Copila nomadă

Pe parcursul vieții multe se schimbă. Părerile avute cândva, despre care credeam că vor dăinui veșnic, acum îmi par atât de haioase, de puerile, de parcă le-ar fi gândit alții pentru mine, poate chiar în defavoarea mea. Opinii pe care mă înverșunam altădată să le apăr cu prețul unor discuții interminabile, astăzi mă fac să zâmbesc. Sunt zile în care am senzația de ireal, zile în care mă mir cum de frământările ce îmi măcinau nervii, acum sunt de mult apuse.

Pentru fiecare prag al vieții am plătit vamă, ca orice drumeț care se încumetă să exploreze lumi ascunse. Puțini au fost cei ce m-au acceptat necondiționat, necerând nimic atunci când m-au primit în barca lor. Cei mai mulți au avut interese lăsate la vedere sau bine ascunse, de care puțin mi-a păsat, tocmai pentru că și eu mă foloseam de ei pentru a mai urca o treaptă, pentru a trece un râu, pentru a depăși un obstacol.

Eram copila nomadă dintr-o legendă încă nescrisă. Nici una dintre muze nu își dăduse interesul până atunci și lumea nu aflase de existenta mea. Nici eu nu eram interesată de lume, decât în măsura în care spațiul meu miniatural ar fi putut fi afectat de vreo mișcare seismică de proporții. Acceptam să fiu înțepată de vreun ac doar dacă făcea parte din tratamentul de acupunctură care promitea că voi fi veșnic tânără, sănătoasă și fără griji. În rest, îmi vedeam de minuscula existență anonimă, învelită într-un cocon mătăsos.

Din șapte în șapte zile dau liber gândurilor să alerge pe coclauri neștiute, dau liber degetelor să atingă ce taste doresc, fără să le controlez, fără să le opresc, încântată de joc, uimită de ceea ce mintea umană fecundează la vederea duzinei de cuvinte păstorite de psipsina. Aveți idee cate povești pot naște aceste cuvinte? Cu un singur clic le puteți găsi pe toate în tabel, inclusiv doimea cealaltă a ideilor mele.