În fiecare zi a vieții mele am cel puțin un lucru plănuit pentru săptămâna viitoare…, așa cum îi stă bine oricărui om viu care se hrănește cu speranțe, cu visuri, cu dorințe și nevoi. Le țin pe toate ordonate în sertărașele minții. În funcție de importanța pe care o au, unele stau mai aproape de ușa care duce spre realizare, altele rămân înghesuite în vagonul tras pe linia (aproape) moartă. Doar astăzi (28 aprilie 2018)… aș fi vrut să nu fac nimic, să lenevesc în plăpumioara roz urmărind cu sufletul la gură aventurile eroilor mei preferați din Game of Thrones (câți au mai rămas dintre ei – Regrete eterne, Ned Stark!): Arya, Daenerys, Tyrion, Bran.
Sper… că nu veți râde prea tare de mine când veți afla că abia de curând m-am decis să urmăresc serialul care a captivat atât de mulți oameni din întreaga lume. Mi-aș fi dorit să pot citi cărțile întâi, însă prețul lor nu a scăzut deloc până am plecat din țară, iar acum mă simt prea obosită după câte 12 ore de muncă. Mă gândesc… că nu are sens să le mai comand – am văzut deja patru sezoane. Imaginația mi-ar fi blocată de tot ceea ce am văzut în film, asta dacă presupunem că nu m-ar bloca partidele de somn venite pe neașteptate, după fiecare câteva pagini citite.
După multe zile în care am dârdâit de frig și am înjurat cu ură vremea din Scoția, iată că ieri m-am trezit, în sfârșit, cu o dimineață senină, fără vânt și fără ploaie. I-am spus soțului meu că nu pot sta în casă… când soarele îmi bate în geamuri cu nerăbdare, chemându-mă la plimbare. Am ales să vizităm cel mai apropiat punct de atracție turistică: Linlithgow Palace, Scotland. Fără nici o legătură cu acest palat, în imediata sa apropiere am găsit o biserică (St Michael’s Parish Church – Royal Burgh of Linlithgow). Din sutele de imagini capturate de aparatul foto, vă prezint astăzi o fotografie preferată… – vitraliu.
Deoarece s-au împlinit șapte luni de când am plecat de acasă, voi schimba rubrica Prin Ploieşti… cu o nouă versiune, Prin Scoția, unde mă simt zi de zi ca un copil ce descoperă o lumea nouă. Până și câinele meu… rămâne uneori nemișcat, cu nasul pe sus, adulmecând poveștile purtate de vântul sălbatic fără de care Scoția ar fi probabil o țară ca oricare alta, poate mai curată, mai tăcută, mai stabilă decât altele, însă tot țară europeană. Mi-aș dori să fie aici și pisicile mele…, în locul unde nu există pericole prea multe și unde s-ar putea distra în curte, prin iarba mereu verde, de la răsărit și până la apusul soarelui.
Dar știți cum e: în casa ta poți face aproape tot ce vrei; în casa altuia faci doar ceea ce îți permite proprietarul. Noi încă nu l-am găsit pe cel care să ne primească bucuros cu întreaga menajerie. Visăm la ziua în care vom putea cumpăra o casă. Realitatea ne dă peste nas deseori: Mihai și-a rupt clavicula și de aproape două luni nu poate munci. De la angajator nu primește nici un ban. Eu voi avea o perioadă în care nu voi primi salariu, căci din data de 1 mai 2018 trec de la agenția intermediară la contract full time direct de la companie. Nu voi mai fi plătită săptămânal, ci lunar.
Totuși, asta e de bine pe termen lung. Voi scrie mai detaliat Prin blogosferă…, probabil pe celălalt blog, despre avantajele aduse de contractul full time primit în Scoția. Dar toate la timpul lor. Într-o zi am să vă povestesc și despre Blackness Castle, “the ship that never sailed”. Deocamdată doar o poză… cu vânt din pupă și un citat/proverb favorit… “…sub pătură e întotdeauna mai cald decât în afara ei. În același registru, am descoperit că pătura mă încălzește pe mine și, concomitent, eu încălzesc pătura.” – citat din jurnalul de femeie simplă (atunci pagina 91, astăzi pagina 115).
