Un copil traumatizat de pierderea pisicii cu greu își va reveni

Atunci când un copil este traumatizat de pierderea pisicii pe care o iubea, este posibil ca tu, părinte, să nici nu îți dai seama. Se poate întâmpla ca micuțul să se închidă în sine, să nu spună nimanui despre durerile și suferintele sale. Nu le minimaliza, dacă le intuiești.

Copilul traumatizat are nevoie de toată susținerea ta, indiferent dacă problemele sale au fost cauzate de pierderea pisicii sau din alte motive. Iată, pe scurt, în ce fel am fost eu afectată atunci când mi-am pierdut prima pisică intrată în viața mea, o pisicuță căreia îi dăruisem toată iubirea mea.

Premiul meu a fost o pisică de care, copil fiind, m-am atașat imediat, fără să știu că în curând voi fi traumatizată de un eveniment cumplit

Nu cred că aveam mai mult de 7-8 ani când am găsit-o în faţa blocului. M-am ataşat instantaneu de ea, dar până la a deveni a mea a trebuit să lupt cu alte două fetiţe care şi-o doreau.

Eram ambiţioasă şi nu cedam uşor, mai ales când îmi doream atât de mult ceva. Nu i-am dat drumul din braţe. O strângeam cu o mână la piept, iar cu cealaltă încercam să le îndepărtez pe fete. În același timp ţineam o adevărată pledoarie pentru obţinerea “premiului”.

Am reuşit într-un final să o câştig şi am fugit în casă, cu ochii strălucind de bucurie. Revăd faza de parcă s-a întâmplat ieri: sora mea mânca, aşezată pe colţarul din bucătărie. Tata era pe un scaun şi mama lângă aragaz, învârtind în cratiţă. Plină de elan, am aruncat în poala surorii mele pisicuţa neagră tăciune, cu ochii verzi ca de jad, nu mai mare de 2-3 luni.

 

Copil traumatizat de pierderea pisicii

 Convingerea mea că se vor bucura la fel de mult ca şi mine s-a destrămat precum fumul. Sora mea a sărit de pe canapea răsturnând farfuria. Mama a scăpat lingura din mână auzind ţipătul ei, iar tata s-a ridicat şi a prins pisicuţa care părea năucă.

A vrut să o arunce, dar atunci am început eu să ţip, cu ochii înotând în lacrimi. La insistenţele mele, în faţa plânsului de copil, au acceptat să o primească în casă, cu condiţia să nu se apropie de sora mea, care părea terorizată de “diavolul” adus de mine.

 

Ataşamentul meu faţă de pisoi creştea de la o zi la alta. Glumele la adresa surorii mele nu se mai opreau, văzând-o cum se urca pe mobilă când intra Negruţa în cameră.

Copil traumatizat de pierderea pisicii

După o lună, sora mea a făcut o viroză pulmonară, iar isteaţa noastră doctoriţă i-a spus mamei că ar putea fi de la un virus adus de animal, dacă suntem posesori de aşa ceva. Atât au aşteptat ai mei. Oricât am insistat, oricât am plâns, oricât am promis că o voi ţine departe de sora mea, nu le-am putut schimba hotărârea.

Mi-au cerut să o duc de unde am luat-o, dar am refuzat, sperând că se vor răzgândi. Văzând încăpăţanarea mea şi probabil dorind să scape mai repede de gălăgie şi de pericol, mi-au aruncat-o de la balcon.

A căzut în picioare, ca orice pisică ce se respectă. A stat o clipă ameţită, apoi a fugit mâncând pământul.

Am coborât şi eu scările în viteză. Am căutat-o, am strigat-o, am repetat acel pis, pis până când mi-au amorţit buzele. Nu am regăsit-o. Nu am mai văzut-o niciodată.

Probabil am fost foarte marcată, din moment ce ulterior am adus în casă doar câini. Spuneam tuturor că nu îmi plac pisicile şi mă feream instinctiv să mă joc cu ele, probabil pentru a nu mă mai ataşa de vreuna.

Sfat pentru părinţii cu copii mici şi pentru viitorii părinţi: nu renuntaţi la animalele de care copiii voştri s-au ataşat. Nu vă faceţi copiii să sufere. Nu ignoraţi lacrimile şi rugăminţile lor! Un copil traumatizat de pierderea animalului iubit cu greu își va reveni. Nu vrei să îi faci asta propriului tău pui, nu-i așa?

Nu uita că mă găsești și pe:

Dacă ai timp, poate vrei să citești și:

Copilul nu devine mai deştept dacă îi spui că e prost

Când copilul vrea să se mute la tine

Mama şi copilul dorm în acelaşi pat sau separat?

Miorlăieli nocturne

Mândrie de pisică

Peripeţiile micului călător – poveste cu pisici