În anumite perioade ale vieţii mele de albinuţă de femeie harnică, când cumpăram câte un lucru nou prin casă, aveam grijă să arunc alte două lucruri care mi se păreau demodate sau inutile, care îmi aglomerau spaţiul. Încet, încet, am dus la gunoi aproape tot ce aveam prin casă din Epoca de aur. Mă şi amuzam văzând oameni care se nimereau să ducă gunoiul la ghenă în acelaşi timp cu mine, repezindu-se la lucrurile pe care le aruncam. Zâmbeau la fel de fericiţi ca şi arheologii care descoperă comori îngropate.
Aşa cum se întâmplă de obicei, la scurt timp după ce le aruncam, începeam să le simt lipsa, să îmi dau seama că aş mai fi avut nevoie de ele sau că ar fi putut deveni valoroase mai târziu. Dar era prea târziu. :((
A fost o vreme când cumpăram foarte multe cărţi. Cineva m-a sfătuit să merg la târgul de vechituri din Ploieşti, de unde am şi achiziţionat, la preţuri de nimic, o mulţime de cărţi bune. Atunci am văzut întinse pe tarabe lucruri asemănătoare cu cele pe care eu le aruncasem şi m-am întrebat dacă le şi cumpără cineva. Da, le cumpără. Sunt cei ce le recondiţionează, apoi le vând la preţuri foarte bune(pentru ei), dar şi colecţionari înrăiţi, care şi-au deschis adevărate muzee în case.
În afară de mobila veche despre care vă spuneam aici, nu mai am prin casă decât un peşte de sticlă, nişte mileuri de macrame, o butelcuţă adusă de la Castelul Bran, două ceasuri de masă, un suport de fier forjat pe care poate fi pus un ghiveci cu flori şi două casete de lemn pirogravat, în care îmi ţin cerceii. Nimicuri. Poate mai este ceva rătăcit prin vreun dulap, dar la ora asta nu îmi amintesc.
Zilele trecute m-am distrat citind pe talentirosit.ro că Florin Ruşanu şi Cristi Juverdeanu s-au plimbat prin târguri de vechituri. Asta până când am văzut ce comori au găsit, îngropate în mormanele de nimicuri. Aproape că îi invidiez. :))
Voi ce lucruri rămase din alte timpuri ascundeţi prin casă?
În agitația cotidiană și în tumultul informațiilor de zi cu zi, adesea trecem cu vederea lucrurile mărunte, aparent insignifiante, care ne înconjoară. În căutarea spectaculosului și a extraordinarului, uităm să privim în profunzimea aparentei banalități. Însă, așa cum spun înțelepții, comorile cele mai de preț nu se găsesc întotdeauna la suprafață, ci sunt ascunse printre nimicuri.
Fiecare zi este o oportunitate de a descoperi aceste comori ascunse, care pot fi mai valoroase decât cele mai prețioase pietre prețioase. Zâmbetul sincer al unei persoane dragi, razele calde ale soarelui care străpung norii după o ploaie torențială sau mirosul proaspăt al pâinii scoase din cuptor sunt doar câteva dintre aceste mici bucurii ce aduc lumină în viața noastră.
Privind în jur, vom găsi comori ascunse și în natură. Firul de iarbă ce se luptă să crească prin crăpăturile asfaltului, petalele delicate ale unei flori sălbatice și cântecul păsărilor în zorii dimineții ne aduc aminte că frumusețea și vitalitatea se găsesc în cele mai neașteptate locuri.
În relațiile cu cei din jur, învățăm că uneori gesturile simple pot avea o valoare de netăgăduit. Un gest de bunăvoință, un cuvânt de încurajare sau doar timpul petrecut alături de cineva pot crea legături profunde ce dăinuie în timp. Așa cum se spune, a fi bogat în prieteni este o comoară neprețuită.
Și în interiorul nostru, în adâncurile gândurilor și sentimentelor noastre, se ascund comori ce așteaptă să fie descoperite. Curajul de a depăși temerile, încrederea de a crede în propria valoare și abilitatea de a ierta și a elibera trecutul ne permit să ne conectăm cu esența noastră autentică.
În final, comorile ascunse printre nimicuri ne reamintesc că frumusețea vieții se află în detaliile simple și autentice. Aceste momente și experiențe ne îmbogățesc sufletul și ne amintesc că a trăi cu conștiență și apreciere pentru tot ce ne înconjoară poate aduce adevărata fericire.
ă-hăăăă ! chiar vrei să ştii ?
mama stă cu mine şi închipuieşte-ţi că nu renunţă uşor la vechituri !
Pffff… umplu km intregi de hartie daca stau sa iti enumar….
O groaza de lucruri indesate unele prin cutii, altele la vedere, altele prin sertare… dar nu ma lasa sufletul sa renunt la ele :)
Mama avea o mulţime de bibelouri şi mileuri pe care le păstra de dragul amintirilor, dar anul trecut când a apucat-o renovarea întregii case, a cam aruncat tot. Probabil mileurile le-a păstrat prin vreun sertar, în rest, nu am mai observat nimic mai vechi prin casă.
Mi-am luat un apartament acum doi ani si l-am luat de la zero, deci n-am vechituri cu vechime mai mare de doi ani
Nici nu vreau sa ma gandesc. Rusisme/frantuzisme/germanisme multe. Dar nu la mine in casa! Stau frumos acolo unde le e locul si unde eu nu pun piciorul. Nu-mi plac vechiturile, n-am genul asta de nostalgii si nici n-am nevoie sa-mi construiesc vreun trecut fiindca nu-mi lipseste al meu. Eu nu inteleg care ar fi intereseul adoptarii vechiturilor altora? OK ale stramasilor inteleg, te alegi cu ele, au ceva din defunctul, pentru o generatie doua poarta amintiri. Mai apoi au valoare de colectie. Sunt valoroase si au potential de vanzare. Dar de ce ai vrea sa adopti vechiturile altora? De ce nu vechiturile tale daca tot vrei sa ai obiecte vechi? Mi se pare un fel de recreat trecutul din amintirile altora (tu-ul e generic, evident). Desigur inteleg sa cumperi o piesa de mobilier a altuia ca sa o inlocuiesti pe cea ditrusa din ansamblul tau. Ca nu ar merge alta de alt stil. Dar casele acelea care au inghesuite fara stil vechituri din ultima 100 de ani mi se par orori.
Strang totusi si eu ceva. Carti vechi. Am foarte multe ramase de prin bibliotecile stramosilor sau vanate de mine. Dar nici pe alea nu le tin in locul unde locuiesc (decat punctual, cele pe care fie le citesc, fie le restaurez, fie le favorizez). Eu-s de parerea: mortii cu mortii, vii cu…viile. :D Casa nu-i muzeu. Casa mea ma reflecta pe mine. Nu pe bunicul (nici al meu si, MAI ALES, nici al altuita)
Eu am niste bibelouri primite din Romania de la niste prietene. In rest nu am mai nimic! Nu intra prea multe într-un geamantan, nu?
O zi frumoasa Vienela!
Nu prea pastrez nimic. De niciun fel. Nici macar cursurile de la facultate. Daca am luat examenul, imediat dupa am trecut la aruncarea cursului…
Prietena mea citeste mult, isi ia o carte saptamanal, mereu o trimit acasa la maica-sa cu cartea ca sa ma “scape” de ele.
peste de sticla…imi amintesc de ei…cica se cauta acum , asa ca pastreaza-l :)
A tot trebuit sa ma mut intr-o vreme. Si, pentru economia bagajului, sa ma tot despart de lucruri. Acum, de cand sunt la casa mea incerc sa o mentin cat mai spartan cu putinta… :D Nu de alta, dar in apartamentele minuscule de bloc nu prea e loc pentru antichitati, din pacate.
Din pacate tocmai am aruncat o groaza de culegeri de matematica si de romana pe care nu le-a vrut nimeni! :(
m-ai atins la coada sensibiloasă! :) iubesc târgurile de vechituri! am tot felul de chestii colectate în timp de pe la astfel de târguri.
Unde stau cu chirie in Bucuresti nu mai am nimic din acele vremuri, iar daca as putea as curata si casa alor mei :) Nu mai au asa de multe, dar cu siguranta cateva lucruri se mai gasesc. Peste de sticla a avut toata lumea . Mama mai are goblenuri facute de ea pe pereti..
Băi eu chiar am găsit o comoară, nu găseşti chiar în fiecare zi lucruri de 80 de ani perfect funcţionale şi care, după şmotru’ aferent să-şi recapete chier strălucirea din tinereţe. Să mai zic şi că se asortează de minune cu baru’ cu care v-am făcut în ciudă aseară? :D
Nu cred ca am vechituri..Eu de obicei arunc tot peste care trece timpul..E o boala si asta..Cred :))
Mie imi plac lucrurile vechi. Am ceva mobila de peste 100 de ani, niste ziare de la inceputul secolului trecu, monede, fotografii si alte nimicuri.DAr nu prea le tin la vedere, sa nu zica lumea ca mi-am deschis talcioc :))
Mărturisesc că aproape nimic…Niște desene frumoase din clasele primare, câteva cărți mici de povești și mărțișoare împletite de mână…Un ceainic de argint masiv de la bunica și o cupă, tot de la draga mea bunică. A, și o casetă franțuzească în care le păstrez, atât. Am dat sau am donat tot, colecții întregi de almanahuri, cărți, caiete cu desene, discuri de vinil câteva sute, picup, casete muzicale, ceasuri, sticluțe de parfum, bijuterii imitate, dantele, toate bibelourile (de alea am vrut eu să scap) dar și alte lucruri la care țineam, însă nu mai avem loc pentru ele. Abia îmi încap lucrurile necesare. Dar ce farmec au aceste lucruri vechi! :)
si eu am dat multe,foarte multe carti…dar mai am multe :)
de haine nu mai vorbesc si tot felul de elctrocasnice pe care nu le foloseam…
imi plac lucrurile care au un trecut dar asta nu inseamna neaparat vechituri…
acum mai mult de 10 ani am cumparat de la un magazin de antichitati o urna micuta veche de 80 de ani al carei corp este facut din onix alb…este simpla si frumoasa…mai am si o vaza din metal aurit in interior cu aceeasi vechime si inca ceva obiecte vechi…imi sunt foarte dragi…a…uitasem de cele 3 tablouri micute pictate pe matase…
cred ca le voi fotografia pentru o viitoare MFC…mi-ai dat o idee buna,mersic :)
E frumos sa mai pastrezi vechituri.
din punctul meu de vedere, mai ok sa arunci decat sa pastrezi fel si fel de chestii
:d
O vază masivă de sticlă colorată, cu care era să dau cuiva în cap. O păstrez ca să-mi amintesc că de cele mai multe ori e bine să-ți păstrezi cumpătul, nu să reacționezi la nervi. :)
Eu am tot felul de chestii vechi. Daca ar fi sa ajung intr-o zi sa vand casa (prin absurd) nu stiu ce as face cu ele. Ma doare sufletul sa le arunc.
De fapt crd ca ai vazut ca am tot felul de vechituri…
Foarte multe vechituri de care ai mei nu vor sa scape defel. Chiar si un ceas cu cuc antic si de demult inlocuit de curand cu o pendula…
n-am vechituri, am golit casa cand ne-am mutat singuri in fosta locuinta a bunicii. si cum spatiul nu e grozav de mare, am simplificat la maxim peisajul :)
Nu stiu daca se pune, dar am un costum traditional din Ardeal vechi de peste 80 de ani.. Aici unde stau acum nu am , dar daca ma duc la mama acasa sunt sigura ca gasesc tot felul de chestii. Sa nu mai spun de podul bunicilor mei, cred ca as gasi foarte multe obiecte frumoase.