Copiii lăsați nesupravegheați fac întotdeauna prostii

I-am cumpărat doar pentru că aveam nevoie de niște încălțări ușoare, comode, pentru plimbările cu Bruno. M-au costat vreo 8-10 lire. Niște porcării de pantofi sport, de o urâțenie memorabilă. Nu m-am așteptat să fie atât de trainici. Întai i-am purtat pe stradă, prin păduri și pe dealuri, să pot alerga alături de câinele meu. Apoi i-am luat și la muncă. Vreme de peste doi ani, vară și iarnă deopotrivă. După atâta stat în picioare încălțată în bocanci cu bot de fier, la fiecare pauză mă felicitam pentru ideea de a purta chinezăriile verzi cu talpa ca șenila tancului. Până ieri, când universul mi-a fost brusc dat peste cap.

Pagubă irecuperabilă, iremediabilă, (aparent) impardonabilă provocată de minunea mea cu ochi de căprioară și dinți de lup înfometat – micuța Onix, cel mai nou membru al familiei noastre. Bruno încă este sub imperiul mirării: surioara lui nici măcar nu a fost certată pentru paguba făcută. Mutra lui pare să ne spună: “Copiii lăsați nesupravegheați fac întotdeauna prostii. Copiii cărora li se permite să roadă azi un pantof, mâine vor distruge tot ce le va ieși în cale. Bine, înțeleg, erau niște încălțări de 8 lire. Dar cum rămâne cu incărcătorul telefonului S10+ și cu căștile aceluiași telefon, făcute bucățele de obraznica Onix? Nici pentru alea nu o certați?”

Ei bine, nu am certat-o. Stii de ce, dragul meu Bruno? Pentru ca am invatat din vremea copilariei tale ca un caine cu asemenea apucaturi va face oricum treburi din astea rusinoase, fie ca il certi, fie ca nu. De ce sa bag spaima in biata Onix, stiind ca oricum va continua sa roada lucruri? Mai bine le ascund inainte de a pleca de acasa. In acest fel toata lumea e multumita. Pe catelusa nu o cearta nimeni, pe tine nu te streseaza copilul obraznic, iar noi ne gasim lucrurile intacte cand ne intoarcem.