. Sigur ma imbogatesc. :)) Mai un kil de malai, mai un pix, mai o sapca… :))

  2. Să știi că sunt și din ăia care vor vota sensibilizați de porcăria asta cu mita. Unii și pentru câțiva mici au votat…Eu am folosit odată un pix cu inițialele unui partid, dar habar n-am cum a ajuns la mine! :)

  3. Asta nu se intampla numai in Ploiesti, ci si in Bucuresti (am primit si eu o astfel de cadoriseala de la ARDe-i-ar), si in orice alt oras de pe cuprinsul patriei, fiindca si acolo sunt alegeri. Sa nu se inteleaga ca am ceva cu formatiunea asta politica (sau alianta, ce-o fi). Am ce am cu sistemul lor de a-si face propaganda. Nu numai straita aia de gust indoielnic ma infioreaza, ci si pixurile, desfacatoarele de bere, brichetele si orice alte obiecte pe care poate incapea o sigla ma irita. Chiar nu stie nimeni de la partidele astea cum se face o campanie electorala? Cum se face? Habar n-am, nu-i problema mea, dar, cu siguranta, nu asa, imprtind in devalmasie sacose cu care nimeni nu va iesi sa faca piata…

  4. si eu cred ca oamenii vor vota pe cel care da cel mai mare troller, galeata sau kile de cava mancabil. unii sunt intradevar saraci, altii s-au obisnuit si li se pare firesc sa astepte pomana oriunde merg. doar daca privesti la promotiile din hipermarketuri sa vezi cati se inghesuie nu sa guste un produs, ci sa se sature cu el si eventual sa duca si acasa…

  5. Iesi pe strada si o sa fi asaltata de baloane, pungi si creioane sau pixuri :)) Asa e romanul invatat…daca dai cadouri(=mita) lumea te voteaza…plus ca trebuie sa se mai mascheze cumva niste bani scosi pe sub mana din fondurile tarii, nu?

    1. Egal. Cum am spus,fiecare voteaza dupa simpatie. Poate ca totusi, cadourile conteaza la persoanele care nu au absolut nicio simpatie politica si poate ca nici n-au de gand sa mearga la vot
      E Hapi nu happi :)

  6. La noi n-au dat decat un pix si-o esarfa albastra. Si-o poza cu candidatul. Tot astia, de la ARD. Ceilalti, nimic. Habar n-aveam de nimic. Intr-o zi, era mama pe la gard, privea pe strada… si asa au agatat-o…

  7. cea mai jalnica mita electorala e scosul potentialului elector la restaurant. Zilnic vad 3-4 autocare pline cu oameni tristi care se bucura la 4 sarmale. Intr-o zi l-am si intrebat pe un sofer care oprise in fata magazinului in care lucrez cit sta si mi-a spus ca a adus niste oameni la parastas si dureaza 2 ore. Deja au ingropat Romania?

Leave a Reply to Ioana K-Man Cancel reply