Habar nu am dacă vârsta e de vină sau faptul că m-am puturoșit, că termin de mâncat și mă cocoț în vârful patului, însă cert este că m-am îngrășat vreo trei kilograme anul acesta. În teorie nu ar trebui să fie o problemă, că oricum sunt sub greutate și-mi ies oasele prin piele. Practic, de când am luat proporții mă tot frământă o întrebare: să mă apuc de slăbit pentru a putea intra fără probleme în hainele pe care le am deja sau să rămân așa cum sunt acum (și cum nu am mai fost de aproape 20 de ani), chiar și cu riscul de a mă vedea nevoită să cumpăr alte haine?
E o falsă dilemă, probabil pentru că eu sunt o grasă falsă. Dar dacă aș fi fost cu adevărat grasă, cum ar fi arătat frământările mele? Ce gânduri parșive și chinuitoare m-ar fi bântuit? Nu cumva aș fi spus, ca și eroina atinsă de bulimie, că e de preferat să rămân așa cum mă știu de o viață? M-ar fi speriat schimbările? Mi-aș fi aranjat un loc al meu, călduț, în care să mă împac, să mă ascund, să mă văd altfel de cum mă vede lumea, să mă iubesc?
“…ce s-ar întâmpla cu mine dacă aș deveni slabă cu adevărat? Ar trebui să schimb prea multe lucruri în viața mea și încă într-un mod radical. Nu cred că mi-o pot permite, deja mi-am creat o mentalitate de grasă. Gândurile mele, mișcările mele, dorințele mele au o formă precisă. Nu voi mai putea ieși din această cutie de grăsime în care sunt prinsă de ani de zile. Nu voi putea ieși din ea, dar nici nu va putea intra cineva aici. Și asta mă protejează de tot sau aproape tot. Slăbind, va trebui să intru într-o lume nouă, pe care organele și simțurile mele nu o vor recunoaște. Poate mă mint când mă gândesc că am să mă vindec. Nu sunt bolnavă: sunt Sara și rămân Sara.”
Aici găsiți alte citate și recenzii.
cum nu sunt slaba mi se pare interesant ce am citit :)
o sa adaug doar, ca din punctul meu de vedere nu cred ca este o diferenta mare intre o metalitate de grasa sau de slaba, cei doi poli ai normalitatii, exista doar senzatia de obisnuinta cu tine, valabil nu doar cand e vorba d egreutate :)
Este si parerea mea. :)
Nici eu nu am problem cu greutatea, dar banuiesc ca aceleasi ganduri se “învart” în capul unei persone care este grasa sau slaba!
In ceea ce priveste “dilema” ta … trebuie sa te obisnuiesti cu faptul ca vei lua ceva kg de acum … mai ales daca intri in zona celei de a doua tinerete! :)
In urma cu doar o luna, doua, imi spunea Gabriela Cimpoca despre faptul ca s-a ingrasat cand a trecut de 45 de ani si ma gandeam in sinea mea ca nu e posibil sa mi se intample si mie, ca eu sunt atenta la ce si cat mananc… :)))
Pai cel mai bine nu slabesti ca sa ai motiv sa iti cumperi haine noi. Eu asa as face :)
Usor de zis, greu de facut. Am 58 de kilograme la 1,70 m si ma simt de parca as fi balena. :)))
cât de mult zbcium pentru kilogramele în plus …
sincer, nu am avut astfel de gânduri ! eu am fost, foarte muţi ani, slabă… de-abia de câţiva ani, am ajuns să am şi eu ceva forme rotunjoare – e normal ca o femeie să aibă rotunjimi atrăgătoare ! slabă nu este ok ! dar din toate variantele, contează să fim sănătoase ! să te placi aşa cum eşti !
felicitări pentru postare ! nu cunosc cartea, din păcate !
In ultimii 100 de ani, standardele de frumusete s-au schimbat atat de mult, incat pana si barbatii au ajuns sa creada ca femeia scandura e frumoasa. :)))) Ar trebui sa imi aminteasca lumea mai des ca nu e asa. :)
Citind textul se contura in mintea mea un posibil “comentariu”. Ajunsa la comentariu… ideile s-au desirat, dar esenta ar fi cea amintita de Pandhoraa. :)
Ma bucur ca a comentat prima. Ne-a limpezit tuturor ideile. Subscriu si eu celor spuse de Pandhoraa.
Vienela, eu am o părere fermă și de nezdruncinat: Tăt grasu-i om frumos! Deci, schimbă hainele! ☺
Hi, hi, imi plac oamenii fermi in convingeri! Le voi schimba, dar abia dupa ce imi voi putea convinge mintea ca tat grasu-i om frumos. :)))
Eu am haine vechi în care nu mai încap, fiindcă m-am îngrăşat. Şi nici nu cred că voi reuşi să slăbesc atât cât e nevoie ca să revin la vechea formă. Asta nouă nu-mi place (e vorba de vreo 20 de kile, nu doar de trei), nu-mi place să mă uit în oglindă, la Vero nesimţita, care nu se mişcă dar se-ndoapă, însă nici obiceiurile nu mi le schimb. :P
Cât despre haine, cred că trebuie să le refolosesc cumva (cârpe de praf?) sau să le pun la gunoi – lângă gunoi, poate îi prind bine vreunui boschetar. :D
Hi, hi, incep sa ma recunosc si eu in aceasta descriere. Nu ma misc, dar ma indop. :)))