A fost odată ca niciodată, a fost pe vremea când copiii încă mai primeau cărţi de la părinţi, învăţători şi chiar de la Moş Crăciun, care pe atunci se numea Moş Gerilă, a fost o fetiţă care primise o carte plină de poze şi de informaţii utile despre păsările din toată lumea, despre viaţa şi obiceiurile lor. O carte fascinantă, de care fetiţa s-a îndrăgostit şi pe care o lua cu ea oriunde ar fi mers. Îi plăcea să arate şi altora imagini cu păsările bizare întâlnite în paginile cărţii, la fel de mult cum îi plăcea să stea pe scaunul din autobuz sau pe cel din banca de la şcoală şi să studieze viaţa pelicanilor, a flamingilor sau a papagalilor.
Însă cel mai mult o atrăgea micuţa pasăre colibri. Fetiţa se putea uita ore întregi la acele imagini, fără să se plictisească. Întâmplator sau nu, colibri îşi căuta hrana în cele mai frumoase flori văzute de copilă vreodată. Aripile ei băteau atât de repede, încât aparatul de fotografiat aproape că nu le putea surprinde. Puii de colibri erau atât de mici şi de fragili… Penajul acestor păsări era verde, de un verde incredibil, metalizat, ce lucea în soare.
Apoi a venit ziua în care fetiţa a făcut o greşeală imensă, din prea multă dărnicie. I-a împrumutat colegului de bancă acea carte. El a răsfoit-o împreună cu familia şi i-a adus-o înapoi după o săptămână. Tovarăşa învăţătoare a văzut volumul gros cât DEX-ul şi, vizibil interesată, a rugat-o pe fetiţă să i-o împrumute pentru câteva zile. Nu avea cum să o refuze pe tovarăşa şi nici nu dorea. I-a întins cartea zâmbind. A fost ultima dată când a văzut-o. Doamna s-a transferat la altă şcoală şi a uitat să mai aducă înapoi cartea.
Fetiţei nu i-a rămas decât să îndure reproşurile părinţilor, să îşi regrete dărnicia şi să viseze la ziua în care va putea vedea o pasăre colibri zburând printre flori. Anii au trecut, fetiţa a crescut, s-a maturizat şi a înţeles că este posibil ca niciodată să nu aibă ocazia de a vedea micuţa pasăre în realitate. Nu îi rămâne decât să se uite pe National Geographic şi să se joace prin bucătărie, încercând să îşi facă propria pasăre colibri, inspirându-se din poza găsită pe Pinterest.
:) Ce frumos ai transpus povestea. Sa stii ca si in Romania, exista sansa sa vezi pasari Colibri, mici, dar exista sansa :)
Ha ! Ha ! Articolul asta mi-a adus aminte ca si profesorul meu de engleza a imprumutat de la mine o carte de gramatica engleza si nu mi-a mai adus-o niciodata inapoi. Oricum, eu nu studiam din ea, dar imi placea cartea aia, asa cum arata, avea coperti lucioase si niste scheme colorate ff dragute in interior, cu culori chiar frumos asortate, plus fusese cadou de la tata, care cred ca spera sa ma indemne sa invat intr-un mod mai organizat decat eram eu obisnuit sa o fac, asa mai mult improvizat in functie de ce toane aveam in ziua respectiva, nu in functie de orar ! Din cauza ca nu am avut aceasta carte de gramatica, pot sa spun ca eu de aceea nici ca am studiat vreodata gramatica lb engleze in mod organizat, si nu am devenit nici un lingvist celebru asa cum as fi putut sa devin, asta fiind desigur vina profesorului meu de lb engleza care nu mi-a dat inapoi acea carte, pt ca daca mi-ar fi dat-o inapoi, e posibil ca, din cauza ca as fi fost bucuros de a o revedea, sa ma fi apucat sa studiez ff constiincios din ea si poate as fi intrat chiar la o facultate cu profil umanist, si acum as fi scris articole academice celebre, mai tare ca Noam Chomsky sau Mircea Eliade, plus desigur as fi avut un blog deosebit de interesant !
Chiar am stat sa-mi amintesc daca am vazut vreodata pasare colibri, si cred ca am vazut, dar nu in Romania. Nici nu stiam ca exista in Romania. Acum ca am avut ocazia, am stat sa citesc desigur si despre pasarea colibri.
Stiati ca tara Trinidad si Tobago are pasarea colibri ca simbolul ei national, si ea apare si pe stema tarii lor, si pe avioanele companiei nationale Caribbean Airlines, plus pe moneda lor de 1 cent ?
Stiati ca poporul de amerindieni nativi Ohlones din regiunea California au o poveste despre pasarea colibri care a adus focul oamenilor de pe Pamant ? Si aztecii aveau sentimente pozitive despre aceasta pasare, si unul din zeii lor, Huitzilopochtli, zeul soarelui era reprezentat uneori ca o pasare colibri, si pe limba lor Huitzil reprezinta o onomatopee a zgomotului zbarnaitor al aripilor acestei pasari care se misca ff repede.
Iata si alte legende amerindiene ale mai multor popoare diverse de pe continentele americane (si de nord si de sud, inclusiv si maya) in care pasarea colibri este personajul principal,
O cum am mai fost si eu mustruluita ca am imprumutat carti care nu s-au mai intors.
In ultimul an din viata noastra din Mangalia am vazut o pasare colibri. Brusc nu ma mai grabeam si am stat in locul ala pana cand a plecat ea. O priveam cu admiratie, faceam mersul piticului sa o vad in splendoarea ei in timp ce oamenii se uitau crucis la mine. Daca nu eram atenta ratam momentul.
Sper ca o vei vedea si tu :)
Am vazut ca cineva ti-a spus ca exista posibilitatea sa vezi si aici una,in Romania. Mihai,sotul meu a ramas blocat,dar nu intr-atat sa nu ma poata striga sa imi arate frumusetea aia incredibila.Din pacate, pentru mine, a fost doar o fractiune de secunda, dar el si-a inmagazinat adanc imaginea. Si,culmea,eram la cabinet,in Brasov. Oricum,frumoasa poveste.Ah,si uitam de imprumutatul cartilor. Daca ai sti cat am plans dupa ” Arta conversatiei” de Ileana Vulpescu. Dar am recapatat-o,dupa ani….
Am citit ca a mai vazut-o cineva. Posibil sa fim mai multi norocosi,nu?
Aşa a vrut şi profesoara mea de biologie să-i “împrumut” câteva zile fişa cu Floarea de Colţ din ierbar, ca să o arate şi altor clase… dar am refuzat-o (pentru că ştiam de reputaţia ei de a-şi însuşi fişele), fapt pentru care mi-a pus 9 pe ierbar şi nu 10 cum spusese la început.
Şi acum mai am ierbarul acela şi-l răsfoiesc cu drag de fiecare dată când dau de el. :D
Spune-i fetiţei că mulţi păţesc aşa…
“A uitat sa mai aduca inapoi cartea” – cam uituca doamna invatatoare :). Probabil avea si ea acasa o fetita care-i placeau pasarile. Foarte frumoasa povestea! De poza de pe pinterest nici nu mai zic, daca ma chinui un an intreg si nu-mi iese. :)
Dacă nici în profesori nu mai avem încredere, atunci în cine?
Ah, da, în politicieni!
Păsările colibri sunt preferatele mele dintre înaripate. Sunt singurele păsări care pot rămâne în loc în zbor, ba chiar pot să zboare înapoi. Unele au nişte culori minunate.
Noi locuim intr-o zona unde colibri vin in fiecare zi la hranitoarele cu nectar puse de noi langa geamuri.Am avut ocazia de doua ori sa tin in mana o astfel de creatura.Sunt atat de mici si gingase…daca inchizi pumnul cu ele in mana nu le ranesti, atat sunt de mici.Si una dintre ele a stiut ca o iubim.Am ajutat-o sa isi revina(intrase in garaj si nu mai putea iesi si era foarte ostenita), i-am dat nectar din hranitoare si am ajutat-o sa stea pe suport pana a reusit sa zboare.A revenit si statea minute in sir la hranitoare si ne lasa sa o admiram nestingherita!O adevarata minune!!Cred ca am pe blog o poza cu ea in mana!
Tare am impresia că, în topul celor mai furate obiecte, cărţile ocupă un loc fruntaş.
Am avut ocazia să văd păsări colibri pe viu – sunt foarte mici şi drăguţe şi, mamăăă, ce repede dau din aripi, de câteva zeci de ori pe secundă.
Nu sunt pasari colibri. E un fel de fluture :) Foarte rapid, care se hraneste doar cu nectar. Am publicat si eu niste poze cu el anul trecut… :)
Carti pierdute asa am si eu. Vreo 3…dupa una mi-a parut extrem de rau.