Copiii care cresc nesupravegheaţi pot suferi accidente
Copiii care cresc nesupravegheaţi secundă de secundă cred că se distrează cel mai bine şi rămân cu amintiri plăcute, exceptând cazurile în care o păţesc. Mici accidente casnice probabil toţi am avut, unele fără urmări, altele cu urmări neplăcute, dar cu cât trece timpul, cu atât amintirea acelor momente devine mai amuzantă.
Eram prea mică pentru a ţine minte, dar ştiu că mama îmi povestea despre primul meu zbor cu căruciorul, care a fost efectuat cu ajutorul naşei mele, nepricepută în mânuirea acelui vehicul rigid. Aveam vreo zece luni şi încă locuiam la Alexeni, unde lucra pe atunci tatăl meu.
Vino alături de Condy și de prietenii lui într-o călătorie fantastică la finalul căreia vei afla dacă firul de șofran reușește să se transforme în copil.
Într-una dintre zile, naşa s-a hotărât să o ajute pe mama, care se simţea foarte obosită şi mai avea destulă treabă de făcut. Plimbarea mea s-a terminat rapid când am ajuns la colţul blocului. O piatră obraznică s-a aşezat în drumul uneia dintre roţi, înclinând periculos vehiculul.
Copiii care cresc nesupravegheaţi pot suferi accidente. Aveți grijă de copii!
Naşa nu a putut face altceva decât să privească îngrozită, cu mâinile la gură, cum plutesc prin aer şi aterizez în şantul plin de iarbă de pe marginea trotuarului. De la geamul de unde ne privea, mama a scos un ţipăt ascuţit. Dar până când a ajuns la noi, eu eram deja înapoi în cărucior şi nu dădeam semne că aş fi avut ceva.
Când am mai crescut, una dintre marile mele plăceri s-a dovedit a fi plimbarea cu autobuzele vechi, cu burduf. Descoperisem că la spatele autobuzului puteam pluti de câte ori roata întâlnea o groapă, cu condiţia să stau în picioare.
Ne adunam mai mulţi copii şi ne ţineam de mânuţe, sperând că autobuzul va întâlni obstacole care să ne propulseze cât mai sus. Râdeam ca nişte descreieraţi, fără să ne dăm seama că riscam să ne lovim serios.
Mergând zilele trecute cu maşina, cu nişte prieteni, am văzut cu uimire că aveau pe bancheta din spate două scaune separate, pe care au aşezat copiii. M-au lămurit imediat.
Pentru siguranţa prichindeilor cumpăraseră scaune auto pentru copii, ceea ce în prima clipă m-a făcut să râd, amintindu-mi cum în copilărie căutam senzaţiile tari oferite de hurducăturile maşinilor. Apoi mi-am dat seama că acele vremuri au trecut, că maşinile prind viteze tot mai mari, că şoselele sunt tot mai aglomerate, iar protejarea copiilor este prioritară.
SCAUNE AUTO PENTRU COPII GASITI AICI
Dacă ai timp, poate vrei să citești și alte articole cu sfaturi:
- Cum arată camerele fetițelor din România
- Am salvat doi oameni importanți
- Articole fitness ieftine pentru a face sport acasă
- 5 rucsacuri moderne de la We Velvet care te vor cuceri
- Hotel Proton Neptun – prețuri și impresii
- Puișorul moțat, versuri de Elena Farago – poezia pentru copii
- Cadouri pentru copii
- Haine ieftine pentru copii
Da, ii protejam de relele de pe vremea noastra, dar nu-i putem proteja de relele generatiei lor, pt ca la alea efectiv nu ne-am gandit. De ex, cum o sa-mi pot eu proteja fata de droguri, cand pe vremea mea nici nu se pomenea de asa ceva? Ca scaun auto are mititica…
Imi amintesc si eu ca dormeam pe jos in Dacia 1300 a familiei pentru ca frate-meu, mai mic dormea pe bancheta in timpul mersului. Si eu i-am cumparat micutei scaun de masina dar se pare ca are apucaturile lu’ tac-su :) , nu-i place deloc in scaun.
La mine primul zbor cu caruciorul s-a soldat si cu un plonjon in helesteul inghetat.S-a spart gheata, erain ianuarie, eu aveam 11 luni si m-am dus la fund cu londoul decapotabil de lemn, mostenire de familie.Noroc cu un vecin de 10-11 ani care a sarit si m-a scos repede si m-a dus acasa cu turturii taras.:))Ceilalti copii, care ma scapasera de fapt in lac, o luasera de mult la fuga.
Aici sunt obligatorii. N-ai voie sa ai copii in masina daca nu ai scaunele astea. Sau o incurci oribil. Se pare ca statistiv vorbind chiar ajuta, desi unele modele au fost prost gandite si se pare ca au fost responsabile de niste dizlocari cervicale foarte nasoale.
de multe ori am senzaţia că noi am supravieţuit printr-o minune. Tocmai pentru că am şi eu astfel de amintiri, n-aş lăsa copilul chiar nesupravegheat, iar scaunele de maşină sunt o necesitate acum.
La cati nebuni sunt in trafic in ziua de azi, trebuie sa-ti iei un tanc sa fii sigur ca nu mori cu zile cand te sui la volan …
Eu sincer nu’mi amintesc episoadele astea 2, dar toata lumea garanteaza ca s’au intamplat:)) cand eram mici si mama trebuia neaparat sa iasa la magazin ma lasa cu fratele meu(intre noi e o diferenta de aproape 5 ani, deci era mai mare) iar lui nu’i convenea asta:)) si ma calca pe maini ca sa incep sa plang si sa nu mai plece mama:)) si nici de al 2’lea nu’mi amintesc cand se presupune ca am cazut din carucior pe ciment in fata blocului, in parcare:-?? deci nu cred ca am avut o copilarie fara accidente casnice:))voite sau nu…ca am avut si momente pe care mi le amintesc si a fost “greseala curiozitatii” mele:)) cum ar fii cand m’am ars cu fierul de calcat si am avut 2 degete fripte muult timp…sau cand mi’am prins degetul la foaia de la bicicleta si mi’a taiat unghia, iar ulterior, dupa 1 saptamana cam asa a cazut de tot:)) si se observa si acum:))
Episodul cu autobuzul mi-l amintesc si eu perfect… Ce vremuri frumoase… Am un feeling de parca as avea 100 de ani… :)) :))
Nici scaunele astea pentru copii nu cred ca pot face mare lucru in cazul unui accident…
Urasc hiperprotectia copiilor! :))