Poate pentru că sunt un bun ascultător, poate pentru că sunt “finuţă“, poate din alte motive care îmi scapă, de multe ori mi se întâmplă să fiu pusă în situaţii jenante, din care aproape că nu ştiu cum să ies. Persoane pe care le-am văzut de 2-3 ori în viaţă şi cu care nu am discutat prea multe se apucă să-mi povestească problemele lor, să-mi dea detalii foarte intime, surprinzătoare, despre relaţiile lor, de parca eu as fi un confesional disponibil non-stop.

Punctul culminant a fost când o femeie măritată, pe care abia o cunoscusem, a început să-mi povestească de amantul pe care şi-l făcuse, în timp ce soţul ei era la cîţiva metri de noi, jucându-se cu copilul. Am rămas pur şi simplu blocată, nu ştiam ce să răspund, nu ştiam cum să procedez, nu mă interesa absolut deloc ce făcea ea, mă temeam că va auzi soţul ei şi vor ajunge să se certe în prezenţa mea.

Am trecut cu bine peste acel moment, dar am rămas cu teama de a nu mai ajunge să ascult confidenţe de genul acesta, pentru că pur şi simplu nu ştiu ce să fac. Dacă îi spun că acest subiect nu mă interesează şi că nu vreau să aud, ca la mine nu e confesional, e posibil ca persoana să se simtă jignită, doar a avut încredere să-mi destăinuie lucruri importante din viaţa ei. Dacă stau să ascult, apar din ce în ce mai multe detalii, situaţia e tot mai penibilă, iar mie îmi vine să intru în pământ.