Fiind printre primii care începuseră să vândă droguri prin oraş, în scurt timp reuşise să strângă o avere frumuşică, să cumpere două apartamente într-o zonă centrală, pe care le închiria la un preţ destul de bun. Deşi vedea mereu la televizor că se fac arestări, că mulţi din branşa lui pică în capcanele poliţiei, niciodată nu a crezut cu adevărat că îi va veni şi lui rândul, nu a vrut să accepte că ulciorul nu merge de multe ori la apă. Acum stă ascuns printre gratii, iar soţia lui trăieşte un vis urât din care nici nu încearcă să se trezească.
Era învăţată să îi vină totul pe tavă, să nu i se refuze nimic, era genul de păpuşă răsfăţată, pentru care soţul ei ar fi făcut orice. Dar când a venit necazul, lumea ei roz s-a prăbuşit. S-a văzut nevoită să trăiască doar din banii de pe apartamentele închiriate, să îşi reducă mult cheltuielile, să se descurce singură. Adio plimbări prin ţări străine, adio lux, adio scutul protector oferit de soţul drăgăstos!
Îşi iubea soţul şi îi simţea lipsa în permanenţă, dar seara, când se băga în patul rece şi închidea ochii, nu se mai putea preface, îşi striga în singurătatea casei durerea covârşitoare. După un timp, a găsit o soluţie să scape de dorul lui, de ruşine şi de suferinţă. A început să îşi înece amarul în băutură, alături de prietenii lui, prin cluburi seară de seară. Se întorcea acasă dimineaţa, pe şapte cărări, fără să o mai intereseze nimic, fără să se mai gândească la nimic.
Aproape fără să îşi dea seama, s-a trezit îndrăgostită de Marius, unul dintre cei mai noi prieteni de gaşcă. Îi plătea băutura, îl căuta din priviri, îi făcea avansuri. Dar Marius nu îi acorda prea multă atenţie, lua totul ca pe o glumă de femeie beată sau nu îi păsa, pentru că era îndrăgostit de altă fată.
Şi pentru ea a început o nouă eră a suferinţei, dublată de sentimentul de vinovăţie faţă de soţul care suferea departe, dar şi de ură contra femeii care pusese stăpânire pe Marius. A început să bea tot mai mult, s-a lăsat condusă de animalul din ea şi … într-o dimineaţă s-a trezit într-un pat străin…
Urâtă treaba asta cu drogurile…dacă ai intrat în “afacerea” lor, nu prea mai ieşi întreg. Iar ea probabil ştia de la bun început în ce se bagă, dar nu i-a păsat de consecinţe pt. că avea kilogramele de lux la picioare!:)
Uite, la aspectul asta nu m-am gandit prea mult. Depinde de cand era casatorita cu vanzatorul de droguri, poate chiar incercase sa il convinga sa renunte sau poate s-a complacut… Va imaginati ce vreti… ;)
Saraca. N-are nici o vina. Asta-i natura. O femeie simte nevoia sa fie protejata si cand nu mai are parte va cauta in alta parte.
Asta este pentru cei care in asemenea situatii pun repede eticheta, uitand ca viata este c___ă. Dupa ce a murit tatal meu, s-a dovedit ca mama nu avea nici o abilitate practica, nu stia sa se descurce, pentru ca mereu se ocupase el de toate problemele. Asa am invatat sa lupt, nu doar pentru mine, dar si pentru familia mea. Am fost protector pentru mama, sustinator, invatator, cum vrei sa spui. Nu stia nici unde se plateste lumina. :))
Da, dar nu toate femeile au posiblitatile tale intelectuale si nici putere de a rezista pe propriile picioare. Tu esti de admirat. Dar, zic eu, in cazul in care o femeie nu le are nu e de criticat. Adica faptul ca mama ta nu s-a descurcat nu e vina ei. Ea, doar si-a urmat natura pentru care a fost crescuta si cu care a fost obisnuita. Tu, in schimb, jos palaria. Unele femei insa se complac in postura de “copil” intretinut si nu-i vina lor daca asa au fost educate si asta asteapta de la un barbat. Asta a fost probabil “schimbul” intre ea si tatal tau. El era copilul in unele privinte (probabil zic eu, ea-l hranea si avea grija de treburi gen haine) iar ea era copilul in alte privinte (el platea facturile, interactiona cu autoritatile). Exact asa e si pentru fata asta. Ea cand a intrat in casnicie a fost sincera. Voia viata fara nevoi si voia sa fie “sotia devodata” a domnului cu pricina. Nu-i vina ei ca el s-a sustras (fortat :D) din intelegere. E normal sa caute alt sprijin. Ca nu stie altfel. Sau nu poate. Sau nu vreau. Femeile au prerogativul de a alege ce vor sa faca (intretinute, cariera, copii, amante, etc.). Ca barbat alegerea asta e mai stramta. Fiindca o data ce ai o femeie porti niste responsabilitati sa o intretii. Chiar daca e stilul autonom. Ca orice femeie are nevoie de sprijin intr-o forma sau alta (material, spiritual, emotional, etc).
Intr-adevar, la noi in casa mama se ocupa de gospodarie, de treburile din casa, iar tata avea pe cap celelalte griji. Dupa ce a murit, mama era ca un copil, ratacita, fara busola si speriata de ceea ce descoperea ca este de fapt viata.
Acum femeile s-au mai emancipat, sunt tot mai putine care accepta sa depinda in totalitate de barbat.
Asa e, doar ca eu nu vad neaparat lipsa “emanciparii” sau “dependenta de barbat” ca pe un lucru neaparat rau (probabil mama m-ar dezmosteni si m-ar omora repetat daca ar citi asta… ca nu mi-ar lasa timp sa ma explic :D). Ce vreau sa zic este ca, in unele cazuri, barbatul respectiv (de care-i dependenta femeia) poate fi un tip foarte educat si de stil clasic. Si atunci nu vad problema! Daca tipului ii place sa aiba grija de ea si sa o tina ca pe o papusa si ea asta-si doreste, de ce e rau? Daca individul e si destept sa puna niste bani de o parte si sa creeze o zona de siguranta pentru ea in caz ca el pateste ceva, e chiar foarte bine. O femeie nu trebuie sa se emancipeze daca nu vrea ea. Iar in occident unele s-au si saturat de emancipat, au ajuns la concluzia ca mai mult sufera incercand sa faca cariera si pierzandu-si zilele la slujba, ca de fapt nu le place, si acum se dedica cu mare aplomb crescutului de copil si, eventual, presteaza slujbe de acasa. Treaba cu cariera si “femeia-i ca barbatu'” nu surade tuturor si mai ales nu trebuie impusa cu forta. Ca atunci nu-i cu nimic diferit cu nimic de situatia de acum 200 de ani! Inainte li se zicea femeilor mars la cratita-pat-copii si acum li se zice mars la facultate-cariera-eventual 2 copii sa-i creasca statul. Pai nah! Cu ce-i mai bine? Chiar femeile nu pot trai fara sa li se impuna intotdeauna si cum sa o faca? (intr-o directie sau alta). Si cu riscul sa declansez o noua discutie furibunda (vezi sau nu dispari din nou :P), eu am impresia ca vi le impuneti si intretineti SINGURE (cand zic voi, zic voi femeile in sens generic, nu ma refer la tine sau persoanele de aici). Voi va creati sabloane cu ce “trebuie” sa faceti si, mult mai rau “cu ce trebuie facut de catre toate femeile”. Nu m-as mira sa aflu ca acum 300 de ani celelalte femei erau alea ca zbierau catre una care voia sa sparga sabloanele sociale si sa fie medic “mars la cratita si fa copii ce femeie esti tu?”. Iar acum…secolul asta, acelasi gen de femei spun “mars la cariera, nu ti-e rusine sa depinzi de barbat” sau, dupa caz “vaaai iarasi faci unul? pai cand lucrezi?” “uite la aia a facut 3 copii si sta acasa…ntzzz…”. Eu zic ca cei mai aprigi si daunatori misogini sunt chiar unele femei. Noi nu pierdem atat timp gandindu-ne la situatia sociala a femeii. Decat daca facem vreo teza. Zau asa. Dar multe femei nu pot dormi de grija carierei, copiiilor, lipsei carierei, lipsei copiiilor altor femei :)). Desigur, nu toate…da-s multe!!
Nici eu nu spun ca este un lucru rau, ba chiar din contra, daca au copii. Dar este necesar ca fiecare femeie sa fie destul de lucida, de pregatita sa infunte si singura viata, in caz ca…
Ma crezi ca am avut o perioada in care nu m-am dus la servici pentru ca nu gaseam ceva care sa-mi lase timp suficient pentru copil? Abia cand am gasit un patron intelegator, care mi-a permis sa iau copilul cu mine, m-am reangajat. Este bine sa fii independenta, dar copiii au foarte mult de suferit cand nu cresc alaturi de mama, cand o vad doar seara si in weekend, obosita si plina de nervi.
Nu dispar, sunt pe aici, dar trebuie sa fac si eu cateva vizite.
Este exact ce ti-am spus in primul comentariu. Femeile se tem de judecata, societatea condamna orice pas facut in afara potecii…
Ai noroc ca nu esti pe aproape! Pe asta o aperi……de ce?
Pai fiindca nu e vina ei saraca. E vina lui taica-su ca n-a invatat-o sa stea pe propriile picioare. E vina societatii ca nu ajutat-o sa vada ca are alte sanse decat sa se multumeasca sa fie intretinuta. E greu sa acuzi pe cineva, dupa ce secole i s-a spus ca locul e la cratita/copil/goblen/poezii/pian/pat, ca nu-i independent. Lucrurile s-au schimbat doar de cateva zeci de ani, adica de vreo 2-3 generatii. Si s-au schimbat treptat. Pentru unele tari/familii mai lent, pentru altele mai rapid. De exemplu, in Elvetia femeile au primit drept de vot in 1978. In Rusia votau de peste jumate de secol deja… Unele femei s-au adaptat fara probleme la cerintele societatii moderne. Altele insa nu s-au descurcat sau n-au fost ajutate. Sau pur si simplu nu-s genetic construit pentru asta. Astea nu reusesc in societatea moderna si intra in relatii clasice. Nu-i vina nimanui nici pentru natura genetica si nici pentru lipsa de instructie sau curaj. Si au fost crescute cumva in mentalitatea veche. Uitati Kadia, nevasta-mea, a ales scoala, a terminat doctorat, n-avem copii, are cariera, sta 12 ore la servici. Ea a putut razbate in societatea moderna. Altele nu pot. Asta le face demne de dispret? Eu zic ca nu. Eu admir si o femeie care sta acasa cu copilul si una care alege sa-si ingrijeasca sotul de parca-i copil mic (nu-l prea admir pe ala, dar asta e altceva) si una cu doctorat si cariera. Asta e libertate, nu? Sa alegi sa faci ce vrei. Cine suntem noi sa impunem conditia sociala moderna unei femei daca ea tot ce vrea ea sa fie dependenta de sot si sa faca copii? E rau ca vrea sa fie clasica? E treaba ei.
Dureros este faptul ca unora le este inabusit visul din cauza barbatilor pe care si-i aleg. De cate ori nu am auzit despre barbati care le impuneau sotiilor sa stea la cratita, ca acolo le este locul, nu cariera, nu iesiri, nu nimic.
Ai observat ca multi barbati se tem de femeile inteligente? Ca prefera proaste pe care sa le modeleze cum vor?
Pai sigur, e mult mai comod pentru ei. Daca femeia respectiva isi stie si “locul” e si mai comod. Si nu e vorba numai de comoditate. Astia au si ei niste sentimente majore de inferioritate, drept care le place o femeie in care sa se reflecte cu o imagine asa cum o doresc ei. Sa simta ei ca o domina si ca sunt “puternici”. De obicei genul asta de barbati n-au avut (la momentul cand au luat-o) sau n-au inca o putere sau pozitie sociala dorita. Adica, pe scurt, n-au puterea sa impuna societatii vointa lor. Desigur, exista exceptii in care indivizi cu aparent succes social sunt in aceeasi situatie. Dar de fapt respectivii sunt nesiguri pe pozitie sau stiu ei ca nu o merita si ca pot fi desoperiti eventual ca impostori. Gen Becali de exemplu. Care oricat s-a cocota cu averea mai in varful bradului lumea tot face misto de el ca nu poate pronunta bacalaureat la TV in direct :D.
Si mai e un detaliu. Lumea masculilor hetero e concurentiala. Daca unul este ca orice alt mascul, in momentul cand intra cu nevasta la brat undeva stie ca orice alt tip de acolo (cu capacitatile si veleitatile lui) i-o poate fura. Si mai stie ca 2-3 tipi de acolo sunt chiar mai buni decat el si cu aia n-are nici o sansa. Daca o vor ei. Daca tipa nu-i dezirabila dintr-un motiv sau altul (e prea urata sau prea blonda…) este mult mai sigur si mai putin stresant. De unde multi soti isi cam incurajeaza sotia sa se delase. In aceeasi ordine de idei, daca ai succesul social dorit plus aproape toate validarile de care are nevoie orice barbat, n-ai teama asta. Dar asta-i lucru rar. Altfel, multi traiesc in stres continuu ca le fura zmeul fecioara.
Cam astea-s motivele pentru care unii prefera proastele/nesigurele/complexatele. Desigur e extrem de plicticos. Fiindca o astfel de femeie nu ti-e partener ci proprietate. Daca as fi fost fortat de imprejurari (sa zicem ca m-as fi nascut acum 200 de ani) sa iau o gasculita din asta, eu o trimiteam la scoala. Si daca vedeam ca-i mai rezistenta ma ocupam sa o invat eu. Macar pana la nivelul in care sa ajungem sa avem subiecte comune de discutie si sa nu-si dauneze propriei persoane. Adica macar un minim. Dar sigur imi luam amanta inteligenta. Fara sa clipesc.
Asta face parte din farmecul vietii. Despre ce am fi vorbit noi astazi daca toti barbatii si-ar alege femei pe masura lor? :))
Cred ca in general este vorba despre barbati carora le-a fost strivita personalitatea in copilarie, de catre parinti.
Pai unii nu cauta partenere, chiar nu ar stii cum sa se poarte cu o femeie care le este egala. :))
Pentru ca sunt femei care nu au invatat sa stea pe propriile picioare, care au nevoie de sprijinul altora pentru a inainta, pentru ca, asa cum spune si Vladimir, au fost invatate sa fie devotate casei si familiei, dar nu stiu cum sa se descurce daca raman singure. Nu le apar neaparat, dar imi este mila de ele.
@vienela: iar m-ai bagat in ceata :) asta este poveste adevarata sau … ? Asta este buna pentru telenovele sa o trimiti tradusa in spaniola la Televisa :)
Nu, nu este adevarata. Dar este despre chestii care se intampla, cand femeia ramane singura si nu stie cum sa traiasca, despre femeile care au nevoie de sprijin permanent, ca sa nu clacheze. Despre faptul ca nu le putem condamna, daca nu simtim ce simt ele.
Trebuie sa ne tinem animalul sub control…Uneori sta sa erupa…
Da, in general trebuie tinut sub control. Dar lantul sa nu fie prea strans, ca il poate sugruma. ;)
Apropos de unele comentarii si pareri, toate prietenele mele sunt femei care au reusit prin forte proprii. Au dat examene pentru a-si obtine joburile si nu au avut nevoie de protectia unui barbat pentru a avea o viata decenta. Se descurca singure foarte bine, sunt femei puternice. Mai mult decat atat eu nu am avut niciodata nevoie de protectia unui barbat. Poate doar de dragostea si respectul lui. Si de intelegere, evident.
Mie imi este complet straina lumea drogurilor si a femeilor slabe, care cad in patima bauturii din cauza unor esecuri si care cauta cu disperare protectia masculina.
Eu cunosc o fata, o cunosc bine, care a ajuns sa bea intai din cauza unui esec in dragoste, apoi cu placere, ca acum sa fie dependenta. Nu a reusit nimeni sa o scuture la timp, sa ii intinda o mana, iar acum pare cam tarziu.
Nici eu nu am treaba cu aceasta lume, mi-am crescut singura copilul, muncind si cate doua schimburi, ca sa ii pot oferi tot ce avea nevoie, am evitat sa imi fac prieteni tocmai pentru a nu fi tulburata de nimeni, desi uneori era tare greu…
Dar aceasta lume exista, aceste femei traiesc pe langa noi si nu stiu sa infrunte viata. Nu sunt de condamnat, ci de plans.
mai repede aș spune că ar trebui să crească-să fie educate cu modele bune.
În rest, când o iau pe căi paralele, nu le-aș plânge… un duș rece și la treabă !
Din pacate, in Romania inca este greu, pentru ca sunt putine familii care sa isi creasca puii bine, sa ii pregateasca pentru viata in asa fel incat sa poata infrunta orice val. Avem tendinta de a-i proteja excesiv, iar asta nu le face bine.
Aplauze pentru tine!!!! Nu e nevoie de “protectia” barbatului ca sa nu îti faci viata praf….
Multumesc, Minnie. Nu iti imagina ca mi-a fost usor. M-am chinuit, dar am razbit, mi-am crescut copilul, nu sunt datoare nimanui, nu am facut nimic de care sa imi fie rusine.
Previzibil! Cunosc un caz asemanator doar ca ea l-a asteptat…
Povestea asta are si o continuare. Mai vedem ce va fi… ;)
Da… Am avut si eu o perioada neagra din care, slava Cerului, m-am scuturat singura. Aproape 6 luni. In fostul mariaj. Atunci dadeam vina pe el, fiindca imi specula slabiciunea de moment. Usor-usor facuse un adevarat ritual. Relatia noastra era compromisa de multisori ani, abia ma mai suporta, insa era furios ca nu ma poate domina, ca nu imi conving parintii sa ii faca acte pe casa lor. Nu uit unde am gresit, mai mult, nu ii mai atribui lui toata vina. Era extrem de posesiv, dur, gelos pana peste poate, ma umilea din cuvinte de cate ori nu ii convenea ceva. Si am inceput sa beau ca sa ignor, sa nu imi mai pese, sa il pot tolera… Etc. Scuze iti gasesti mii. Cel mai crunt si cel mai bun medicament e adevarul, reflexia in fata propriei constiinte.
Nu imi acorda divortul, ma ameninta ca ma lasa fara copii, sau ca mi-i desparte… Urat.
A fost o vreme cand imi era rusine doar sa imi amintesc, ma gandeam ca voi crapa e rusine daca as fi incercat sa vorbesc cuiva despre asta. Rusinea in fata societatii te poate distruge. Si am tinut in mine vreo 4 ani pata asta. Mi-am acceptat greseala ca sa pot merge mai departe.
Excelent articol.
Nu toti oamenii sunt puternici, nu toti au fost invatati sa infrunte valurile vietii si rautatea oamenilor. Toti cred ca avem un culcus al nostru, secret, in care ne retragem sa ne lingem ranile. Unii se consoleaza cu bautura, altii cu muzica, unii in brate puternice, altii ei stiu pe unde… Dar este greu de crezut ca exista oameni atat de puternici incat sa reziste perioade indelungate la presiuni si sa nu clacheze.
Important este sa avem puterea de a ne ridica, de a merge mai departe.
Excelent comentariu. Putini oameni au curajul de a recunoaste ca au avut slabiciuni. Multumesc.
Clasica poveste a derapajului provocat de droguri… Trist.
Familia le-a fost afectata de droguri, dar femeia continua sa alunece pe panta, sa bea… Crezi ca este de condamnat sau de plans?
Cand vine vorba de droguri, eu nu pot decat sa fiu ferm impotriva. Adictia de droguri nu apare, pur si simplu, ci devine posibila daca o incurajezi.
Un dependent isi merita soarta.
E bine ca s-a trezit intr-un pat strain. Exista si varianta sa se trezeasca intr-un boschete in parc sau pe calea ferata tocmai cand trecea trenul. Ar fi fost culmea sa se trezeasca cu o carte de munca in mana si cu desteptatorul pus sa sune la ora cinci dimineata.
:)) Genul asta de femeie nu cred ca stie cum arata o carte de munca. Si la ora 5 dimineata abia se baga in pat, de obicei. :))
Din pacate, observ ca tot mai multe tinere aleg sa intre in paturile barbatilor cu bani, tocmai pentru a nu auzi ceasul dimineata. Pentru un pantof elegant si plimbari in masini luxoase renunta la independenta, la orice…
Probabil e fictine, dar ce este cu adevarat trist este ca lucruri de genul chiar se intampla:|
Da, este fictiune, dar cate femei(si nu doar la noi), merg pe asemenea drumuri…
Ma alatur Lui Nice si lui Adelina. Mai ales chestia cu “cartea de munca” e cea mai valabila…. Pe Vladen aproape ca ….. nu mai scriu ca iar îmi arati cartonasul galben! :)
Aproape ca…? Aproape ca…??? Iar am fost misogin? :D
Mie zau ca mi-e mila de ele. Daca o femeie se descurca o admir. Daca nu se descurca nu o condamn. Nu toate-s baietoase, zau asa. Unele-s mai roz. Au si ele loc sub soare. In plus, va spun eu, ca barbat te simti foarte bine sa ajuti domnisoare sa iasa din probleme :D. Si nu ma refer la vreo recompensa, doamne fereste :P. Ci la sentimentul in sine, de lucru bine facut :D.
Cavaleri din alte timpuri… Au ramas atat de putini…
Minnie, daca parintii le incurajeaza sa umble cu barbati care le ofera totul pe tava, daca vad ca altele o duc bine tocmai pentru ca nu le intereseaza cartea de munca, de ce s-ar mai obosi copilele sa invete sa stea drepte, sa ia viata de coarne? Unele se trezesc cand este prea tarziu si atunci habar nu au cum trebuie procedat…
Nu cred ca s-a lasat condusa de animalul din ea ci de alcool care poate face temporar “animale” din multi oameni. Cat despre indragosteala fata de Marius, nu cred ca era intradevar indragosteala cat disperare dupa atentia si tandretea care ii lipsea, sotul ei fiind departe de ea. Faptul ca Marius nu-i reciproca avansurile a facut-o sa dezvolte o obsesie fata de el, ceea ce nu are nici o legatura cu indragosteala. De ce spun astea ? Pentru ca eu cred in felul urmator : cand iubesti pe cineva cu adevarat, nu te indragostesti de altcineva. In caz ca te indragostesti cu adevarat de cineva, nu cazi la pat cu altcineva indiferent cat de mult bei. Ii inteleg sentimentele ei. Ca femeie casatorita am trecut si eu prin momente de singuratate chiar si cu sotul langa mine, dar numai daca nu as mai fi simtit iubire pentru el, as fi fost capabila sa ma indragostesc de altcineva.
Da, sunt si multe femei denumite “slabe”.
Dar asa cum spune si Annarkali, daca iubesti pe cineva nici beata nu aluneci in alt pat. Daca chiar il iubesti pe al tau, oriunde s-ar afla el, barbatii ceilalti nici nu exista, decat ca notiune. As zice ca multe femei-obiect, precum cea din articol, isi aleg acel tip de sot, nu din mare dragoste, ci pur si simplu, din confort. Ca sa aiba o viata in care sa nu cunoasca greutatile. Cunosc cateva cazuri dar nu casatorite cu distribuitori de droguri.
Poate voi fetele puteti. Nu stiu cum va imbatati voi, dar eu cand sunt beat nu prea raspund de faptele mele :D. Adica da, nu am nici un dubiu ca as ajunge in pat cu alta daca as fi beat si aia ar fi dispusa. Asa ca nu ma expun! Eu ma imbat doar cu public larg :D.
@ Vladen
Pentru ca femeile de fel cand “cad la pat” nu cad numai cu ce se afla intre picioarele lor ci si cu ceva sentiment. De aceea barbatii pot sa o bage in orice gaura care arata sexy si focoasa, oricand. N-ai sa prea vezi femei cu capacitatea asta pentru ca nu multe pot sa aiba doar sex pur cu orice barbat, fara nici un dram de sentiment. Iar alcoolul nu e o justificare pentru absolut orice, precum le place unora sa il faca. Daca mai ai destul discernamant despre bine si rau, incat sa nu omori pe cineva sau sa nu jefuiesti o banca, atunci cand esti beat, atunci crede-ma ca ai destul discernamant incat sa stii ca a-ti insela partenera este un lucru rau. Omul face alegeri chiar si cand e beat. Diferenta este ca le face fara sa constientizeze consecintele si de aceea ele nu par a fi alegeri, ca atare le justifica ca si cum ar fi reactii de moment, incontrolabile. Bullshit. Daca omul la betie intradevar nu s-ar mai putea controla la nimic, ar fi vai si amar de societate, dar el se controleaza la unele chestii iar la altele se eschiveaza.
Deci nu tine faza “Baby, am fost beat si nu mi-am dat seama”. Cum sa nu-ti dai seama cand o bagi de bunavoie in alta gaura ?
O, ba sigur ca aveti dreptate! Mi-as da seama, asta-i sigur. Cu foarte putine exceptii, sigur mi-as da seama. Dar beat nu mi-ar mai pasa de consecintele actului. As avea tot curajul din lume. Ma stiu si am intrat in multe belele ca rezultat al atitudinii. Totusi (macar atat..) n-am dat in cap nimanui (de batut m-am batut, evident), dar asta fiindca chiar si beat consecintele unei crime imi sunt clare. Adica da, categoric, in sistemul meu de valori a te culca cu alta femeie (casatorit fiind cum sunt eu) este net mai putin grav decat actul de a omora pe cineva si cu consecinte mult mai usor de administrat. Cu toate astea, tot nu-mi plac consecintele alea, fie ele si mai “blande”. Si fiindca stiu ca nu mi-ar pasa, beat fiind, nu ma expun. Am foarte mare grija sa am prieteni prin jur daca sar calul si sa nu fie femei neinsotite. Pe principiul ca daca stiu ca-s bou, e cazul sa iau masuri. Si cum nu pot avea incredere in mine (nu fiindca n-as stii, dar fiindca banuiesc ca nu mi-ar pasa), imi pun plase de siguranta. Ca in ele (potentialele domnisoare disponibile) sigur-sigur n-am incredere. Sigur, solutia miraculoasa ar fi sa nu mai beau vreodata :D. Dar asta e deja ceva legendar… Oamenii suntem. Daca e sa-mi pun toate sperantele in solutia asta…vai de mine :)).
Asa si cu femeia din poveste, alcoolul a avut influenta asupra ei, asta e cert, dar nu asa influenta incat ea sa nu realizeze absolut deloc ca ceea ce a facut nu e bine. Nu alcoolul a impins-o in pat cu Cornel ci doar a ajutat-o sa blocheze faptul ca e casatorita cu un om pe care chipurile ea inca il iubeste in timp ce e indragostita lulea de Marius. Misterioase sunt caile dragostei si a bauturii. :lol: