M-am distrat grozav zilele trecute, când o prietenă cu care discutam mi-a vorbit despre colecția de pietricele pe care o are, ca și despre colecția de scoici a tatălui său. Nimerise aproape exact lucrurile care și pe mine mă atrag. Și spun aproape exact pentru că “pietricelele” sale sunt pietre prețioase, nu bolovani adunați din drum sau de pe malul mării. Anul trecut, când am fost la mare, mi-am adunat de pe plaje o mulțime de scoici și de pietricele cu modele deosebite. Eram tare mândră de mica mea colecție. Le-am pus la loc de cinste, pe bibliotecă, și mi-am promis că de acum înainte, oriunde voi mai merge, îmi voi aduna scoici și pietre. Am adus de la Dunăre, când am fost la Ostrov, am adus până și din părculețul de copii de lângă blocul meu câteva pietricele.
Dar când am văzut cât de mică e adunătura mea de scoici față de ceea ce are tatăl prietenei mele, am simțit un amestec de invidie și de admiratie care m-a făcut să pozez imediat colecția mea de pietricele și de scoici, ca pe o glumă. I-am scris fetei:
S., să nu îți imaginezi vreodată că te-aș putea invidia. Nu am de ce. Și, drept dovadă, îți las aici o mică parte din colecțiile mele.
Am scoici? Am.
Am pietricele? Am. Ba chiar și pietroaie!
Am, în plus, doi clești de crab și niște melcișori. :D
Am adunat timp de douazeci de ani pietre si scoici de la mare din toate locurile pe unde am umblat. Am aruncat anul trecut douazeci de kilograme de pietre scoase de peste tot de prin casa.
Ah, de ce oare nu am scris acest articol in urma cu un an? Poate le aruncai in colectia mea. :)