Mă tot gândesc la clipele efemere de emoţie intensă, la clipele de fericire pe care le-am trăit de-a lungul vieţii. Şi nu au fost puţine. Şi îmi dau seama că  nu le pot descrie sau defini în cuvinte, deşi i-am promis lui Rudolph că o voi face. Citeam acum câteva minute la el pe blog că s-a simţit fericit auzind tunetele ce anunţau furtuna. Da, Rudolph, asta este fericirea.

M-am simţit fericită când am gustat clipa, fără să mă gândesc la trecut sau viitor, când am uitat de mine pentru a mă gândi la alţii, când am făcut ceea ce îmi plăcea, când am împletit gânduri şi speranţe şi am văzut cu ochii minţii viitoarele bucurii.

Am fost fericită când m-am contopit cu nisipul plajei, când am simţit mirosul iasomiei, am fost fericită văzând o picătură de apă cum se prelingea pe bărbia bărbatului iubit, am plâns de fericire când am născut băiatul şi când mi-a înconjurat prima dată gâtul cu mânuţele. Am fost fericită în fiecare clipă a vieţii, de când îl am pe el.

Fericirea pentru mine înseamnă să mă pot bucura de orice nimic, să îmi simt sufletul plin de o emoţie încântătoare, pe care nu o pot explica.

Am fost fericită când am simţit că explodez de prea multă iubire. Şi sunt fericită, surioară, pentru că iubesc în continuare.

Iubesc florile cu care mi-am împodobit apartamentul, iubesc muntele, cu liniştea lui dătătoare de calm, iubesc mirosul fânului proaspăt cosit, iubesc zâmbetele oamenilor fericiţi, iubesc marea, cu zgomotul valurilor şi nisipul fierbinte, iubesc cărţile care mă transpun în alte timpuri.

Iubesc pisicile răsfăţate şi câinii atât de credincioşi, iubesc albinele harnice şi libelulele, cu frumuseţea lor diafană, iubesc lucrurile pe care le fac cu mânuţele mele, iubesc serile în care dansez pe întuneric cu Mihai, iubesc mâncarea gustoasă, iubesc oamenii veseli şi zgomotoşi, îmi iubesc blogul, vă iubesc pe voi.

Iubesc ploaia şi vântul, iubesc soarele şi norii, iubesc  prima zăpadă, iubesc culoarea, gustul şi aroma portocalei,  iubesc muzica lui Fabrizio Moro,  iubesc enorm cafeaua şi ţigările, imi iubesc prietenii şi familia, iubesc toanele băiatului meu, imi iubesc bărbatul, cu tot ce are bun, cu tot ce are rău.

IUBESC VIAŢA.

PS: Sunt puţin supărată că nu îmi amintesc cum se numea sau de cine era scrisă o anumită carte, pe care am citit-o pe la vreo 14 ani.

Era scrisă de un român, eroul se numea Vălean, era pe acolo şi o jupâniţă, oamenii nu o duceau prea bine, întreaga carte răspândea o suferinţă intensă, tortură, o tristeţe amară. Îl ştie cineva pe Vălean?