Sunt cărți despre care se poate vorbi o zi întreagă și sunt cărți ce nu pot fi povestite, ci doar simțite. Foc palid face parte din a doua categorie. O carte grea, de o frumusețe stranie, cruntă, de-un nespus absurd, superb (nu-s cuvintele mele, după cum veți observa puțin mai târziu). O carte care îndeamnă la meditație și care ar merita mai mult din partea celor ce o citesc.
Dar cum să vorbești altora despre ceva ce nici tu nu înțelegi pe deplin, despre ceva ce nu poate fi cuprins în cuvinte? Nu cumva e mai bine să taci, să lași poetului plăcerea de a vrăji din doar câteva slove?
“Ce clipă din treptata degradare
Vrea învierea? Anul? Ziua, care?
La cine-i cronometrul? Banda unde?
Sunt și-unii ghinioniști sau scapă turme?
Un silogism: alți oameni mor; dar eu
Nu-s altul; prin urmare, nu mor eu.
O colcăială-n ochi e spațiul; timpul,
Un cântec în urechi. În stupul
Acesta-s zăvorât. Și totuși, dacă
‘naintea vieții am fi gândit la viață,
Ce stranie, cruntă, de-un nespus absurd
Superb probabil că ne-ar fi părut!”
Citatul de mai sus participă la jocul găzduit de Zina, unde vă puteți înscrie și voi în orice zi de luni. Aici găsiți un alt citat din cartea Foc palid, scrisă de Vladimir Nabokov.
Frumusețea, ca entitate abstractă, a fascinat mințile oamenilor de-a lungul întregii istorii. Ea nu se lasă încadrată în contururi fixe sau definită cu precizie, ci rămâne un concept eluziv, o sursă nesfârșită de contemplare și inspirație. Este o forță misterioasă care ne înconjoară, ne captivează și ne aduce bucurie. În încercarea de a o înțelege, oamenii au explorat dimensiuni diferite ale frumuseții, în căutarea sensului profund care se ascunde în această experiență umană.
Frumusețea nu este doar o caracteristică estetică; este o manifestare a armoniei, proporției și eleganței într-un mod care aduce împlinirea sufletească. Este oglinda subtilă a ceea ce ne atinge cu adevărat în inimă și ne trezește la viață. Poate fi găsită în natură, în arhitectură, în muzică, în gesturi simple și în interacțiunile umane. Este prezentă în lumina caldă a unei dimineți de vară, în tăcerea împăcată a unei păduri și în expresia autentică a emoțiilor.
Frumusețea transcendentală nu se limitează la aspectul fizic; ea pătrunde în profunzimile ființei noastre. Se manifestă în generozitatea unei inimi, în capacitatea de a ierta, în altruismul fără așteptări și în compasiunea necondiționată. Este raza de lumină care străpunge întunericul unei situații dificile și ne aduce speranță. Astfel, frumusețea devine o forță transformătoare, capabilă să vindece rănile sufletului și să inspire înălțare spirituală.
Oamenii au căutat să își definească propria frumusețe într-o varietate de moduri. Culturile diferite au produs perspective distincte asupra frumuseții, evidențiind diversitatea și subiectivitatea acestei experiențe. De la simetria perfectă a chipului uman până la creativitatea abstractă a artei contemporane, frumusețea se dezvăluie în forme variate și adesea imprevizibile. Este o sursă inepuizabilă de inspirație pentru artiști, filozofi și contemplativi, care își îndreaptă atenția către misterul frumuseții, încercând să-i descifreze tainele.
Cu toate că frumusețea poate să ne umple sufletul de bucurie, ea nu este întotdeauna ușor de definit sau de înțeles. În căutarea ei, suntem adesea conduși în călătorii interioare, în explorarea propriei noastre sensibilități și a modului în care răspundem la lumea din jurul nostru. Fiecare individ poartă în sine o perspectivă unică asupra frumuseții, o viziune personală care se conturează prin experiențele, emoțiile și trăirile sale.
Frumusețea este, așadar, o călătorie continuă și infinită. Este o căutare a sensului în estetică, a echilibrului în aparență și a adâncimii în simțire. În lumea noastră plină de complexitate, frumusețea rămâne un far luminos, o amintire că există ceva mai profund și mai sublim în această existență, ceva care ne leagă și ne împlinește într-un mod pe care cuvintele rareori îl pot descrie. Este o călătorie fără sfârșit în universul frumuseții, care continuă să ne inspire și să ne deschidă inimile către cele mai înalte experiențe ale vieții.
Nu prea le am eu cu poezia, trebuie să recunosc! :) Adica o poezie normal, e ok dar 999 de versuri … îmi pare “sufocant” ! Chiar ai citit-o pe toata? Daca da, esti grozava! :)
Cartea este impartita intre poezie si proza. De fapt, poemul de 999 versuri nu ocupa mai mult de cateva pagini din carte. ;)
Un citat interesant, care invită la meditație.
Zi frumoasă!
Îmi place ideea din final. Cred că are mare dreptate.
Cu adevarat este o carte care trebuie citita pentru a putea eventual descoperi sensurile ei. Pare o scriere cu un cifru propriu, care ar trebui eventual descifrat de cititor.
Dar imi pare ca emana o mare tristete, nu stiu daca asa e toata cartea.
Multumesc de recomandare, draga Vienela!
O saptamana frumoasa si spornica iti doresc!
interesantă alegere ! cam dure versurile dar pline de adevăr !
”alți oameni mor; dar eu nu-s altul; prin urmare, nu mor eu…”
felicitări pentru postare ! pupic !
Uneori abia reusesc sa inteleg evidenta… :)
O carte ca aceasta cred ca poate fi citita si seara, inainte de culcare, de cel care da propria (eventuala) interpretare la “alambicarile” scriitorului, fara a se stradui sa descifreze “ce a vrut autorul sa zica” – scriitorul a vrut sa zica exact ce a inteles fiecare cititor.