Compuneri online pentru scoala. Deși nu pare (nu mai am energie să las comentarii), citesc de prin online cam tot ce îmi iese în cale, fără să fac nazuri, fără să aleg după cine știe ce criterii, fie că omul care a scris îmi este cunoscut, fie că nu. În plimbările mele, am întâlnit în ultima perioadă un dispreț profund față de ”compunerile de pe bloguri” și am rămas uimită de răutatea celor care se cred mult mai presus decât alții, uitând că și ei au început tot scriind compuneri (unii la școală, alții pe internet).
Mulți uită că blogurile, în marea lor majoritate, sunt simple jurnale online, nicidecum capodopere literare. Nu cred că sunt prea mulți bloggeri care să scrie așa cum le vine la mână și totuși să își imagineze că ar putea deveni vreodată mari scriitori. Atunci, de ce să le taiem aripile abia crescute? De ce nu îi lăsăm să se descarce, să își aștearnă gândurile, să lege prietenii cu ceilalți bloggeri?
- Ce se intampla primavara
- Painea compunere
- Prietenia compunere
- Compunere Vine primavara
- Expresii frumoase pentru compuneri
- Compunere Ghiozdanul
- A venit iarna compunere
- Compunere O intamplare toamna
Cu ce vă deranjează dacă noi, gloata mediocrității, nu putem urca mai sus de clasa a patra și continuăm să scriem compuneri pe bloguri, în loc să ne delectăm cititorii cu texte care să le încrețească mintea, în timp ce ar incerca să afle ”ce a vrut să spună autorul?” De ce nu vă căutați bloguri scrise de academicieni, de savanți, de mega-ultra-super intelectuali, dacă tot vreți să citiți ceva de calitate?
Viețile unora chiar curg lin, fără evenimente majore, deci nu au cine știe ce fapte de vitejie de menționat. Uneori menționează nimicul… :) Unii chiar nu pot face poeme din orice întâmplare banală a vieții. Unii nu vor să scrie într-un stil alambicat, tocmai pentru a avea cititori care să îi poată înțelege, cu care să poată comunica. De unde problema ”compunerilor pe blog”, ironie nemascată la adresa celor ce scriu simplu, fără întorsături sublime de condei, fără subînțelesuri știute doar de poet, fără nimic artistic?
Ca pe o glumă țin să arunc în online o informație: bine ar fi dacă noi, clasa decorată cu Ordinul Mediocrității, am reuși să scriem compuneri zilnic, căci sunt la mare căutare, după cum spun statisticile blogului meu, referindu-se la compunere despre prietenie, doamna învățătoare, vacanța de vară… :)
Și nu, nu a spus nimeni despre mine personal că aș scrie compuneri…
Compuneri online pentru scoala
Eu n-am vrut să transform blogul în jurnal, dar mă mai scap uneori cu referiri la viața mea personală. Asta nu înseamnă că depreciez marea masă a blogurilor care sunt preponderent jurnale.
Eu, dacă nu scriu ceva care să am impresia că n-a mai fost scris niciodată, mă simt neîmplinit. Totuși, mă împac cu ideea că originalitatea nu înseamnă (doar) inventarea de cuvinte sau de curente de gândire, ci (MAI ALES!) reinterpretări contextualizate ale acelorași idei pe care omenirea le molfăie de secole (a fi original e 99,99% imposibil).
Și eu sunt zgârcit cu comentariile, deși citesc bloguri, cel puțin pe diagonală. Comentez acum într-unul dintre puținele mele momente de disponibilitate scriptică.
Și fiecare blog are ceea ce merită posesorul său. Cel mai înțelept e să îți conștientizezi valoarea, să îți evaluezi realist impactul și să înțelegi că sunt zeci de mii de bloguri active. Și fiecare blogger năzuiește, în intimitatea lui, sau chiar declarat, să fie citit de cât mai mulți.
Și mai am niște gânduri, dar le las pentru compunerile mele viitoare. Cred că am devenit off-topic spre final.
Eu te percep ca fiind un om foarte inteligent, cu o cultura peste medie si sunt convinsa ca nu ai putea scrie banalitati nici daca ai vrea. :)
Cumva, am senzatia ca tocmai de la tine a plecat treaba cu compunerile… :) Ai spus candva ca nu toti cei care scriu (intr-un anumit grup) se potrivesc pe acolo. Ideea s-a propagat cu repeziciune in online si s-a ajuns la ceea ce am spus mai sus.
Am avut atunci impresia ca nu ai spus-o nici cu rautate, nici pentru a jigni pe cineva, dar m-am intrebat imediat daca si la mine faceai referire. :D
Poate ma inselam atunci, poate nu… E normal sa te simti mai presus decat altii in anumite cercuri, insa pe internet e loc pentru toata lumea, iar cei cu adevarat inteligenti stiu sa isi selecteze cu atentie blogurile pe care doresc sa le citeasca.
Ma lungesc si eu prea mult daca mai spun (si) ca uneori este de preferat sa te citeasca mai putini, dar sa fie dintre cei care inteleg ce spui, care nu iti interpreteaza in fel si chip cuvintele… :)
E deja istorie uitată și îngropată. Nu eu am pornit acea discuție. Am reacționat cu argumente fix pe subiect. Și punctul meu de vedere a fost acceptat de majoritatea (am primit semnale concrete, dar nu detaliez).
Merci de aprecieri, n-o să mă ascund după o modestie fără sens. Și nici reciprocitatea nu mă caracterizează.
Legat de commenturi pe la alții, am fost și eu egoist cîndva, cum zicea și Radu într-un comentariu vecin :) (!)…
Acum sunt de-a dreptul idealist: aștept să comenteze unii la care eu n-am comentat niciodată.
Glumesc. Am așteptări mult mai cuminți. Nu-i vreau în panoul de commenturi decât pe Pleșu, Liiceanu, CTP și, lafinal, chiar pe Băsescu (căruia îi dau drept la replică, să-i comunicați). Și pe Ponta, dacă i-o da voie Daciana.
Ha, ha, daca nu as fi scris atatea banalitati si advertoriale, poate ca as fi avut sperante ca imi vor intra cine stie ce personalitati pe blog… Dar asa… :)
Si eu citesc dar sunt tare lenesa cand trebuie sa comentez. Inventase cineva, Ghinda, cred, notiunea de blogolene si mi-a placut, cred ca sunt grav afectata de sindromul asta.
Cat despre carcotasi, e loc sub soare pentru toata lumea. Cel putin in online convietuiesc in buna pace si mediocrii si academicienii. Aia care stau pe margine n-au decat sa aleaga ce-i aranjeaza mai bine.
Problema la mine a fost ca se cronicizase blogolenea, din cauza epuizarii si incet, incet, lumea a cam renuntat sa ma caute…
E o vorbă veche care spune cam aşa: “Cine seamănă vânt va culege furtună!” :) Sigur mai devreme sau mai târziu se întâmplă! ;)
În general comentez pe blogurile pe care trec, dintr-un motiv tare egoist. Mi-ar place să se întâmple şi la mine aşa! :) Nu prea-mi iese dar sunt perseverent!
Iar când am nevoie de o informaţie din sfera academică mă duc şi o caut! Un profesor simpatic din facultate ne-a spus că nu este important să reţii ci să ştii cum să cauţi!
O fi bine, o fi rău…
Fata de tine ma simt intotdeauna foarte vinovata, caci tu mi-ai fost alaturi de la inceput si eu reusesc tot mai rar sa iti las comentarii. Dar sper sa recuperez saptamana aceasta, daca ma vor tine puterile… Vacanta pe care mi-o promit de atata timp se tot amana, iar oboseala psihica ma doboara…
Eu nici macar compuneri nu scriu. Scriu cum imi dicteaza constiinta. Insa spre deosebire de tine nu ma mai arunc in judecati morale despre nimic si nimeni. Imi faci impresia ca inca ai cauta un ideal, ca inca simti dezamagire fata de ce se intampla uneori in blogosfera. Ca inca cercetezi motivele pentru care unii spun ceva si vrei sa indrepti lumea.
Eu cred ca si tine ca aici in online toti suntem bloggari, indiferent de ce suntem in viata reala. Dar eu nu am aspiratii prea mari legate de blogosfera.
Nu, nu mai visez sa indrept lumea, ci doar sa inteleg de ce unii nu au somn din cauza mea…
Eu nu inteleg de ce mai citesc bloguri din astea daca nu le place. E mare lumea internetului, nu-i tine nimeni legati de blogurile de clasa a patra:))
Bine spus!
Cred ca stiu eu o parte din raspuns. Nu au idei pentru blog, iar critica unui coleg poate naste imediat un articol ce va aduce trafic si comentarii…
E vineri seară și abia acum mă deștept.
Asociez două fraze de-ale tale.
Prima, din articol: ”am rămas uimită de răutatea celor care se cred mult mai presus decât alții”.
A doua – fraza din commentul de mai sus: ”Cumva, am senzatia ca tocmai de la tine a plecat treaba cu compunerile… Ai spus candva ca nu toti cei care scriu (intr-un anumit grup) se potrivesc pe acolo. Ideea s-a propagat cu repeziciune in online si s-a ajuns la ceea ce am spus mai sus.” ………….
…………………
Cumva, trebuie să spun că, bizar, nu sunt deloc deranjat. Doar că nuanțele exprimate de mine erau altele, iar subiectul e îngropat, cum am scris mai sus.
Dar pentru că îmi place să profanez morminte: am spus atunci că, în timp ce mie mi se imputa încălcarea regulamentului, altora li se treceau cu vederea chiar și greșeli gramaticale crase. Și mai primeau și comentarii mai mult decât îngăduitoare.
În rest, nu mă simt atacat. Nu scriu atât de bine, încât să am motive de superioritate afișată.
Și apreciez chiar și un gunoier care ar încerca să scrie o frază dezlânată. Doar pentru că e atins de sensibilitate și de dorința de a lăsa o urmă.
Știu că am comentat excesiv de mult, dar mai vreau să adaug că m-am și autopropus pentru sancțiune atunci… Ulterior, m-am chiar autoexclus, când am constatat că nu pot respecta, din nou, regulile.
Nu stiu cum mi-a iesit asa comentariul, pentru ca nici o clipa nu am avut intentia de a te acuza de ceva. :)
Departe de mine gandul ca ai avea vreo vina sau ca te-ai purta ca si cum ai fi superior altora. Am vrut doar sa spun ca unii s-au agatat de acea discutie si au urcat-o pe alte culmi. :)
No problem, ador polemicile, mai vreau!
Da, sunt astfel de oameni. De asemenea, mai sunt unii care îţi fac observaţie că n-ai menţionat sursele de la care ai aflat nişte informaţii şi ţi-a ieşit un articol. De parcă tu ai avea un ziar, nu un blog. Nici măcar ziarele nu menţionează sursele, dacâ dacă redau cuvânt cu cuvânt un citat afalt într-un singur loc…
Aceşti oameni nu pot scrie ei înşişi ceva original, aşa că încearcă să se ia de cei care o fac.
Eu inteleg sa pun link spre un blog de la care am luat o leapsa sau ceva de acest gen. in rest, informatiile sunt de obicei aceleasi pe zeci de site-uri. Nu sta nimeni sa caute sursa originala, nici sa puna link spre absolut toate cele care au aceeasi informatie… :)
Eu doream sa precizez ca tocmai am opinat in public sub un articol care te infiera in mod particular si specific pe tine ca blogger (re un articol despre videochat) ca dupa parerea mea tu scrii jurnalistic la nivel de clasa a 9a-a 10a, nu de sc primara cum ziceai tu mai sus, nici de sc generala cum era articolul infierator, si dupa parerea mea a scrie la nivel de om de liceu e totusi mare lucru, ca de ex eu re abilitati scolare medii generale (re toate materiil scolare) sunt pe undeva pe la clasa a 6a, (la fel ca media majoritatii globale scolarizate, presupun), iar in ceea ce priveste specific subiectul compuneri/literatura, pot sa afirm si mai clar ca nu am evoluat dincolo de clasa a 2a, (desi fata de mine insumi stiu ca eu atunci cand am scris prima mea compunere in clasa a 2a si am dedicat 4 pagini subiectului Toamna, adresand si aspectele moraleale sentimentelor mai comun asociate cu acest anotimp in zona temperata a emisferei nordice, eu personal am fost atunci ff multumit, chiar mandru de mine, desi ce-i drept dna invatatoare mi-a zis ca trebuia sa incerc sa scriu mai concis….chiar acum mi-a dat prin gand ca nu am adresat niciodata ulterior aspectele sentimentelor asociate cu Toamna in alte zone geografic-climatice ale Terrei, zau asta ar fi fost chiar de clasa a 6a sau chiar a 7a….trebuie sa remediez aceasta restanta macar acum la 33 de ani…voi adresa tema la mine pe blog cat pot de repede, sper inainte sa implinesc 34 de ani in luna septembrie !)
Acel articol m-a dat peste cap, mi-a stricat cheful de a ma plimba prin blogosfera si m-a facut sa vad cu alti ochi anumiti oameni, care se miorlaiau pe langa mine, pretinzand ca imi sunt prieteni.
Ce sa spun? iti multumesc pentru aprecieri! :)
Ma distreaza gandul ca biata invatatoare a fost de-a dreptul socata vazand ca ai scris 4 pagini… Promiteai de mic… :)))
Sper totusi ca ai citit comentariul meu de acolo cu atentie ca sa nu intelegi gresit ce am vrut sa zic re clasele a 9a-a 10a, ca eu m-am ingrozit cand am vazut ce a inteles autorul acelui articol…chiar daca stiu ca ma exprim cam confuz, mai ales daca incerc asa mai literar-abstract la figurat ! (Doar am zis ca am ramas la stadiul de clasa a 2a atunci cand vine vorba de exprimari mai literare, inclusiv si alea pseudo-profesoriale despre istoria educatiei genului literar jurnalistic in diverse cercuri scolare off-curricular obisnuite…daca ai sti ce mi-am chinuit eu porcul, vaca, oaia si calul de plastic cu prelegeri cam in acelasi stil, desi nu despre literatura sau jurnalism, ci despre geografie si relatii internationale, plus prelegeri de drept, cand eram in clasa 1a si a 2a si eram inca interesat sa exersez o posibila cariera in diplomatie…ha ! Ha !…zau, am renuntat rapid ca am avut o chemare catre a deveni mai degraba birocrat care se exprima mai schematic, mi se parea mult mai usor decat profesor si mai ales diplomat ! )
Sincera sa fiu, nu am mai intrat, pentru ca mi se facea rau… Stiu ca intentiile tale sunt intotdeauna bune, asa ca nu imi fac probleme. :)
Stii, pe mine nu ma intereseaza ce a inteles, ci mai ales ce a urmarit cu acel articol. De fapt, nici asta nu vreau sa stiu…
Cred ca a urmarit sa primeasca atentie si poate chiar si rabat la serviciile oferite de acel studio de videochat.
Esenta comentariului meu era ca
a) articolul tau pare a adresa aceeasi tema care a fost adresata de cei mai buni jurnalisti profesionisti ai lumii de la New York Times in ultimii 2-3 ani in repetate randuri, si ei adresand acea tema spunand povesti de caz asa ca si tine, desi poate stilul lor era mai putin (literar) romantic si mai sec jurnalistic, dar si maj articolelor lor erau de opinie nu advertoriale, si pt advertoriale un stil mai literar romantic e chiar mai adecvat
b) nu vad care e problema de a adresa in mod literar advertorial (plus tehnic adecvat in stil mai romanticizat) o tema care e una de opinie de actualitate decat daca dorim sa reluam in dezbatere problemele de filozofie mai vechi (si deja adresate acum vreo suta de ani) re daca advertisingul reprezinta arta sau maniera de abord de tip unealta si corolarul daca si arta in sine e unealta/maniera tehnica de abord sau are si alte proprietati si/sau scopuri definitorii
c) articolul critic infierator nu e nici ala de opinie, ci e unul politic scris la nivel de elev amator de cerc jurnalistic de sc generala de la vremea McCarthy-Stalin
d) articolul tau advertorial (si implicit chiar si unele articole de opinie din New York Times) apartin unui stil literar al elevilor (sau fostilor elevi) de cerc jurnalistic de clasa a 9a- a 10a din perioada de sf sec 20.
Eu nu reusesc sa imi aduc aminte cand am scris prima compunere. Nici nu mai stiu daca a fost in scoala primara, sau cea gimnaziala. Dar ma pregatesc de compunerile de clasa a doua care urmeaza de la toamna. Urati-mi bafta caci o sa am nevoie. Si de rabdare de asemenea.