Dovadă supremă de vitejie pentru unii, cruzime dusă la extrem pentru alţii, corida, lupta dintre matador şi taur, atrage an de an oameni dornici de  spectacol, dar şi proteste vehemente din partea iubitorilor de animale.

Fiind considerată o adevărată artă, lupta omului cu taurul are adepţi şi este practicată în câteva ţări ale lumii. În stilul spaniol, la coridă matadorul are un fel de asistenţi(toreadori) care slăbesc şi testează puterile taurului, pentru a face ca lupta să fie cât de cât egală între bărbatul agil şi taurul agresiv.

 

 

Matadorii se antrenează de mici în vederea luptelor de mai târziu, pun accent pe desăvârşirea mişcărilor de eschivă, care le pot salva viaţa, dar şi pe eleganţa cu care evită animalul. Costumele sclipitoare trebuie să fie mulate pe corp, pentru a elimina riscul de a fi agăţate de coarnele taurului.

 

 

Taurii de coridă sunt crescuţi şi selectaţi dintr-o anumită rasă, care s-a făcut remarcată prin agresivitate, rezistenţă şi agilitate. Greutatea ideală a unui taur oscilează între 460 kg şi 550 kg.

 

 

Lupta se încheie odată cu moartea animalului dârz, ucis de viclenia omului. Se întâmplă totuşi ca publicul să salveze uneori taurul rănit, dacă a dat dovadă de inteligenţă şi curaj. La fel cum se întâmplă uneori ca matadorul să fie cel rănit sau chiar omorât de coarnele puternicului adversar.

 

 

Deşi în aceaste lupte dintre om şi animal violenţa este nelipsită, deşi taurul rănit stârneşte milă, deşi uneori oamenii sunt răniţi sau mor, recunosc că mă uit la coride, atrasă de spectacol, dar şi de acel ceva care dovedeşte că omul este mai inteligent decât animalul.

Cortina cade, dar întrebările rămân.

Noi, cei care stăm în fotolii, privind avizi moartea unui animal inocent, nu cumva suntem la fel de vinovaţi ca şi cei ce organizează aceste lupte în arenă?

Dacă publicul nu ar cere, cine ar mai oferi coride?

Ce părere am avea, dacă s-ar întoarce roata şi taurii ne-ar vâna fără milă, chinuindu-ne şi umilindu-ne în arene?