Pe parcursul vieții multe se schimbă. Părerile avute cândva, despre care credeam că vor dăinui veșnic, acum îmi par atât de haioase, de puerile, de parcă le-ar fi gândit alții pentru mine, poate chiar în defavoarea mea. Opinii pe care mă înverșunam altădată să le apăr cu prețul unor discuții interminabile, astăzi mă fac să zâmbesc. Sunt zile în care am senzația de ireal, zile în care mă mir cum de frământările ce îmi măcinau nervii, acum sunt de mult apuse.
Pentru fiecare prag al vieții am plătit vamă, ca orice drumeț care se încumetă să exploreze lumi ascunse. Puțini au fost cei ce m-au acceptat necondiționat, necerând nimic atunci când m-au primit în barca lor. Cei mai mulți au avut interese lăsate la vedere sau bine ascunse, de care puțin mi-a păsat, tocmai pentru că și eu mă foloseam de ei pentru a mai urca o treaptă, pentru a trece un râu, pentru a depăși un obstacol.
Eram copila nomadă dintr-o legendă încă nescrisă. Nici una dintre muze nu își dăduse interesul până atunci și lumea nu aflase de existenta mea. Nici eu nu eram interesată de lume, decât în măsura în care spațiul meu miniatural ar fi putut fi afectat de vreo mișcare seismică de proporții. Acceptam să fiu înțepată de vreun ac doar dacă făcea parte din tratamentul de acupunctură care promitea că voi fi veșnic tânără, sănătoasă și fără griji. În rest, îmi vedeam de minuscula existență anonimă, învelită într-un cocon mătăsos.
Din șapte în șapte zile dau liber gândurilor să alerge pe coclauri neștiute, dau liber degetelor să atingă ce taste doresc, fără să le controlez, fără să le opresc, încântată de joc, uimită de ceea ce mintea umană fecundează la vederea duzinei de cuvinte. Aveți idee cate povești pot naște aceste cuvinte?
Inca o poveste frumoasa! Vezi tu, nu toti putem fi atat de prolifici ca tine!
M-am regasit oarecum printre randurile tale.
:) mi-ai spus pe numele întreg! cred că niciodată nu ai mai făcut-o şi de multă vreme nu m-au mai scris alţii aşa…
Tare frumos ai mai scris, Copilă nomadă! Şi tare de multe ori, şi eu m-am întrebat de ce eram pe vremuri atât de înverşunată în opiniile mele.
Bine că avem şi un beneficiu din curgerea timpului: ne mai înţelepţim puţin!
Imi place si mie mult sa scriu compuneri (hai ca le ziceam asa la scoala si e frumos sa le zicem asa macar azi) in care sa includ neaparat catva cuvinte date.
In schimb Sonia mea, daca-i da doamna de romana 10 cuvinte pe care sa le foloseasca intr-o comunere, reuseste sa faca doar trei propozitii in care foloseste toate cele 10 cuvinte. Si sunt trei pentru ca e musai sa para text, pentru ca altfel era in stare sa le puna pe toate intr-o fraza. Culmea e ca fraza aia avea sens.
tocmai asta face joaca mai frumoasa: noi aflam de ei si ei de noi :). ne citim cu drag si devenim mai putin anonimi intr o lume in care, uneori, e mai bine sa ramai astfel. devenim vecini, cum imi place mie sa spun, iar vecinatatea asta ne aduce mereu cate o bucurie.
Minunat scris, cald ca o adiere de toamna cand soarele inca zambeste sagalnic
Prefer scrisul fără jaloane plantate de alţii.
O dată, de distracţie, merge, dar apoi mă
sufoc mergând pe cărări bătătorite.
A la long, este sinuciderea scrisului.
Prefer să fiu pionier şi să deschid eu drumuri
prin hăţişul cuvintelor, ideilor, gândurilor.
Dar tu nu ţii cont de obstacolele astea şi
le depăşeşti fără probleme, cu graţie chiar.
Si cuvintele par a zburda, cum altfel decat … nomade!
Păi, dacă eu nu ştiu, atunci cine? Că doară cuvintele astea (de duzină) au vândut kilometri şi acum se lăfăie în interioare. :)
Nu mi se pare nimic impus, cum văd că există păreri, dacă vrei scrii, dacă nu, nu. De cele mai multe ori am subiectul liber ales in care doar includ ca din intamplare cele 12 cuvinte, care imi sunt tare dragi. Psi…Vienela ţi-a mai spus psipsina de mai multe ori. Povestea de azi e o încununare a iubirilor noastre comune. M-am regăsit. Mulţumesc.
Povestea ta-i povestea noastră. Nu ne înmoaie timpul, ci ne-arată că nu-s destule clipe să le iroseşti pe-o încrâncenare. Iar alegerea de a ieşi din locul strâmt al existenţei, împărtăşindu-ne gândurile spre necunoscut, ne lărgeşte zarea şi schimbă necunoscutul în prieten drag. :)
“Pentru fiecare prag al vieții am plătit vamă,”foarte poetic si frumos spus.Esti o talentata,o sti ! Cu drag,
Reusita duzina ta! Va citesc si inteleg ca m-am inmuiat degeaba crezand ca doar Alma poate sa faca ceva frumos din cuvintele astea! :)
Vienela, ai suflet de poet. M-am regasit in povestea ta, inca din titlu. Iti multumesc pentru o dimineata mai frumoasa >:D<
Ti-a reusit din nou senzatia aceea de ireal, copila nomada! :) Frumos.
Frumoase nascociri si frumoase ziceri!