Ceartă mare. Strigăte şi înjurături. Cineva îi spune: du-te dracu’, mânca-mi-ai (cuvânt care începe cu p şi se termină cu a)! Revoltat, el se plânge celorlalţi: aţi auzit? M-a dat dracu’!
Nu mă întrebaţi de ce “Costelisme”. Citiţi, distraţi-vă şi daţi mai departe! Toate sunt 100 % reale. Au fost rostite cu candoare de un oarecare Costel.
Aveam de gand sa scriu des despre diverse Costelisme, insa timpul s-a dovedit a fi dusmanul meu in aceasta privinta. Luata cu treburi mai importante, am uitat complet de ele si abia acum (2 decembrie 2022), in timp ce cautam niste defectiuni pe blog care trebuie musai reparate urgent, am dat peste acest scurt articol si mi-am amintit ce planuisem.
Nu voi continua totusi seria inceputa si asta numai din respect fata de respectivul Costel, care nu mai este printre noi de cativa ani. Ii voi pastra perlele in memorie si ma voi amuza cu cei care l-au cunoscut cand vom vorbi despre el si ne vom aminti cum dadea cu bata in balta in cele mai surprinzatoare moduri cu putinta.
Dar era totusi un om bun, care pe mine m-a ajutat cand a putut, motiv pentru care eu ii pastrez o amintire calda. A mai avut si fata de mine anumite scapari, numai ca eu am invatat sa nu mai judec oamenii prea repede si prea aspru, sa imi amintesc ca toti suntem supusi greselilor si ca nu exista oameni perfecti pe pamant.
Ma rog, cel putin incerc sa fac asta cu toti cei din jurul meu, cu oamenii pe care ii cunosc bine, ca si cu ceilalti, pe care ii italnesc ocazional sau intamplator, o data in viata. Nu imi iese mereu, pentru ca si eu, la randul meu, sunt tot om, nu sunt perfecta si grsesc deseori in diverse privinte. Dar macar am curajul si puterea de a-mi cere scuze cand se intampla…
